Thursday, August 14, 2008

dimineata canta cucu'- eu ma duc la lucru....


Am un coleg- de fapt, am doi, sa-mi traiasca! N-am cum sa-i diferentiez dupa initiale- amandoi sunt cu A. la catalog...numai ca unul e desirat, alb si cu pleata- iar celalalt e micut de statura, de culoare si cu parul de-o juma' de deget....
Am, in ceea ce-i priveste, momente cand ii simpatizez si momente cand i-as lega pe amandoi de-un stabilopod si i-as trimite s-o caute pe Elodia pe fundu' marii....
Oricum, peste tot si toate, cand ne adunam toti 3 la o barfa ies scantei: desiratul baga poante la care eu sunt pe jos de ras, tinandu-ma cu mainile de burta, iar ala micu' mesteca suparat cate un "madafaca" la fiecare 3 cuvinte (ca asa ii sta-n fire, daca te obisnuiesti cu el incepe chiar sa-ti placa!!).
Daca ar fi sa ilustrez discutiile mele din primele ore ale diminetii cu A., baiatul de culoare (care, apropos, are 41 de ani!) ele ar arata cam asa:
EL: " hdsfhd MADAFACA dndhjf jfjfhfu hdgdtf MADAFACA jghgfyf MADAFACA kdhfngbyt nbjghtu bcgdfrt bcgf MADAFACA...."
EU: "imhmm....oh, yes? ...hmmm...wow!" (totul in acord cu mimica fetei lui, altfel, dupa accentul extrem de sudist...as fi in ploaia torentiala a nestiintei, fara umbrela).
Dupa ce ma pune la curent....cu ce m-o pune el la curent in fiecare dimineata (deduc, uneori, ca e vorba de nevasta-sa, de nepoti, de o sora care a avut accident, etc, etc, etc....) trecem la lucruri mai serioase- alta serie de "hgjfhty" combinate cu nelipsitul "madafaca"- de pilda, sabotajul sefului, dinamitarea office managerei, cereri de marire de salariu si o greva mica- totul ornat cu o demisie depusa exact in perioada de maxima agitatie...
OK...la final, dupa ce bem de suparare si-o cafea la botu' calului si ne gandim ca ar fi cazul sa mai si miscam ceva prin firma- muma...dam drumul la radio, ca fara muzica e viata stearpa, bobocule!
Aici incepe durerea mea: pacatosul cunoaste toate, dar absolut toate "milodiile" pe care le poate scorni un post de radio- de la prima radacina din bradu' genealogic a' lu' Mihaita Jackson...pana la ultimul gurist care-si umfla plamanii intr-un hit actual (care-o fi ala....)! Si, gestul cel mai criminal cu putinta....canta, neamule! Iar unde nu mai face fata cu vocea- fluiera!!
Si-acum vine intrebarea: ati auzit vreodata cantand o gasca cu amigdalita? da' de-aia purulenta, nu jucarie...?! Dar un fluier de controlor CFR-ist incercand sa reproduca "Ciocarlia"...??
Asta-i colegul meu. Cat despre mine- daca am lucrat ceva vreme in radio...trag sperante ca am si ureche muzicala. De fapt- am avut. Mi-a aranjat-o A.








-------------------------------------------

teorie pe marginea unui nimic

Poporul il numeste "locul unde si Voda merge pe jos"...Daca i-ar fi dat denumirea dupa limitele deplasarilor mele, atunci Voda n-ar fi renuntat in ruptul capului la cal! S-ar fi numit, poate, "locul unde si ursul oboseste sa te mai urmareasca". Mi s-a intamplat de cateva ori sa admir natura dintr-o pozitie nu tocmai pitoreasca- ca a fost vorba de padure sau de lan de porumb nu conteaza, ce trebuia masurata si bagata la cartea recordurilor era distanta parcursa pana la locul numit "de siguranta". Am trait tot timpul senzatia ca, oricat de mult m-am indepartat, tot "ma vede cineva".
Mai tarziu stupizenia nu numai ca n-a disparut, a capatat chiar maturitate: nu-mi pot desfasura nevoile umane si firesti daca usa spatiului respectiv nu se inchide ermetic! daca e prea multa liniste! daca distanta de la podea la usa este atat de mare incat cineva, aplecandu-se sau asezandu-se pe burta, m-ar putea ochi!!
Si, ca sa fie si colacul aruncat peste pupaza, timp de doua veri la rand am colindat America asta in lungul si-n latul ei- am avut astfel parte de tot tacamul, de la ierburi ceva mai inalte decat genunchiul strutului, pana la sistemele greu de inteles care iti trag o stropseala zdravana in partea din dos inca inainte de a te hotari sa spui "adio" locului de reculegere...
In cele doua veri - si-n alte cateva anotimpuri traite aici, pe meleaguri americane- mi-a fost dat sa vad cateva lucruri care m-au cutremurat. N-am intalnit asa ceva in tarisoara mea, atat de comunista si de amarata cat i-a fost dat ei sa fie, ani si ani la rand....
Om fi avut noi painea pe cartela si cozi interminabile la tacamuri de pui- dar cel putin pe mine mama m-a invatat cat de mare incredere trebuie sa am in clantele usilor folosite de altii...
Ei bine, esenta dezgustului meu consta in faptul ca femeile americane folosesc toaleta publica fara nici un fel de retinere, ca si cum intre ea si cea de-acasa nu ar fi absolut nici o diferenta! Intra lejer, fara a-si feri des'tele de clanta sau de pereti, trantesc voiniceste geanta la picioare, direct pe gresie, se aseaza efectiv si fara prea multe intrebari, trimit cateva multumiri naturii...dupa care ies la fel de repede si la fel de nonsalant pe cat au intrat. Eventual isi mai aranjeaza din mers si cu un ochi in oglinda vreo suvita sau vreun rest de ruj...
Unde-i chiuveta? unde-i sapunul? care-i rostul aparatului cu senzori care scuipa hartie de sters pe maini...?
Cele mai grave si mai oripilante lucruri le-am vazut, insa, legate de copilele lor (daca in cazul femeilor in toata firea nu poti decat sa intuiesti ce grozavenii se petrec- in cazul fetitelor de pana-n 4-5 anisori poti fi martor, fara sa vrei, la toata aceasta intamplare...sunt prea mici pentru a realiza ce inseamna intimitatea si, de cele mai multe ori, usile raman deschise...). Am vazut, asadar, fetite pe care caprele batrane (ca altfel nu le pot numi, de ciuda ce mi-e!) le baga in toaleta desculte...cu piciorusele mici si albe pe gresia care mie, oricat ar fi de alba, imi repugna...Sub ochii si cu ingaduinta respectivelor capre fetitele se sprijina cu palmele de colacul wc-ului, se aseaza temeinic pe el, dupa care ating, cu aceleasi manute mici si delicate, sistemele de tras apa. Toate astea pentru un "goooooood job!" de doi bani aruncat in vant de mame iresponsabile (dar mandre, nevoie mare, ca si-au invatat odraslele sa foloseasca acest loc public)...


========================================================


Monday, August 11, 2008

din mahalaua vietii- 7

In sfarsit, dupa lupte seculare care au depasit cu mult perioada alocata de medici fericitului eveniment...sefului meu i-au revenit bujorii in obrajori si sangele-n buricele degetelor (ca s-a lasat, din nou, de tras in piept mahoarca): s-a uns, carevasazica, in functia de tatic! Primul semnal mi l-a transmis printr-un mesaj pe telefon cu doua zile in urma, cand toata treaba era inca aburinda- eu ma luptam cu transferul dintr-un avion intr-altul pe undeva prin Carolina de Nord iar el cu senzatiile profunde, postnatale...Astazi a avut loc continuarea: a aparut triumfator la firma cu ditamai eticheta spitaliceasca lipita de tricou ("visitor") si cu moaca proaspat barbierita. L-am felicitat si i-am ascultat povestirile pasionale si putin terifiante (a fost, dupa moda noua, martor la ivirea pe lume a celui mic), am admirat cat s-a putut vedea si intelege dintr-o fotografie ceva mai mare decat o unghie, facuta cu telefonul mobil (ce-am inteles din ea este ca s-a ivit pe lume un mini-P., fara tatuaje si mult mai paros) dupa care l-am concediat acasa (nu de alta, dar daca nu avea el treaba- aveam noi si cu siguranta ne retinea....).
Punctul forte al povestirii de mahala de astazi este insa altul: P. nu intelege de ce teoria predata la faimoasele cursuri prenatale nu se pupa cu practica...Lui i s-a spus ca nou-nascutul doarme continuu in primele 48 de ore de dupa nastere (!?!)....buuuun....si-atunci, al lui de ce cere de mancare la fiecare doua ore??
Logic ca, dupa ce pune intrebarea asta tutoror si nimanui, asteapta un raspuns de genul: "pentru ca al tau este deosebit!". Si mai logic ca ii dam si raspunsul, numai sa ne lase in pace....







Blogroll


counter