Friday, December 5, 2008

de ce e Mos Craciun neam cu Coca- Cola..?

În încercările mele de a găsi povestea lui Moş Nicolae expusă pe undeva, prin paginile nenumărate ale internetului, am găsit (fără să vreau!) o parte din arborele genealogic al lui Moş Gerilă- de fapt, întreaga lui rădăcină. Moşu' mai devreme pomenit e "rociu ca lailonu' " pen'că e neam cu Coca- Cola!!
Iată ce-mi citiră ochii:
"
Mos Nicolae - adevaratul Mos Craciun


Mos Craciun asa cum este el cunoscut azi, cu renii si vesmintul rosu si barba alba a fost inventat la inceputul secolului XX de o companie de publicitate americana care facea reclama pentru celebra Coca cola. Adevaratul Mos Craciun, cel din traditia Bisericii este insa Sfantul Nicolae. Copiilor din Romania li se poate intampla ca Mos Nicolae sa aduca si cate o varguta (pentru cei obraznici). Rolul de ocrotitor al familiei cu care a fost investit de religia ortodoxa Sfantul Nicolae ii da dreptul sa intervina in acest fel in educatia copiilor. Povestea lui Mos Craciun incepe cu un batran numit Sfantul Nicolae, episcopul din Myra. Se spune ca el poseda puteri magice si a murit in 340 a.H. si a fost ingropat in Myra.Tarziu, in secolul XI, soldatii religiosi din Italia au luat ramasitele sfantului cu ei inapoi in Italia. Ei au construit o biserica in memoria lui, in Ari, un oras port din sudul Italiei. Curand, pelerinii crestini din toata lumea au venit sa viziteze Biserica Sfantului Nicolae. Ei au preluat legenda lui Mos Nicolae in locurile lor natale. Legenda s-a raspandit in toata lumea si a luat caracteristicile fiecarei tari[...]"


Concluzionez: Moş Crăciun este o invenţie, o făcătură a secolului XX şi, mai derutant decât orice altceva...e neam cu Coca-Cola.
Circula, într-o vreme, un banc legat de ce vor face americanii când vor pune stăpânire pe Lună: o vor văcsui in roşu (rociu, s-avem rezon!) şi vor scrie Coca- Cola. Bănuiesc că acelaşi lucru s-a întâmplat cu Moş Gerilă: l-au găbjit repede şi degrabă inaintea tuturor, i-au înfundat gura cu o barbă pe măsură (ca să nu poată ciripi prea multe), i-au tras o spoială în ton cu renumita băutură răcoritoare şi pun pariu că, dacă-l cauţi bine pe moş dai pe undeva pe turul izmenelor scris "Coca-Cola" !
De fapt, dacă stau bine să mă gândesc...s-ar putea să scrie, mai nou, "Made in China" (ori Giapan)...



Aşadar, ne pregătim frumuşel ghetuţele, cizmuliţele, şoşoneii în seara aceasta şi aşteptăm pe originalul Moş Crăciun- recte Sfântul Nicolae.






---------------------------------

No comments:

Post a Comment

Blogroll


counter