Friday, April 24, 2009

din mahalaua vieţii- 23

Mă uit, cu coada ochiului, la lista de cititori zeloşi adunaţi zilnic pe blogul meu. Printre ei, feţe nu atât de necunoscute, cât de nedorite pe aici. Se-ntâmplă ca minunea asta a internetului să aducă (cel puţin pentru mine) mirosul cald de acasă- de aceea încerc să scriu aproape zilnic, pentru a-mi alimenta bateriile...
Se mai întâmplă ca același internet să îmi arunce însă, cu o ritmicitate zilnică greu de înțeles pentru un om cu viață personală satisfăcătoare, miros de picioare nespălate. De ciubote cu care înțeleg câte unii să pășească în ograda mea. Neinvitați, după cum se pot trage lesne concluziile...... (citeste mai mult- click pe titlu)

Logic și neîndoielnic la mijloc este dorința mojică de a afla cât mai multe despre viața mea: se găsesc, aici, adunate fapte, întâmplări și instantanee care satisfac foamea de bârfă a castraților întelectual. A dobitocilor. A zațului uman.

Apelând la ajutorul unui meșter iscusit (cum ar zice vorba aia, "unul mai deștept decât mine") am urmărit, vreme de câteva luni, adrese de IP-uri, frecvențe și încăpățânări alimentate de puterea internetului. E dezgustător. In același timp, mă simt măgulită.


Mulțumesc chiar!
[nota autorului: este vorba de O SINGURĂ adresă, de un singur IP de care am crezut că am scăpat, ca atunci când scuturi găinațul de pe talpa pantofului]





Revenind la mahalaua vieții (dacă tot trebuie să alimentez foamea de nou): regele a murit, trăiască regele! Astăzi trebuia să petrec a doua zi de teorie urmată de teste la St. Francis Hospital, Evanston. La doi pași de casă. Un loc în care- pentru a obține o slujbă- europenii dau atenții și bani grei altor europeni. Câte unii chiar sărută dosuri. Nu e cazul meu.
Ieri am avut prima înfățișare, primul contact cu cele 33 de teorii legate de lumea spitalicească. Ar fi trebuit să mi le îndes pe toate-n cap in maxim 30 de zile. Le-am terminat în 3 ore. În tot acest interval n-am avut în fața ochilor minții decât boală și microbi, miros de spital și dorință de evadare. Plus strânsoarea chingii de 3 ore de dresaj pe care a trebuit să-l suport- altă lume, alte obiceiuri.
La ieșire m-a întâmpinat înserarea. Iar eu sunt o pasăre a dimineților pline de rouă...
Apoi am realizat că, de când mă știu, am avut parte de locuri de muncă pline de libertate...De oameni cu care să râd până la lacrimi, de multă lumină, de independență totală în idei și exprimare. La Galle-uri am zburdat pe sticlă, la radio am bătut câmpii în ritmul meu iar aici, la actualul loc de muncă, sunt efectiv lăsată de capul meu și chiar încurajată în tot acest proces. Trăiesc cu convingerea că trebuie să-ți placă ceea ce faci și să te duci cu inima deschisă la muncă.
La St. Francis Hospital am simțit că mi s-a pus lacătul pe cușcă. Mi s-a dat o uniformă (pijamale din acelea impersonale), un manual al angajatului, mi s-a spus "nu" la bijuterii plus încălțăminte fină și mi s-a atârnat o zgardă cu ID la gât...Mi s-a dat un program și mi s-a delimitat jumătatea de oră de masă. Au fost mulțumiți că nu-mi iese tatuajul din mâneca apretată...
Mai lipsea ca, la plecare, să ne decontamineze pe toți în camerele de la Auschwitz...




Să fie sănătoși și, mai mult, să-i facă și pe alții să fie sănătoși!
Detest uniformizarea maselor și anonimatul. Nu-mi place să mi se citească numele pe zgardă și programul rigid de 8 ore cu idiotica pauză de masă mă strânge de gât, fraților! Mulțumesc, nu pot să zic că n-am încercat și asta, mă simt mândră că am intrat acolo (deși n-am nici în clin, nici în mânecă cu lumea asta și nici, Doamne-Feri! nu voi avea vreodată) dar mă simt și mai mândră că am avut puterea să ies la timp...
Așadar, povestea scurtă dintr-o altă mahala a vieții a murit nu la naștere, ci în fașă.
Iar eu pot să zâmbesc...

...În concluzie, astăzi am aterizat- cu cea mai mare poftă de muncă din ultimii "n" ani- între gărgărițe, albine și flori de sezon, între colegii cu care împart și bune, și rele (fără a avea vreun manual de comportament zâmbăreț și tălâmb de studiat), între pauze împrăștiate și muzică aleasă pe sprânceană. Și mi-a fost bine, din nou...


----------------------

(şi-acum spor la citit, căci am desfiinţat contorul, ce-am avut de aflat- din păcate- am aflat...! mulţumesc, încă o dată, pentru admiraţie şi invidie!
ta-taaaa!)

No comments:

Post a Comment

Blogroll


counter