Wednesday, October 29, 2008

din mahalaua vietii- 13

Avem un nou coleg- hispanic la origine, pare cel mai sănătos la cap si cu chef de muncă dintre noi. Incă nu i-am facut fişa, ii dau cu aproximatie vreo 40-45 de ani, stiu că are doi copii măricei si foarte buni la carte.
Cînd si-a facut aparitia, cu două zile-n urmă, Capra Cîntăcioasă (aşa l-am poreclit pe A., colegul de culoare care ne-a facut urechile varză si bucuria de a asculta muzică- terci) şi-a dat in petec cu madăfacă-urile zilnice. La ce ne trebuia unu' nou...? de ce-a apărut si ăsta-n peisaju' nostru..? madăfacă, madăfacă si la refren- tot madăfacă.
Eu si zbanghia de V. (de la Veronica, că mi-a dat voie s-o pomenesc) ne-am dat coate. Am mai pus de-o cafea, ca să avem ce servi la bârfa de amiază. Ne-am autodeclarat păsările cârcotaşe- care, clănţănind seminţe pe aceeasi cracă, privesc de undeva, de sus, tot haosul din fermă.
Cu toate că numai fermă nu este- mai degrabă o adunătură de ciudăţenii; avem aşadar o Capră Cântacioasă, o Regină neincoronată, un Şobolan de câmp (ăla-i şefu' ), două pupeze clevetitoare (adicatelea noi) si-un Captain Wormtail- recte clămpăul plin de tatuaje si de lene. Pe individul cel nou nu l-am băgat incă la insectar, suntem incă in faza de analiză si clasificare.
So, după prima repriză de madăfacă si o porţie de chicoteli am decis să-i facem instructajul noului venit. I-am arătat ce ne interesa mai tare pe noi, fumeile- si anume care-i baia noastră si care-i haznaua bărbătească. Hazna pe care ne-am imaginat-o in fel si chip, de cănd lucrăm acolo- ne-am oprit asupra ideii de incăpere rece, intunecoasă din care te ia de nas de cănd deschizi uşa un tron murdar pe care zace, citind ziarul, un gandac imens, puturos. Am aşteptat aproape cu nerabdare, amandouă, clipa in care noul coleg s-a indreptat in direcţia respectivă- după care am inceput a specula, cu o imaginaţie bolnavă, acest lucru.
"Iti dai seama, cand R. va deschide uşa, ce faţă o sa facă gandacul?? heeeei...! I don't know you! who the FRUNDZE are you..?? did you get my newspaper..? no newspaper- no pee!"
...Da' omu' s-a intors uşurat de acolo, semn ca ori a avut vreun petec de ziar la el- ori, pur si simplu, nu i-a păsat.
Captain Wormtail a fost cel mai putin afectat- poate pentru faptul că ultimul tatuaj cu care şi-a impestriţat burdihanul l-a făcut să uite de toată nimicnicia acestei lumi. Din fericire nu ni l-a arătat incă. Am indrăznit numai să-l intreb dacă mai are spaţiu suficient pentru câte idei îi bese mintea..? Am bănuiala că şi-a mutilat carcasa mai mult decât suficient- insă a ţinut să mă informeze că incă mai are in plan căteva tatuaje. I-aş propune ca unul dintre ele sa si-l aplice pe ţeastă, folosind drept model imaginea unui creier lucrativ- ca tot nu l-a inzestrat natura cu asa marfă rară...

Astăzi am revenit la normal, cât de cât- noi, pupezele, ne-am vazut mai departe de cranii, stafii si alte mortăciuni care trebuie decorate de "Halouinu' " ăsta, Captain-ul şi-a târâit coada puturoasă printre noi simulănd activităţi inteligente, noul venit a apărut la servici cu un ziar impăturit la subsuoară (dând curs la speculaţii si ropote de râs din partea noastră) iar Capra Cântăcioasă şi-a dat jupuit din nou glanda in incercarea-i şubredă de a imita cântările radioului. Probabil ca şi gândacul gigant din hazna şi-a reluat, nestingherit, activităţile zilnice.

(ultima mea ispravă)







---------------------------------------------------

Thursday, October 23, 2008

hapi halouin sau sta-ti-ar pulsul

In urma cu vreo 5-6-sau-chiar-mai-multi-ani, privind la ProTv pe la sfarsitul lunii lui Brumarel, ma incantau si ma intrigau in acelasi timp emisiunile cu iz sofisticat (pentru vremea si timpurile acelea) de "halouin". Ne scremeam noi, romanii, sa uitam de Noaptea Vrajitoarelor si sa ne injectam cu americanisme ieftine. Vena fiind subtire si foarte la vedere- mergea serul de import iute si drept la tinta. Asorteuri de dovleci si strigoi, cum am vazut si noi la teve ca se poarta dincolo de garla asta mare.
De vreo 4-5 ani incoace insa ar fi trebuit sa nu mai ridic din sprancene cand se apropie "bantuitul" 31 octombrie. Ar fi trebuit- insa adevarul este ca inca ma mai mira si ma intriga cum poate o natiune intreaga- plus neo-culturismele afiliate prin procesul imigrarii mai mult sau mai putin legale- sa dedice atata timp si ravna unei sarbatori care, mie cel putin aici, in America....mi se pare demna de stropit cu aghiasma si data cu tamaie.
Daca totul s-ar fi oprit la o caruta de dovleci ciopartiti in chip de om si la o baterie sau doua de lilieci (poate si cateva vrajitoare stirbe) as fi fost in regula. Cred.
.....
Halouinu' inseamna, pentru mine cel putin, refularea unor spirite de criminali in serie si de pui de Frankenstein. Gradini- altadata frumoase si de bun simt- umplute cu ciolane care ies sugestiv din pamant, masti cu moaca terifianta a lui Michael Myers, paianjeni gigantici agatati oriunde nu te astepti- plus panzele de rigoare, totul garnisit cu lozinci de genul : "casa bantuita" in locul acelora cu "Bine Ati Venit!".
Am intrat- dintr-o mare greseala si o enorma lipsa de ocupatie- zilele trecute intr-un magazin specializat in "halouinisme". O hala imensa- cum am pasit inauntru chinezul din mine s-a gandit cate alte lucruri bune s-ar putea face intr-un spatiu ca asta..!?
Pe dreapta m-au intampinat cateva Mona Lise scheletice si o baterie de tablouri cu alte doua personaje care dintr-un unghi pareau inca intregi, iar dintr-altul- avansate in procesul de putrefactie.
La doi pasi mai incolo- una din antecamerele diavolului. Un gen de incapere de groaza, amenajata atat cat s-au priceput vanzatorii cu gauri in nas si bratari cu tinte sa o faca. Vreo 6-7 momai miscatoare, dotate cu senzori ca sa nu le scape nici un gest al trecatorului. Una isi rupe singura capul insangerat, aratandu-l ca pe un trofeu. O alta isi smulge fata dand la iveala o dantura verde si niste pometi mancati de viermi. Nu mai derulez banda cu ce era in repertoriul celorlalte, am retinut numai existenta unei mese pe care erau expuse ambalate- precum sunt ciozvartele de carne ce le cumpar de la magazin in scopuri strict alimentare!- niste bucati de creier uman (de plastic, e drept, dar insuportabil de realistic), cateva inimi, o palma, un antebrat, cateva degete si vreo juma' de kil de ochi. Totul asortat, desigur (precum produsele de carne proaspata care se respecta) cu coloristicul lichid numit sange.
Mi s-a inmuiat gleznele si m-am abtinut sa nu icnesc. Faimoasa sarbatoare, neamule! Minunata copilarie!
Munti de papusi de paie, cu ochi viermanosi si ranjete care nu prevestesc nimic bun...Lilieci, serpi, viermi vazuti si nevazuti, cutite, sabii manjite cu vopsea rosie (prevestind macelul) si masti cat pentru o intreaga baterie de cosmaruri.
Un nene trece pe langa mine cu o stafie in zdrente mare cat el. Striga la fiu-sau- un pustiulica de vreo 5-6 anisori care pare adancit in alegerea sculei de spintecat. Mai pune-n cos si doua perechi de ochi la cutie.
Undeva, in spate, la "coltul vesel" muierustile isi aleg chilotei cu zdranganele si biciuri. O fi, taica, tot de halouin...

La iesire un Hannibal in marime naturala da paraplegic dintr-o sabie cand treci prin dreptul lui. Ma sperie, si inca gratis...Halouinu' ma-tii!- ii susur printre dinti.


PS: ieri colega mea de rasete si facut misto-uri la locul de munca a avut in program decorarea unor bunatati decupate- ca doara e "halouin"- in forma de cranii! N-am sa mai comentez faptul ca niste lucruri care desfata papilele gustative n-ar trebui sa aiba forma si culoare de tigva. De gustibus...
Ideea e ca respectivele cranii au fost destul de multe si destul de laborioase. S-a lucrat mult la nari, la ranjete, la albul osului. La urma, V. a lasat ochii- caci testele erau menite sa se holbeze la cei care le halesc. Dupa un rand de strofocare mai mult sau mai putin artistica V. s-a oprit din munca, susurand: "so...acuma aveti ochi, ha..? ma puteti vedea deci...na!!"- si le-a opintit un deget mijlociu intre pupile, usurata de necazuri pentru moment...



------------------------------------

Friday, October 17, 2008

inexistentul frumos sublim...

Mirciulica Radu face intr-una din lunile trecute o emisiune buna precum berea scoasa de sub closca: dupa ce in primele doua (sau trei..? ca nu le mai tin minte, am spart seminte si am jucat la simultan cu cateva pagini deschise de internet) "cazuri" subiectii se plang de mama focului ca "n-are noroc" si subiectele o dau cotita si "n-are chef" sa asculte tanguielile inregistrate...ajungem si la bombonica rozacee de pe coliva. Si anume: el, plangaciosu' mic, libanez de origine- da' patron de firma de fo' cativa ani prin tarisoara noastra- la cravata si costum intins pe gardul oaselor, mare cunoscaret de Biblie, Coran si alte magazine istorice. Dentitie cabalina si un ranjet care poate fi luat in egala masura drept reactie la o gluma buna sau sete de razbunare.
Ea- o papusa de femeie, ochi tristi, lacrimi multe si tarzii si regrete ca a luat la cunostinta de existenta mai sus numitului. Atat de profund a luat la cunostinta ca s-a lasat cu o casatorie rapida cu trecere prin gara musulmanismului si cu un copil de vreo 3-4 anisori...
Nenea libanezu' vine asadar la Mirciulica cu povesti atat de amestecate si de greu de digerat pentru spargatorul de seminte din mine incat, iertat sa-mi fie, l-am derulat cu viteza maxima. Mimica-i accelerata mi-a mai asigurat cateva zambete, nimic de zis. Au urmat apoi, indiscutabil, pasii clasici ai emisiunii: inregistrarea ranjitului suparat, ajuns la consoarta acasa, astupat vizorul, negocieri in pragul usii, lacrimi si suspine plus, desigur, varianta partii vatamate (tot din dragoste).
Urmeaza descrierea in varianta redusa a vietii de nevasta de libanez acolo, la mama libanezilor acasa, cu tot tacamul si cu tot cearceaful de pe ochi, cu toata constrangerea impusa de religie, de gelozia morbida a sotului si de acriturile lui de neamuri, sta-le-ar ceasu' sa le stea!
I-am dat crezare, bineinteles- ca si restul telespectatorilor inzestrati cu destula rabdare si indeajuns de multe seminte- femeii. Numa' nenea libanezu', rastignit si ofuscat pe canapeaua emisiunii, n-a vrut sa inteleaga ce s-a intamplat cu ochii alunecosi si cu inima zburdalnica de acum cativa ani...? Si de ce nu-i place fostei lui muieri sa fie amenintata ca i se va fura copilul sau ca i se va lua definitiv si irevocabil beregata...? ("vezi, dom'ne, pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti"- baga el un text de ne-a sarit logica pe pereti precum bulionul expirat).
Cu fiecare secunda de refuz al femeii ranjitului i se mai inventeaza un dinte in gura si pare ca mai are nitel si-l inghite pe bietu' telespectator, cu tot cu castronul de seminte. Dupa care, refuzand cu demnitate de cocos castrat invitatia de a o striga pe fosta nevasta de dincolo de usa, agita un mahomedanism de doi lei gauriti in incercarea disperata de a convinge ramasita de populatie care urmareste emisiunea ca ei, si anume libanezii, is oamenii de treaba, buni de pusi pe rana. Numa' rana romaneasca sa nu fie. Baieti cumsecade, saracii...numa' ca "n-are noroc"!



La final, tot ofuscat si tot castrat in amoru-i propriu si personal, baga in poza de arhiva (aia cu Mirciulica alaturi) o moaca serioasa pana-n maduva dintilor si-si pune si mainile pe piept precum Aladdin inainte sa se urce fara bilet pe presul zburator...Ne-a aratat el noua, carevasazica!




Calul de dar nu se cauta la dinti...da' daca-i camila si-i si libaneza..??





-------------------------------------------------------

Thursday, October 16, 2008

frumosul inexistent sublim

Iar am urmarit testul de fidelitate de la Antena1, iar m-am tinut cu mainile de burta, de ras...Au ales, neamule, de data asta un amarastean de tamplar maritat de vreo 13 ani de zile, tata de famelie blamat de nevasta ca face zambre la mancare si nu-i mai convine vacseaua de pe peretii propriului cuibusor conjugal...Toate bune si frumoase pana acum- partea idiotica intervine insa cand ii pune gaia pe realizatorii respectivei emisiuni de cioace sa aleaga ispita. Care ispita este construita dupa rigla si ruleta bietului tamplar...
Logicul situatiei: el- de conditie modesta, casatorit cuminte, vocabular redus si ceva mai multa timiditate decat s-ar cuveni unui barbat obisnuit. Ea- cunoscatoare a vreo 7 limbi straine (nu bag mana-n foc cat priveste numarul exact si daca erau intr-adevar straine limbile alea, ca n-am dat atentie acestor detalii cam greu de crezut), fosta campioana de fitness, cu o gramajoara impresionanta de muschi agatati de brate si cu cercei etalati in toate locurile gauribile, ca sa zic asa...Istetica femeie, una peste alta- ma intreb ce-o fi fost in mintea ei cand s-a apucat de spagate si de un numar de dezbracare organizata pe ritmuri muzicale, drept in fata nefericitului...?? Care nefericit n-a mai apucat decat sa ofteze sincer, crezand la fel de sincer ca a dat norocul peste el si ca tot neamul lui, de la pitecantrop incoace, o sa-l invidieze pentru asa "recolta" femeiasca ce-o sa aiba el la subsuoara..!
N-ar fi fost nici asta de rasul rasului- ca doara e absolut firesc sa te astepti la atari reactii de la un biet ruman tinut clar pe mamaliga si ciorba de limba in ultimii trei'spe ani...Dar reactia muierii tradata in amor, din camera invecinata, m-a facut sa rad pana la epuizare.
Respectiva, sholdoveanca de-aia, de la mama ei, a comentat pe tot parcursul caderii omului ei in ispita: "vai, da' cata nesamtiri ai in tani!" & "bine, mai magarule, d'asta mi-esti tu mii..??" & "ei, las', ca am eu vorba cu tani!"...
...Dupa care, la locul macelului, a trecut la administrarea regulata a papornitei din dotare si a scatoalcelor.
Buimac, rumanul cred ca nici la ora actuala nu stie ce s-a intamplat cu viata lui, cine erau tovarasii aia cu camerele de luat vederi pe umeri ( ca doara n-a fost la emisiunea lu' Mircea Radu invitat, cu toate ca plutea amorul in aer), ce cautau mascatii in odaia respectiva si, mai ales, de ce l-a mintit muierea aia tare ca elasticu' ca-l place si ca vrea sa fie cu el, pentru toata viata, ha...?....cin' le-o mai pricepe si pa muierile astea, zau asa...!















----------------------------------------

Wednesday, October 8, 2008

din mahalaua vietii- 12

Am avut, in ultimele doua zile cel putin, cateva accese de ras de-am crezut ca ma aleg cu crampe. Colega mea, jumatate italianca- jumatate nemtoaica (dar nascuta aici, la botu' mustangului american) si-a dat licenta in a ma binedispune- si-ar trebui sa fiu recunoscatoare pentru faptul ca am parte de atata antren intr-o loc numit "de munca".
Mai intai, am luat- impreuna cu restul trupei- la cunostinta ca A. si-a mai lucrat o bucata de burta cu un rest de tatuaj pe care a prapadit, mandru, vreo opt sute si mai bine de dolarei (si e doar in faza incipienta!): de la floarea de pe piept a trecut la o ploaie de stele imprastiate pe coaste ca, mai apoi, tot acest tablou sa se prabuseasca in jurul buricului intr-o chestie pe care eu am numit-o gaura de popou de maimuta, iar el a descris-o ca fiind un vartej de ape. Vartej care se aduna, desigur, precum apa intr-o buda, in maretu-i ombilic.
Ne-a fost teama sa cerem prea multe detalii legate de ce va urma- cert e ca pletosul se mai scurma-n punga de vreo cateva sute bune si-si mai manjeste ce-a mai ramas din burta cu ceva stele, cascade si pesti tropicali...
V. nu s-a lasat nici ea mai prejos- pe langa tatuajele la vedere (pe care i le-am inventariat inca de la angajare) ne-a mai aratat unul, plasat undeva sub aripa stanga, cu bataie spre spate. TinkerBell. Mare cat cuprinde.
A., baiatul de culoare, a inghitit in sec. N-are nici unul- si nu prea cred ca-i trebuie, sincer.
Revin la colega-mea.
Zilele astea ma aude vorbind la telefon si prinde, din zbor, cuvantul "frunze". Desi m-am amuzat teribil de cateva ori incercand-o cu diverse exprimari in limba romana (de genul: "tantar", "ciorba", "tigan", etc) cand am auzit-o repetand respectivul "frunze" ("frundze") m-a pocnit rasul de-a binelea.


Am pus-o sa-l zica de mai multe ori, dupa care am trecut la chestii mai serioase:
"V., say "p... ma-tii"!"
...A zis-o!
Traducerea n-a incantat-o prea tare, asa ca a revenit la clasicul de-acuma "frunze".
Azi- dimineata si-a uitat cheile si, pana sa-i deschid, i-am cerut parola. A raspuns fara ezitare de dincolo de usa: "FRUNZE!"
Si tot azi, pentru ca m-a spurcat America asta la gura si am cam facut uz de "w.t.f.", tot V. a decis: "nu mai zicem W.T.F.! zicem What A Frunze!?"
...Drept multumire ca-i dau asa aleasa educatie tot astazi mi-a inmanat o placinta de dovleac mesterita de manuta ei. Eu inca mai muncesc la ideea de a o uimi (nu atat pe ea cat pe mine insami!!!) cu o autentica paine de casa. Pana acum am prapadit cateva kile de faina si un car de nervi. What A Frunze, chiar asa de greu sa fie..??!










---------------------------------

Friday, October 3, 2008

din sistemul periodic al nostalgiilor

Astazi am avut o portie mai mare, decat de obicei, de nostalgie. Am inghitit-o cam greu, s-a dus cam cu noduri pe jgheabul robotismului meu american. Mi-au venit in minte asa, dintr-o data, fragmente de intamplari si crampeie de imagini din orasul meu natal. Am revazut cu ochii mintii batranul bulevard, castanii, Crangul, strada Unirii plina de praful unei zile de vara, cainii vagabonzi de pe la colturile blocurilor...apoi am dat o raita virtuala prin postul de radio la care am lucrat, mi-am amintit de diminetile pline de ceata in care rataceam singura prin studio, incercand sa trezesc lumea cu programul meu de dimineata...
...Mi-au venit in minte multe locuri si multe intamplari. Cu fiecare in parte cocolosul de nostalgie s-a facut si mai mare, si mai mare...Am pus peste el apoi praf iute de dor de parinti si, la un moment dat, am avut senzatia ca nu mai pot inghiti toate astea. Mi-am adus aminte de un articol pe care l-am scris, cu ani in urma, pe un forum- in el cautam motivatia gestului de a-ti parasi tara, de a-ti smulge singur radacinile. Spuneam atunci ca pentru bani am facut toate astea. Ma intreb acum daca banii ma vor ajuta, pe mine cel putin, sa inghit cocoloasele nostalgiilor mele viitoare...?
Robotismul meu american spune ca DA. Numai ca eu nu cred in robotisme.










------------------------------------

Blogroll


counter