Tuesday, March 24, 2009

azi-ul de azi, de ieri sau de mâine...

....Totul a pornit de la o simplă afirmaţie pe care ar fi trebuit să o înghit nemestecată (în final am rostogolit-o pe cerul gurii de câteva ori şi am scuipat-o în praful conversaţiei ca pe un mototol de zgârciuri):
"aşa e acum, în vremurile noastre".
Am înţeles că aşa e acum, în azi-ul de azi, când trebuie să cunoşti cât mai multă lume, să ai, carevasăzică, "rezerve" de prieteni, amici, camarazi, oameni buni la toate. Precum un hârciog, să-ţi umpli cămara sufletului cu tot felul de sortimente, să le îndeşi dacă nu mai au loc- nicidecum să faci imprudenţa de a le scoate afară sau, Doamne-Feri!!, să le cedezi altcuiva (precum am înţeles că fac unii cu conservele ieşite din garanţie, sub pretext profund "umanitar")! Pentru că, repet, "aşa e acum, în vremurile noastre", decât să dai de pomană ce-ţi prisoseşte...mai bine îngropi...... (citeste mai mult- click pe titlu)

Am ripostat cu una din definiţiile vieţii mele: "decât degeaba- mai bine deloc!". Decât să screm o relaţie cu o persoană care doar îmi ocupă mintea şi inima cu lucruri şi idei de neînţeles pentru mine (poate chiar nocive, înviermănate)- mai bine spun "pa", răsuflu uşurată şi mă focalizez pe ceea ce e cu adevărat important. Important pentru mine. Urăsc să pierd vremea lângă oameni care nu-mi spun nimic, viaţa mi se pare nedrept de scurtă, idealurile nedrept de multe, sentimentele pe drept bune de trăit la maxim. Sentimentele frumoase- trebuie să mai adaug?
"Nu"- mi s-a spus în continuare..."nu e bine, în vremurile noastre trebuie să ştii să profiţi de oricine şi de orice".
"Ipocrit!"- am răspuns.
"Necesar..."- a urmat.

În azi-ul de azi trebuie să te îndrăgosteşti cu programare. Trebuie să ai rezerve şi-n această dragoste (una- două cutii pe raftul din spate) în caz de abandon sau de plictis să ai după ce sau cine întinde mâna. Să ai ce să ronţăi la vreme de plictis.
De fapt, în azi-ul de azi trebuie să ştii cât să dozezi şi dragostea. De aceea, borcanele cu eticheta "amor" trebuie să fie musai gradate, nu cumva să scapi în vreunul mai mult decât e necesar- dacă se sparge, se risipeşte..? de unde mai ai pentru tura viitoare? regula nu se aplică, cred eu, în cazul vârcolacilor de ură şi al crampelor de invidie. Acolo se pun la dispoziţie butoaie, damigene, cale întregi.
În azi-ul de azi- mi s-a spus- s-a redus porţia de "sunt numai al tău, eşti numai a mea". E absurd şi deloc sănătos.

Unii se acoperă cu plapuma vremurilor noastre şi dorm, astfel, un somn al sentimentelor, o hibernare la adăpost de emoţii ascunse, întortocheate şi greu de priceput stări ale sufletului. Poate de aceea nu mai este la fel de multă poezie în azi-ul de azi...Poate de aceea erau mai multe culori calde în azi-ul de ieri.


[Gustave Caillebotte (French, 1848-1894)
Paris Street; Rainy Day, 1877]

Saturday, March 21, 2009

din mahalaua vieţii- 21

Zilele trecute, taman în mijlocul unei perioade de ostenită muncă şi cumplit consum intelectual- scurtă perioadă, dar prolifică- am lăsat radioul să meargă şi să depene, pe lângă ştiri despre vreme (cu probabilităţile astea americane care ne disperă, genul: "40 la sută şanse de ploaie....sau 60 la sută șanse de lapoviță") și ceva muzică veche, da' bună- precum Chanelu' 5.
Printre "milodii" (cum bine le numea fostul meu coleg de butoane, Cristi, când făceam emisiuni împreună) se strecură Stevie Miratu', minunatu'- în varianta autohtonă Wonder- cu a lui "You are the sunshine of my life". ..... (citeste mai mult- click pe titlu)
După atâția ani în care am tot ascultat piesa asta, și după câteva secunde de audiție acolo, între colegii mei, m-a pocnit:
-Veronico...ce zice ăsta? că e raza lui de soare..?
-yeap...- răspunse ea, preocupată în continuare de orice îi umplea timpul cu spor la ora aceea.
-păi...Stevie ăsta nu e orb..?
Logic, toată nuanța melodiei respective era metaforică, simbolică, subtilă și parfumată precum Chanel 5-ul de care am pomenit mai sus. Și mai logic că noi ne-am dezis de toata metafora respectivă și ne-am apucat, la adapostul laș al locului în care ne aflam, să descoperim noi valențe (ipocrite, dar comice până la pericolul de avariere a propriilor izmene).
Vero (Draga Olteanu-Matei am numit-o, pe bună dreptate, mai demult) a lăsat și mama muncii deoparte și a început a-l imita, în balansul lui la scenă deschisă, pe nen'tu Stevie.
-you are the sunshine of my lifeee...
-hei, brother! cum îți dai seama de asta??
-simt caldura ta pe frunteeeeee....
-Stevie, Stevie! that's a rash, man...pe unde naiba ți-ai fript scăfârlia??
...Am continuat descreierarea pe teme muzicale o bună bucată de timp, cu atât mai mult cu cât Veronica a trecut de la blândul Stevie la disecarea imaginară a unui orb rocker. Ne-am gândit, tot atunci, cum ar fi să aprinzi bricheta, cum ar fi "îmbalansarea" pe ritm, ce poante ar ieși din treaba asta...?
După care ("după care" însemnând că deja ne dureau burțile de la hlizeală) ne-am dat seama câtă răutate este în plinătatea, în întregul unei ființe omenești, ne-am făcut mea culpa și ne-am tras reciproc de urechile bunei simțiri- dar ne-am și consolat la gândul că alții sunt mult mai otrăviți decât noi, unși cu tăciunele răutății și al invidiei și că ei (tragem speranțe) vor umple cazanele de pe lumea cealaltă până la refuz și până să ne vină nouă rândul...
...Și totuși, nu cred că voi mai putea asculta vreodată "sunshine"-ul lui Stevie fără să îmi joace creierașul feste...

Thursday, March 12, 2009

treburi înviermănate

Văzui la tv un show despre a cărui existenţă nu am avut, până astăzi, habar- dar care a făcut deliciul acestei seri.
Mi-am tras lângă mine, pe rând, o sticlă de apă, mai apoi un bol cu lapte cu cereale, am continuat cu un ceai verde (!) şi câteva alune prăjite...şi Dumnezeu mai ştie ce alte idei mi-or mai veni, căci n-am trecut decât de prima repriză televizată !
"Ochiul Soacrei"- difuzat la Antena1- nu ştiu câtă realitate are în el, da' te satură, pe rând, de bârfă, de mahala, de toată stupizenia unei vieţii de cuplu de doi bani. Atât viaţa, cât şi cuplul. Pe de altă parte, îţi asigură o porţie "cocoşată" de râs. Cu vârf şi îndesat...... (citeste mai mult- click pe titlu)

Am văzut, preţ de vreo jumătate de oră, un soţ castrat psihic, incapabil să strângă şuruburile consoartei + o pupăză de nevastă cu o turaţie la debitat injurii demnă de Ordinul Mahalalei Clasa I, ipocrită şi bună de luat la bătut sistematic, os cu os + două soacre de pus în ramă (una lângă cealaltă, cum altfel?) care au dat cu banul care dintre ele să ia în mâini soarta căsniciei odraslelor (aflată în moarte clinică deja) + acuzele şi violenţele verbale ataşate întregii situaţii.
Care situaţie pare aproape incredibilă ochiului meu- cu tot comicul ei gratuit- pentru că-mi arată (color pe ecran negru) că se poate, totuşi, trăi şi-n astfel de condiţii de minimă moralitate şi maxim prost-gust.
...Şi-acum mă scuzaţi, am de ronţăit nişte biscuiţi dietetici spanioli, de dat pe gât ceaiul de seară şi de continuat vizionarea menajeriei ( nu "de sticlă" ci "din sticla tv-ului")...

Tuesday, March 10, 2009

nu ştiu alţii...

Nu ştiu alţii cum sunt (pomenit să fii, Creangă!) dar eu, când văd bătrâni aflaţi în nevoie, mă cutremur şi mă simt nedrept de neputincioasă. Nu ştiu alţii cum sunt dar eu, când văd că unii sunt "mai egali" decât alţii şi că justiţia este, în fapt, o etichetă pentru lipsa de scrupule- mă simt cuprinsă, pe rând, de greaţă, revoltă şi, la final, de frică. Mi-e frică cel mai tare că nemernicia va ajunge lege şi că ceea ce se întâmplă acum în ţărişoara mea nu se va mai sfârşi vreodată.
Cine n-are bătrâni să-şi cumpere! Sau să-i adopte pe cei aruncaţi, pentru un pumn de ţărână, în puşcăriile româneşti...... (citeste mai mult- click pe titlu)

Cine n-are mafioţi şi interlopi să nu-şi cumpere! Să-i ia, dacă se poate, pe cei care umplu la refuz libertatea românească. Îi dăm gratis.
M-am uitat astăzi la bătrânul Ioan Truşcă, cum stătea el cuminte, îmbrăcat în straiele de bune, cu bocceluţele aşezate la piciorul scaunului...şi cum aştepta, scuturat de Parkinson şi de grija nevestei bolnave de-acasă, să fie aruncat după gratii. Nu ştie ce-l va doborî mai întâi: boala, grijile pentru ce a lăsat în bătătură, sau ruşinea pe care a păţit-o acum, la adâncă bătrâneţe..? S-a prezentat, stupid şi dureros de cuminte, "la prima oră" la poarta puşcăriei. ...Şi atunci m-am întrebat: unde să semnez şi eu? unde este petiţia către domn' preşedinte...? Domnule Băsescu, credeţi, cu umilinţă vă întreb...că s-ar împiedica ţara de un biet Ioan Truşcă?
Dacă fiecare dintre cei care mai au un sâmbure de suflet ar ceda o zi din viaţă şi am aduna, astfel, un an şi două luni, ar putea bietul nea' Ioan să se întoarcă, fără de ruşine, acasă...?

din mahalaua vieţii- 20

Se chinuie grozav primăvara pe-aici, prin Chicago...O dăm din maxime de două'şpe în minime de aceeaşi valoare- da' cu minus. Aruncăm pe noi, dimineaţa, ba un tricou- ba o geacă de piele. Schimbăm căldura din maşină cu aerul condiţionat- şi, înapoi, cu căldură.
De vreo trei- patru zile plouă grozav în Chicago, cu tot tacâmul unei ploi care se respectă: atmosferă întunecată, ceaţă la orizont, fleşcăială cât cuprinde, canale care, sătule, scuipă apa înapoi, dureri de articulaţii, isterii de sezon, zgomot de cai- putere alergând prin bălţile oraşului. Asortate- răcelile primăverii...... (citeste mai mult- click pe titlu)

După o zi lipsă Veronica s-a prezentat la muncă albă la faţă şi cu o valiză de muci după ea. A mestecat câteva înjurături la adresa sistemului şi, printre ele, hapuri anti- răpciugă. Nici unele, nici celelalte n-au avut efect însă.
Capra Cântăcioasă a avut pe inventar o tuse nu prea convingătoare- dar câştigată cinstit, în urma unei zbânţuieli prin ploaie.
Mexicanul, la fel de indiferent ca şi până acum, şi-a făcut un obicei de ora 9 dimineaţa: taco la microunde. Cred că mirosul respectiv îl ţine la distanţă de răceală şi, implicit, de toţi cei din jur. Cred că şi şuruburile, şi ştecherul cuptorului electric miros a taco! Până şi fâsurile lui de mexican miros, mai mult ca sigur, tot a ....taco!!
Broscoiul cu voce baritonală din birou s-a izolat, preventiv, de noi- deşi încearcă din răsputeri să nu arate asta. Ne vorbeşte, de mare nevoie, cu nasul în altă direcţie şi evită şederile prelungite la taifas.
Înşurubându-şi un snop de şerveţele în nări Veronicăi i-a venit cheful de glume: "vrei să-i dau răceala mea?" - şi a început, precum o Dragă Olteanu- Matei de Chicago, să descrie prin gesturi cum ar decurge contaminarea...
Ne-am distrat, ea și-a mai suflat de vreo 4-5 ori nasul, după care am revenit la normal și la intenții mai pașnice.

Cât mă priveşte...m-am gândit că masajul făcut de un chinez specializat pe treburi de-astea mă va feri şi de răceală. Doar l-am primit cadou de 8 Martie (masajul, nu chinezul!).
----------------------------------



Total "dezlegat" de mahalaua vieții de mai sus- dar puternic legat de sănătate- iată un e-mail pe care l-am primit zilele trecute:

BETI APA PE STOMACUL GOL
In Japonia zilelor noastre este foarte popular obiceiul de a bea apa imediat dupa trezire in fiecare dimineata. Mai mult, testele cercatatorilor au demonstrat valoarea acestui obicei. Publicam mai jos o descriere a folosirii apei pentru cititorii nostri. Pentru cei in varsta si pentru bolile grave ca si pentru bolile moderne, tratamentul cu apa a fost considerat de succes de catre o societate medicala japoneza, ca tratament sigur 100% pentru urmatoarele boli: dureri de cap, dureri ale corpului, sistemul circulator, artrita, batai puternice ale inimii, epilepsie, grasimi in exces, astm bronsic, tuberculoza, meningita, boli de ficat si urina, voma, gastrita, diaree, hemoroizi, diabet, constipatie, toate bolile de ochi, cancer la organelle genitale si dereglari menstruale, boli ale urechilor, nasului si gatului.
METODA DE TRATAMENT
1. Dimineata, imediat dupa trezire, inainte de a va spala pe dinti, beti 4x 160 ml apa ( aproximativ o jumatate de litru in total) ;
2. Spalati-va pe dinti dar nu mancati si nu beti nimic 45 minute;
3. Dupa 45 minute puteti bea si manca normal;
4. Dupa micul dejun, pranz sau cina nu mancati si nu beti nimic 2 ore ;
5. Cei care sunt batrani sau bolnavi si nu pot bea 4 pahare cu apa la inceput pot incepe prin a bea apa mai putina si sa creasca gradual pana la 4 pahare pe zi ;
6. Metoda de mai sus va vindeca boli si toata lumea se poate bucura de o viata sanatoasa.

Urmatoarea lista da numarul de zile de tratament necesar pentru vindecarea/ controlul/ reducerea principalelor boli:
1. Presiune ridicata a sangelui- 30 zile
2. Gastrita - 10 zile
3. Diabet - 30 zile
4. Constipatie- 10 zile
5. Cancer- 180 zile
6. Tuberculoza- 90 zile
7. Pacientii cu artrita ar trebui sa urmeze tratamentul de mai sus doar 3 zile in prima saptamana si incepand din a doua saptamana zilnic. Aceasta metoda de tratament nu are efecte adverse; oricum, la inceputul tratamentului s-ar putea sa fie necesar sa urinati de mai multe ori. Este si mai bine daca continuati acest tratament ca o activitate de rutina in viata voastra. Beti apa si ramaneti sanatosi si activi. Intelegem acum de ce chinezii si japonezii beau ceai fierbinte si la masa apa ce nu este rece. Poate este timpul sa adoptam obiceiul lor de a bea apa in timp ce mancam!!! Nimic de pierdut, totul de castigat...
Pentru cei carora le place sa bea apa rece, aceste randuri sunt pentru voi!
Este placut sa bei o ceasca cu o bautura rece dupa o masa. Apa rece va solidifica mancarurile uleioase pe care tocmai le-ati consumat. Va va incetini digestia. Odata ce acest 'noroi' reactioneaza cu acidul, va fi absorbit mai repede decat hrana solida. Va depune un strat pe intestine. Foarte curand, acesta se va transforma in grasime si va duce la cancer.
Este cel mai indicat sa beti supa fierbinte sau apa calda dupa masa.
O nota importanta despre atacurile de inima: Femeile ar trebui sa stie ca nu fiecare simptom de atac de inima va fi durerea in mana stanga. Fiti atente la durerile intense in maxilar.
S-ar putea sa nu ai niciodata prima data durere in piept, in timpul unui atac de inima.
Greata si transpiratul intens sunt si ele simptome obisnuite. 60% din persoanele care au atac de inima in timp ce dorm, nu se trezesc.
Durerea in maxilar va poate trezi dintr-un somn adanc. Fiti cu grija si atente Cu cat stim mai multe, cu atat sansele de a supravietui sunt mai mari...
Un cardiolog spune ca, daca fiecare din cei care primeste acest mail, il trimite la toti cunoscutii sai, putem fi siguri ca vom salva cel putin o viata.

-------------------

Sunday, March 1, 2009

mărţişor

"„Martisor” este denumirea populara a lunii martie, luna echinoctiului de primavara si a Anului Nou Agrar, dedicata zeului Marte. Numele oficial al lunii martie a influentat, in ultimele decenii, generalizarea denumirii sarbatorii care cade la 1 martie, Martisor, in defavoarea altor denumiri mai vechi ca Dochia sau Dragobetele. Tot cu acest nume mai este desemnat cadoul format dintr-o funie bicolora (alb si rosu), de care este agatat un obiect decorativ, oferit de 1 martie. in ce priveste modul de confectionare al acestuia, acesta tine de traditia Dochiei...... (citeste mai mult- click pe titlu)
 Cele 2 fire rasucite, alb si rosu, din care este confectionat snurul, simbolizeaza iarna si vara si reprezinta „funia anului”, care impletea zilele celor 2 anotimpuri. Martisorul este o secventa a unui scenariu ritual de innoire a timpului si anului primavara, la nasterea si moartea simbolica a Dochiei. Dupa unele traditii, firul martisorului - funie de 365 sau 366 zile - ar fi fost tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte. "


Noi ne aşteptăm cu mare nerăbdare mărţişoarele din România şi promitem să le purtăm cu drag în această primăvară.


-----
apropos de mărţişoare: mi-am amintit, cu oarece drag şi cu oarecari zâmbete, de acel 1 Martie al copilăriei mele comuniste...De cât de aprins aşteptam noi, fetele, la şcoală, această zi şi de cât de mult însemnau, în acei ani ai purităţii noastre, tinichelele atârnate în stofa sarafanului...Mi-am amintit de servanta mamei în care adunam, de la an la an, cutii, cutiuţe, şnururi, şnuruleţe, simboluri ieftine dar absolut necesare pe timpurile acelea. Uita cineva să te bage-n seamă cu un mărţişor? Îl (sau o) taxai aprig şi fără de tăgadă şi încercai să ţii minte, până la anul, să nu rămâi dator la capitolul "indiferenţă".
An de an, cu o zi sau chiar două înainte de a se înfiinţa 1 Martie, scoteam din arhiva servantei bolul de supă încărcat cu fosile datate douăsprezece sau chiar mai multe luni în urmă. Le împrăştiam cu grijă pe covor şi începeam trierea nemiloasă: "ăsta-i fain, îl dai profesoarei de română...ăsta iarăşi e frumos, îl dai scorpiei de dirigintă...pe care-l opreşti pentru Mădălina?...ăsta îl iau eu, i-l dau soră-mii, nu-i pretenţioasă"...şi tot aşa, până epuizam stocul. Nu ştiu cum naiba de reuşeam să ţinem minte, cât de cât, care şi de pe unde a fost primit, ca nu cumva să ajungem să i-l dăm înapoi respectivei- care respectivă, la rândul ei, deţinea, cu siguranţă, o memorie de elefant, ca şi a noastră!
Mi-aduc aminte de doamna Toth, unguroiaca care în fiecare primăvară strălucea precum mărţişorul din propriu-i bluzon, dată naibii femeie!- vorba mamei. Nu cred că reuşea cineva, în oraşul ăla, să poarte cu mai mare strălucire şi cu mai multă eleganţă o simplă tinichea..!

Ei....dar astea toate au fost şi, pe măsură ce s-au scurs anii, au evoluat mărţişoarele şi au involuat manierele de altădată...



------------------

Blogroll


counter