Saturday, November 15, 2008

fiecare bloc cu damblaua lui

Astăzi mi-am adus aminte de Nea Mărin.
De Nea Mărin, de Draga Olteanu- Matei, de paporniţa cu praz şi de cum o fo' el confundat cu un miliardar, cu toate că îi miroseau si nojiţele e ceapă. Cum o nimerit el intr-o odaie "de-aia de bună" de la hotel, cum şi-a trântit culcuşul jos, lângă pat şi cum era să-şi pârlească deş'tele la televizor...
Ieri, să vezi potriveală: mi-am amintit de Nea Istudor, ăla care făcea linişte in jurul blocului in care am copilărit. Nu-l invrednicise nimeni cu respectiva foncţie, da' aşa se simţea şi el capabil de ceva pe lumea asta. Nea Istudor avea ceas de neamţ si psihic de Spitalul 9. La amiază ieşea cu fesu-i bine inşurubat pe ţeastă (fie vară, fie ger) şi până la orele 4 punct nu suporta picior de copil prin preajma blocului. Nu aveai scuze in faţa lui Nea Istudor. Am incercat odată să fur câteva minute de moţăială pe banca de lemn din faţa blocului. I-am zis ca aştept nişte neamuri şi că ele nu ştiu bine la ce scară locuiesc, ceva minciunele infofensive scornite de o minte de 8-9 ani...N-a ţinut.
In afară de liniştea de cavou dintre orele 12-4 Nea Istudor mai avea o pasiune: un hârb vechi si urât ca el. De-atunci mi-am zis ca maşinile seamănă (dacă ai imaginaţie şi rabdare să le priveşti atent) cu "propritarii".
Nu mi-o mai amintesc prea bine, ştiu doar ca noi toţi, copiii, îi pusesem gând rău; era, oricum, o coajă veche, cu macrameuri şi ţinghilinghi, ronţăită de rugină pe la incheieturi şi cu o urgentă nevoie de casare. Asta era insă numai părerea noastră- Nea Istudor işi idolatriza maşina, ar fi strâns-o probabil la piept precum Nea Mărin paporniţa, dacă s-ar fi putut.
O fi şi facut-o, n-aveam cum să ştim pentru că "odorul" işi consuma somnul de veci intr-un garaj de tablă improvizat abuziv de către hodorog in spatele blocului, dincolo de sârmele de rufe. Dimineaţa, până-n orele 12 şi seara, după 4, cele două fosile erau intotdeauna de găsit in garaj. Cu uşile deschise sau nu- după anotimp- Nea Istudor forfeca la cabluri întins pe sub ea, schimba uleiuri greţoase la vedere, inşuruba becuri deşurubate cu o zi înainte sau, pur şi simplu, o ştergea de praf sau o bătea de muşte. Mariajul lui Nea Istudor cu maşina lui era unul bolnav de trainic, dar nimeni nu s-a gândit vreodată să-i spună asta-n faţă- adulţii aveau un motiv de distracţie si bârfă iar noi, copiii, un ţel temporar in viaţă: să ne facem poliţai şi să-i frigem o amendă şi-o puşcărie soră cu moartea!
Între timp ne-am mutat şi-am uitat, până ieri, de Nea Istudor şi de damblalele lui. Probabil că s-a dus de multă vreme in raiul mecanicilor amatori şi îi stresează acum pe sfinţi cu programul lui de linişte între orele 12- 4....
La noua adresă insă am avut un alt gen de Istudor, un vecin dintr-un bloc alăturat. Nu-i ştiu numele nici în ziua de azi dar existenţa i-am remarcat-o de la prima aruncare a ochilor pe geam. Ca toţi ceilalţi locatari, dealtfel.
Personajul respectiv, plasat pe orbita vârstei de 50-60 de ani (la momentul ăsta), a avut, are şi va avea un mariaj similar cu maşina lui. Un Trabant de data asta, galben la faţă ca şi stăpânul. Galben şi stupid de hotărât să funcţioneze cu orice preţ. Probabil că au fost zile in care maşini cu pretenţii n-au facut faţă vremii- dar Trabantul le-a dat clasă. A continuat să funcţioneze intr-un ritm drăcesc şi împotriva tuturor previziunilor- şi la fel a făcut şi stăpânul. Zi de zi, uneori chiar in ploaie sau ger cumplit, in ultimii 26 de ani omul şi-a dezmembrat, re-asamblat, pigulit, ciocănit, şmirgheluit...galbenu-i prieten şi totodată coleg de viaţă. 26 de ani in care a putut fi văzut 99% din timp afară, lânga maşina lui. Poate or fi fost mai mulţi, cu siguranţă a făcut acelaşi lucru şi până să se mute părinţii mei in vecinătate...
I-a murit şi nevasta, între timp (da, a avut nefericitul şi nevastă!)...şi nici el nu promite ani mulţi de-acum inainte. In parcarea din spatele blocurilor însă, pe un fost petec de iarbă, intr-un spaţiu in care numai el poate intra, milimetric, Trabantul tronează peste intreaga aglomeraţie actuală. N-are a se teme de nimic, calculele bolnave ale stăpânului îi promit o viaţă liniştită oricum. Omul e galben de boală- Trabantul e galben de longevitate. Şi de bucurie: deşi fabrica-mamă a intrat la menopauză si, probabil, nici piese de schimb nu se mai găsesc pe piaţă, el este un răsfăţat, are manichiura făcută la timp şi locul de parcare asigurat pe viaţă. Viaţa lui, sau a stâpănului, rămâne de văzut care cedează primul...
Eu îmi pun banii pe Trabant.








-----------

Wednesday, November 12, 2008

din mahalaua vietii- 14

In grădina Domnului- in care m-am adunat cu colegii mei- nu prea mare a fost spatiul alocat, dar multe s-au petrecut si incă se mai petrec peste zi...Atât de
multe, incât nu trebuie sa ma gândesc prea mult de unde adun, intr-un timp relativ scurt, atâtea povesti.
Au loc acolo, in gradina mai sus pomenită aşadar, adunări tovărăşeşti de duzină, cu bârfele aferente si inventarul problemelor cu care ne place să credem că se confruntă şefu' (că, deh! dacă are bani tre' să fie si nefericit, asa ne-a invătat pe noi regula de trei simplă! sau, de câte o fi ea, da' tot simplă si pe intelesul tuturor tre' să fie...)), cu comodităti mascate de un interes subit pentru muncă, cu sustragerea subtilă si plină de tertipuri de la asumarea oricarui fel de responsabilitate si- la final- cu ieşirea cu pieptu' inainte la imparţirea de decoraţii si de laude, desigur.
Oameni suntem!- imi zic.


Astăzi ne-am stârnit intelectualitaţile intr-o discuţie legată de circ. De circ in general, nu de unul anume. A., potcovit mai nou cu porecla de Capitan Virus (pentru că tuşeşte ca o cârtiţă bătrână de ceva vreme) ne-a arătat "cadoul" făcut prietenei domniei sale cu ocazia implinirii a nu'ş câţi anişori (oricum, mult mai puţini decât cei pe care-i arată): două bilete la circ. N-ar fi nimic, da' ziua dumneaei a fost acu' vreo săptămănă, iar circul apare in oraş de-abia peste vreo alte şapte zile...Ma rog, dragostea sa fie mare!
Veronica, mândră stăpână de 3 câini si o pisică (cea de-a doua, decedată de curănd, de-abia a fost ridicată sub forma unui pumn de cenuşă de la morga necuvântătoarelor), a sărit ca arsă pe coadă: "nu suport circul, este un tratament inuman si ilogic aplicat bietelor animale!"
Ne-am uitat pe sub sprânceană la ea- A. a ripostat intrebând-o cam ce parere are, in cazul acesta, despre tratamentul aplicat găinilor/ vacilor/ porcinelor ronţăite sistematic de către dânsa si de către cei din jur sub formă de alimentaţie zilnică...?
Ei, asta-i altă problemă!- zice cumătra- ele nu suferă.
Cum nu suferă?
Păi nu suferă, că sunt crescute rapid, pe indesate, si mor inainte să-şi dea seama că au existat!
Eşti sigură?
Sunt sigură!
Cât de sigură?
Foarte sigură!
In regulă...personal- işi continuă Capitanul pledoaria- cred ca biata găină ar fi mult mai fericită dacă ar câştiga un ban cinstit la circ, decât presată sub forma de "carne albă" in farfuria ta!
Nu cred!- ridică Veronica dintr-o sprănceană. La circ ar trebui să trăiască intr-o cuşcă incredibil de mică! Aia nu e viaţă pentru un biet animal, ca să nu mai pomenesc de lei, elefanţi, etc, etc, etc...(da, ma gândesc si eu fără să mă amestec in aşa discuţie savantă...mai bine o lună vultur decăt o viaţă găină de Gostat!).

Intreaga tărăşenie s-a prelungit pe câteva minute bune- destul timp să lăsăm orice preocupare cu adevărat importantă deoparte. Aplaudacii de pe margine am fost eu, plus Capra Cântâcioasă, plus R.- noul coleg cu origini mexicane. Nefericitul, incă mai oscilează intre porecle...

Nu vreau să se inţeleagă că nu iubesc animalele! dimpotrivă, am o legătură atât de puternică cu orice purtător de blană sau pene incât imi cam dă şi mie de bănuit treaba asta! Dar- am limite. Din ce in ce mai restrictive, odată cu trecerea anilor.
Ideea este că intreaga polologhie de mai sus s-a terminat din momentul in care am simţit nevoia să intervin; m-a strâns de amigdale grija colegă-mii vis-a-vis de patrupede si, respectiv, zburătăcitoare. Prea tare m-a strâns.
Am inceput cu lauda de sine- "fraţilor, eu vin din România!". Nu că ar fi lipsit cineva de la lecţia asta...
Am continuat cu grijă şi cu teama de a nu spune mai mult decât e necesar- nu de alta, dar nu vreau să oripilez prin expunerea amănunţită a realităţilor de acolo...câini maidanezi adaptaţi la lupta de stradă, pisici aruncate de copii de la etaj doar de amorul distracţiei, filmate in agonie şi mai apoi expuse pe internet şi aşa mai departe...Nu mă mândresc cu asta, mă dezgustă (deşi chiar bărbate-meu işi aminteşte de anii nebuni ai tinereţii si de broaştele umflate cu paiul in dos sau de mâţele potcovite cu tinichele!).

Am zis doar că vin din România şi că sunt mult mai aprigă decât exponatele de pe aici. Şi pentru că amigdalele mele incă se simţeau castrate- am continuat.

Eu nu mă usuc prea tare de grija elefanţilor care dansează prin circurile lumii. Nici a leilor, nici a tigrilor, nici măcar a pinguinilor.
Nici măcar a găinii care are pretenţia să-mi dea gust la supă. Mă uit doar să văd cât de "organică" i-a fost existenţa. Nu cât de fericită. N-am vazut, până acum, nici o găină zâmbind.

Friday, November 7, 2008

somnul Natiunii naste haiduci

Ieri, vorba cantecului-"absolut din intamplare"- l-am descoperit pe andrei balan. Nu stiu cine e cu exactitate, nici la ce echipa joaca si nici care este legatura dintre maretu-i nume si ziarul "Libertatea". Nu m-ar mira sa fie vreo grozavenie de reporter uns pe-acolo- oricum, pentru mine acest aspect nu prezinta importanta.

Mi-am otravit, din absoluta si respectiva intamplare, sufletul si ochii citindu-i mizeriile. L-am publicat mai jos, pentru curiosi [...]
andrei balan (scuze, dar nici la inceput de fraza nu merita majuscule) mi-a amintit de povestea haiducilor romani- poveste care mi-a fost servita din frageda pruncie si pe care n-am crezut-o nici atunci si n-o cred nici acum, la frageda maturitate. Cartile de istorie mi-au desenat ani la rand haiducia poporului roman. Cete de voinici cu camasi albe inflorate care ii lecuiau pe boieri de toata agoniseala, intr-o incercare numai de ei inteleasa de a "face dreptate si de a ajuta saracimea". Haida de!
Putem sa fim seriosi o secunda?
Cred ca, de fapt, haiducii astia au fost niste talhari in toata regula- niste ipocriti care, prinsi asupra faptului, au gasit (ca asa-i mintea romaneasca, extrem de inventiva in materie de prostii) explicatii care sa strice gura, dar sa dreaga fata. Cred ca au furat pe ruptele si pe indesate, si-au batut joc de tot ce putea aduce o farama de eleganta si bun gust in tarisoara aia, si-apoi (cu saliva adunata in coltul gurii, intr-un zambet parsiv) au dat vina pe imensa si inexplicabila lor dorinta, chipurile, de a face dreptate. Dreptate cui?
Sunt haiduci destui si-acum in Romania. Multora li s-a acrit saliva- desi zambetul parsiv a ramas- pentru ca strugurii boieresti sunt inca prea sus...
Cam de haiducul roman mi-aduce si mie aminte andrei balan. Are si-o moaca pe masura. Ma intreb- daca tot a venit vorba de moaca- unde i-o fi fost putinul creier cand s-a lansat in afirmatii de genul : "un negru urecheat, şi nu un boşorog fardat"..?? Harbul rade cu ciobul lungit pana la urechi de oalele sparte...
Haiducul balan este mandru foc de afurisenia care-i zace-n suflet. Se crede "boier scapatat" si uraste cu patos. E, in fapt, un amarat de haiduc.




------------
http://www.libertatea.ro/andreibalan/?p=32#more-32


sau, cu citatul de rigoare:
"""Osama Bin Laden - Obama/Biden 1-0
În sfârşit, game over. Spectacolul dizgraţios al Americii, televizat, cred, şi la bordul Titanicului, s-a dus pe lumea cealaltă, după ce mi-a întors stomacul pe dos şi l-a lăsat aşa, neconsolat. Mi se par atât de falşi americanii, cu grija lor planetară pentru toate ţările lumii, încât faptul că a câştigat un negru urecheat, şi nu un boşorog fardat, mă lasă rece şi profund indiferent. Ştiu, ni se spune mereu că alegerile din America afectează şi mersul Gostatului din piaţa Matache, dar şi cursul laptelui la vacile Maramureşului. Practic, dacă n-ar fi americanii, impostorii autentici lăsaţi de Dumnezeu pe Pământ, noi n-am fi decât nişte cifre înşirate pe un perete de peşteră. Hai să le mulţumim acum, plenar, că nu ne-au tăiat cablul şi benzina, hai să ne facem frate cu dracu şi să-i mai aşteptăm vreo 50 de ani, poate aterizează şi ei, călare pe bombele cu care ne-au ruinat, din dragoste, Bucureştiul şi Ploieştiul. Dar chiar, cu cine-o fi votat VanGhoetem, puşcaşul marin care l-a omorât pe Teo Peter şi acum zace relaxat pe vreun şezlong la Miami, cu conştiinţa intrată la apă?

Nu-mi dedic prea mult timp americanilor, dar asta nu înseamnă că nu-i urăsc bătrâneşte şi temeinic, până la os. Am atâtea motive de partea mea, încât trăiesc un sentiment fantastic de linişte, caracteristic doar boierilor scăpătaţi. În 232 de ani de istorie mică, au furat vieţi, creiere şi teritorii, crezând că aşa se face transplantul de personalitate, au inventat şi întreţinut tot ce era mai rău şi mai nociv la adăpostul uniformei de jandarm universal. Rămân, totuşi, doar nişte paria cu pretenţii. Dincolo de strategii, geopolitică sau bugete, şi noi, europenii, şi ei, urmaşii puşcăriaşilor englezi, ştim acest lucru.

În loc să divorţeze după ce Bill Clinton a fost dovedit că înghesuia stagiare pe sub mese, Hillary şi-a luat inima-n dinţi şi a scris o carte. Asta e America. Prostia e vândută în ediţii princeps, tupeul e împachetat şi livrat milioanelor de imbecili care cred în visul american, o idee de marketing care sună bine, dar se termină întotdeauna prost. Cine crede că dublul Obama (preşedinte) - Biden (vicepreşedinte) nu are nici o legătură cu Osama Bin Laden se înşeală amarnic. Eu am certitudinea că nimic nu este întâmplător. Şi că Dumnezeu, drăguţul, nu s-a săturat de maimuţa Bush şi a luat-o de la capăt cu distracţia. În hohote, de data asta."""

--- semnat: Andrei Balan.




Sa-ti fie rusine, "domnule" andrei balan. Mizerabila viata mai trebuie sa ai, si multe frustrari..! incearca sa-ti bandajezi o parte din neputinte cu o masina noua, ceva zornaitor- am auzit ca ajuta in astfel de cazuri. E drept, nu vindeca. Dar macar, ca-n vorba aluia care zacea cu cutitu-nfipt in spate: o sa te doara numai cand o sa razi. Bine ca n-o faci prea des (si-aicea ma refer la ras), ca esti prea ocupat cu ura "temeinica si batraneasca" din sufletelu' ala mic, mic....si singur, singur...

Saturday, November 1, 2008

fuse si se duse

S-a dus si "halouinu" ăsta, slavă Domnului. Atâta zgomot si inghesuială pentru nimic..! Au ramas tone de dovleci negăuriţi, mormane de oase impraştiate-n ogrăzi si hectare de pânze de păianjen atârnate pe la streşini. De ciudă, poate, cotoiul Veronicăi s-a hotărât să dea o fugă până-n lumea drepţilor- de fapt, s-a intâmplat ne-intâmplatul si a trebuit, după legea americănească, să-l "put to sleep". Să-l adoarmă, cu alte cuvinte. Definitiv si irevocabil. Nu că m-ar fi interesat sau afectat din vreun unghi sau punct de vedere, dar a trebuit să iau, ca o colegă de muncă bună ce sunt, la cunoştinţă de nefericitul eveniment. Doamne- Ajută că nu i-a făcut inmormântare ca la carte, in vreun ţintirim de necuvântătoare! Atâta mai lipsea, să mă cheme si la pomană...
Deci: s-a dus si halouinu', şi cotoiul colegă-mii. Şi s-a mai dus, odată cu ele, şi luna lui Octombrie, cu tot cu frunze şi cu vreme bună. La ce să se aştepte acum un oraş cu pretenţii de paralelă 45- dar cu înclinaţii de tărâmuri nordice, mai mult canadiene?
...Incerc să găsesc motive să-mi placă vieţuirea in oraşul acesta, in special atunci când iarna bate la uşă. Cu cât incerc mai tare, cu atât imi doresc să părăsesc corabia mai repede. Chicago este un oraş frumos- probabil că dacă aş fi fost necăsătorită m-aş fi considerat răsfăţată de soartă, fiind aici. M-ar fi îmbrăcat perfect downtown-ul, viaţa nocturnă, grill-bar-urile, aglomeraţia. Acum insă comoditatea vieţii de cuplu şi responsabilitatea parentală işi spun cuvântul: am in plan oraşe mici, unde toată lumea cunoaşte pe toată lumea, unde şcolile sunt mult mai bine cotate si strazile mult mai largi si mai puţin circulate. Doar câteva motive, desigur- lista e mult mai lungă si, cu an ce trece, se mai adaugă la ea câte ceva.
Vine iarna in Chicago, inevitabil. Astăzi "pi şentru" mi s-a parut că deja miroase a zăpadă- şi mi s-a strâns pielea. Mi-am amintit subit de Florida. şi nu numai...

Blogroll


counter