Saturday, March 21, 2009

din mahalaua vieţii- 21

Zilele trecute, taman în mijlocul unei perioade de ostenită muncă şi cumplit consum intelectual- scurtă perioadă, dar prolifică- am lăsat radioul să meargă şi să depene, pe lângă ştiri despre vreme (cu probabilităţile astea americane care ne disperă, genul: "40 la sută şanse de ploaie....sau 60 la sută șanse de lapoviță") și ceva muzică veche, da' bună- precum Chanelu' 5.
Printre "milodii" (cum bine le numea fostul meu coleg de butoane, Cristi, când făceam emisiuni împreună) se strecură Stevie Miratu', minunatu'- în varianta autohtonă Wonder- cu a lui "You are the sunshine of my life". ..... (citeste mai mult- click pe titlu)
După atâția ani în care am tot ascultat piesa asta, și după câteva secunde de audiție acolo, între colegii mei, m-a pocnit:
-Veronico...ce zice ăsta? că e raza lui de soare..?
-yeap...- răspunse ea, preocupată în continuare de orice îi umplea timpul cu spor la ora aceea.
-păi...Stevie ăsta nu e orb..?
Logic, toată nuanța melodiei respective era metaforică, simbolică, subtilă și parfumată precum Chanel 5-ul de care am pomenit mai sus. Și mai logic că noi ne-am dezis de toata metafora respectivă și ne-am apucat, la adapostul laș al locului în care ne aflam, să descoperim noi valențe (ipocrite, dar comice până la pericolul de avariere a propriilor izmene).
Vero (Draga Olteanu-Matei am numit-o, pe bună dreptate, mai demult) a lăsat și mama muncii deoparte și a început a-l imita, în balansul lui la scenă deschisă, pe nen'tu Stevie.
-you are the sunshine of my lifeee...
-hei, brother! cum îți dai seama de asta??
-simt caldura ta pe frunteeeeee....
-Stevie, Stevie! that's a rash, man...pe unde naiba ți-ai fript scăfârlia??
...Am continuat descreierarea pe teme muzicale o bună bucată de timp, cu atât mai mult cu cât Veronica a trecut de la blândul Stevie la disecarea imaginară a unui orb rocker. Ne-am gândit, tot atunci, cum ar fi să aprinzi bricheta, cum ar fi "îmbalansarea" pe ritm, ce poante ar ieși din treaba asta...?
După care ("după care" însemnând că deja ne dureau burțile de la hlizeală) ne-am dat seama câtă răutate este în plinătatea, în întregul unei ființe omenești, ne-am făcut mea culpa și ne-am tras reciproc de urechile bunei simțiri- dar ne-am și consolat la gândul că alții sunt mult mai otrăviți decât noi, unși cu tăciunele răutății și al invidiei și că ei (tragem speranțe) vor umple cazanele de pe lumea cealaltă până la refuz și până să ne vină nouă rândul...
...Și totuși, nu cred că voi mai putea asculta vreodată "sunshine"-ul lui Stevie fără să îmi joace creierașul feste...

No comments:

Post a Comment

Blogroll


counter