Sunday, March 1, 2009

mărţişor

"„Martisor” este denumirea populara a lunii martie, luna echinoctiului de primavara si a Anului Nou Agrar, dedicata zeului Marte. Numele oficial al lunii martie a influentat, in ultimele decenii, generalizarea denumirii sarbatorii care cade la 1 martie, Martisor, in defavoarea altor denumiri mai vechi ca Dochia sau Dragobetele. Tot cu acest nume mai este desemnat cadoul format dintr-o funie bicolora (alb si rosu), de care este agatat un obiect decorativ, oferit de 1 martie. in ce priveste modul de confectionare al acestuia, acesta tine de traditia Dochiei...... (citeste mai mult- click pe titlu)
 Cele 2 fire rasucite, alb si rosu, din care este confectionat snurul, simbolizeaza iarna si vara si reprezinta „funia anului”, care impletea zilele celor 2 anotimpuri. Martisorul este o secventa a unui scenariu ritual de innoire a timpului si anului primavara, la nasterea si moartea simbolica a Dochiei. Dupa unele traditii, firul martisorului - funie de 365 sau 366 zile - ar fi fost tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte. "


Noi ne aşteptăm cu mare nerăbdare mărţişoarele din România şi promitem să le purtăm cu drag în această primăvară.


-----
apropos de mărţişoare: mi-am amintit, cu oarece drag şi cu oarecari zâmbete, de acel 1 Martie al copilăriei mele comuniste...De cât de aprins aşteptam noi, fetele, la şcoală, această zi şi de cât de mult însemnau, în acei ani ai purităţii noastre, tinichelele atârnate în stofa sarafanului...Mi-am amintit de servanta mamei în care adunam, de la an la an, cutii, cutiuţe, şnururi, şnuruleţe, simboluri ieftine dar absolut necesare pe timpurile acelea. Uita cineva să te bage-n seamă cu un mărţişor? Îl (sau o) taxai aprig şi fără de tăgadă şi încercai să ţii minte, până la anul, să nu rămâi dator la capitolul "indiferenţă".
An de an, cu o zi sau chiar două înainte de a se înfiinţa 1 Martie, scoteam din arhiva servantei bolul de supă încărcat cu fosile datate douăsprezece sau chiar mai multe luni în urmă. Le împrăştiam cu grijă pe covor şi începeam trierea nemiloasă: "ăsta-i fain, îl dai profesoarei de română...ăsta iarăşi e frumos, îl dai scorpiei de dirigintă...pe care-l opreşti pentru Mădălina?...ăsta îl iau eu, i-l dau soră-mii, nu-i pretenţioasă"...şi tot aşa, până epuizam stocul. Nu ştiu cum naiba de reuşeam să ţinem minte, cât de cât, care şi de pe unde a fost primit, ca nu cumva să ajungem să i-l dăm înapoi respectivei- care respectivă, la rândul ei, deţinea, cu siguranţă, o memorie de elefant, ca şi a noastră!
Mi-aduc aminte de doamna Toth, unguroiaca care în fiecare primăvară strălucea precum mărţişorul din propriu-i bluzon, dată naibii femeie!- vorba mamei. Nu cred că reuşea cineva, în oraşul ăla, să poarte cu mai mare strălucire şi cu mai multă eleganţă o simplă tinichea..!

Ei....dar astea toate au fost şi, pe măsură ce s-au scurs anii, au evoluat mărţişoarele şi au involuat manierele de altădată...



------------------

2 comments:

  1. si tu tot in servanta le tineai?

    ReplyDelete
  2. tot...ma intreb cu ce este ocupat acum bolul de supa..? trebuie sa verific, cand ajung din nou acasa...

    ReplyDelete

Blogroll


counter