Mare ți-i bazinu', Doamne!

Piscina- de fapt, bazinul de înot- la care semnăm condica cu atâta perseverență în (aproape) fiecare zi (in funcție de nivelul și intensitatea puiului de lene pe care-l avem la activ)- este un loc numai bun de observație și analiză a speciei umane. Începând chiar cu alcătuirea sa anatomică- pentru că, invariabil și deloc ușor de ocolit, ne întâmpină zilnic un show de zile mari la dușurile destinate sexului așa- zis "frumos"- dacă-i așa, îmi închipui ce presupune celălalt sex, mai puțin estetic prin definiție...

Cum spuneam, invariabil și deloc ușor de ocolit este cuibarul de trupuri goale îmbuibate de jeturile fierbinți de apă și mai mult descoperite decât invers de câte o perdeluță minimalistică de plastic alb- care mai mult joacă cucu-bau cu goliciunea decât s-o protejeze de indecență...
Ce doare însă cel mai mult- în cazul meu- este diferența dintre ce mă așteptam să găsesc într-un loc cât de cât cu tentă "sportistă" și ceea ce este, de fapt; mi-am închipuit trupuri perfect sculptate, bicepși frumos arcuiți și pulpe nervoase...N-a fost să fie, monșer! Am găsit, în schimb, tot felul de exponate numa' bune de înfipt cu bolduri în panoul "așa-NU".

Prima apariție exotică a fost a unei băbuțe care- fie la ea, acolo- bâjbâia, oarbă fiind, după o perdea de duș ca să-și acopere goliciunea (și, Doamne, urâtă-i bătrânețea, mai ales când cel care-o poartă nici n-o vede, ca să știe cât de mult are de ascuns din ea!!). Atăt a orbecăit încât s-a agățat, temeinic, de perdeaua mea. Și atât de tare m-a înspăimântat apropierea-i încât în ziua respectivă am trișat voluntar, intrând în bazin fără a-l onora cu clăbuceala de dinainte...
M-am întrebat ce Dumnezeu caută femeia aia acolo, când orbecăiala-i neajutorată ar fi cerut (clar în mintea mea) cel puțin un însoțitor și vreo doi- trei salvamari (eu tot așa le zic, chiar dacă e impropriu) care să se învârtă permanent în juru-i..?! Am aflat la vreo două zile distanță, când am văzut-o cum se târâie de-a lungul bazinului, agățată de barele de delimitare a culoarelor...Terapie s-o numi, aducere aminte, sau poate disperare la mirosul morții...
Exponatele celelalte sunt mai tinere (oarecum) și, implicit, mai ușor de privit.
99% însă dintre ele mă umilesc fără urmă de regret și fără prea mari eforturi: dacă pe uscat sunt precum țestoasele opărite, cu fleicile atârnânde și cu piele-n plus de le-ar ajunge de câte un costum de scafandru...în apă n-am timp să le număr bătăile de aripă. N-am văzut și nu-mi explic atâta vivacitate- trec pe lângă mine într-un ritm perfect, aproape masculin, cu ochelari și căști, cu stânga-dreapta-stânga-respir...și din nou stânga-dreapta-stânga-expir...-sau cum s-o face, că eu stilul ăsta nu îl am în repertoriu, s-avem rezon.
Rămân și eu agățată de mal- pe la vreo 8 feet adâncime, ca să nu dau de bănuit prea mult- într-o bicicletă dezorganizată dar cu pretenție de mișcare de derută...
Și aștept momentul când fleicile vor obosi- Doamne-Ajută!- și vor ieși la mal, ca să știu exact când NU trebuie să-mi intoxic retina la dușuri.

preocupări....

....de weekend...



(Andra, moi și Adelina, eclipsând un tei mai obosit decât noi)

(eu și Amalia, pentru posteritate)

(pe prispa unei foste-viitoare proprietăți)

(Amalia face poze, nescăpând din ochi captura de sociologie)





...și de toată ziua








....plus o pijama nouă, de domnișoară- poză pentru mămăica...

din mahalaua vieții- 24

Se apropie luna lui August și coconul domnesc- alias Frankie, fiu de "pătron"- va împlini un an de viață. Mi-e tare drag copiluțul, îl știu dinainte de a se naște chiar- de pe vremea când era doar un gând care-i ridica puținul păr în cap lui taică-său...Frankie merge acum în picioare, cască extaziat gura la artificii, intră în apa lacului Michigan fără nici o teamă (iertată să-mi fie gramatica, încă nu am îngurgitat noile reguli de genul "nicio"!). În mod constant, șăfu' mă alimentează cu fotografii recente și detalii privind activitățile micuțului...- dacă nu aș fi trecut prin asta n-aș fi înțeles niciodată de unde atâta sete de a povesti și de unde atâta incapacitate de a pricepe că pe alții, practic, nu prea îi interesează respectivele istorioare...În fine!
Mi-e drag Frankie și mă bucur că a reușit să facă din Șăf ceea ce mai mult de 40 de ani de viață n-au făcut, până la el.



Ce mă încântă însă la maxim este faptul că Frankie seamănă la culme cu bunica din partea mamei- estoniancă. Pe femeie am cunoscut-o acum un an, la câteva săptămâni de la venirea pe lume a copilului- ne-a împins, de curiozitate turistică, o vizită la firmă și ne-a studiat ca pe niște insecte, pe fiecare în parte- amănunțit și științific. Eu i-am mirosit a european de la o poștă, cred, pentru că am fost singura binecuvântată cu un zâmbet. Colegă-mea nu i-a inspirat încredere pentru că afișa prea multe hectare de piele tatuată- așa că a trecut peste subiect fără remușcări. Mai nasol a fost când a ajuns la partea lucrativă- cea a băieților- și a dat cu cohii de A., băiatul de culoare. Atunci am avut senzația că-i sar pupilele- iar încercările-i neinspirate de a-și ascunde stupefacția n-au avut nici un rezultat. Mi-a fost milă de bietul om și, după plecarea ei, am încercat să-l fac să se simtă din nou "de-al nostru"...
Mi-a fost milă şi de ea şi am înţeles-o perfect- femeia lăsase acasă o curte plină de orătănii şi o grădină care trebuia udată de vecini...de unde să ştie ea că, pe planeta asta, unii se bronzează mai mult decât ceilalţi..??

Ca orice om (era să spun "normal", dar eu nu cred in normalitate) am și eu teoriile mele. Atât de mult țin la ele încât de cele mai multe ori mi-e teamă să le împărtășesc celor din jur- de fapt, cred că mai mult este vorba despre lenea de a le detalia sau a le justifica în ochii celorlalți...
Astfel, vis-a-vis de toată această economie în cădere liberă a Americii am spus, de la bun început, că este o metodă extrem de controlată și extrem de rodnică în ceea ce privește auto-trimiterea înapoi, acasă, a imigranților ilegali. Folosesc ca justificare faptul că eu am găsit al doilea loc de muncă ( și ce mai loc de muncă!!) foarte ușor- în timp ce alții, mai puțin norocoși într-ale actelor, și-au croit frumușel drum spre casă după luni de șomaj și disperare...Ce garduri de sârmă ghimpată la granițe, ce poliție, ce alte cheltuieli..?
Minute în urmă citeam în presa locală că mii de imigranți (în special hispanici) fac cale-ntoarsă. De blamat este, cum am zis, economia aflată în cădere liberă. Asta știe lumea dinafară- eu, cum spuneam, am alte păreri...
La fel de bine mi-am clădit teoria legată de moartea starului Michael Jackson- poate părea stupid sau copilăresc, dar nu cred un minut că personajul în cauză chiar a murit. Sunt prea multe întrebări legate de tot acest eveniment și totul se transformă- pe măsură ce pui în balanță faptele petrecute- într-o prea comodă și prea convenabilă ieșire de pe scenă a unui atât de mare artist.
Probabil că, într-adevăr, ar trebui să studiez mai bine (mi s-a mai spus să fac asta) Teoria Conspirației..