Wednesday, May 27, 2009

S-o făcut porcu' vedetă...

Porcovana de gripă porcească a ajuns, chipurile, cu viză și drept total de rezidență, în România. S-a semnalat un caz- venit (cum altfel?!) de la americani, că numa' ei cu capitalismu' lor pot infecta o întreagă lume- și instant s-a isterizat o țărișoară întreagă. Dacă au mai existat câteva cazuri rebele de indivizi care și-au băgat picioru' în ea de răpciugă- a avut imediat grijă de ei televiziunea, injectându-i cu inepții și artificii oratorice, la intervale bine stabilite de timp...... (citeste mai mult- click pe titlu)

Mă puse gaia să mă uit la o Antenă Unu' de vreo 5 după-amiaza și prima palmă-n frunte o primii de la o tanti reporteriță plină de trac și de salivă (un cuvânt- două înghițituri) care încerca din slabele-i puteri să ia temperatura mai mult sau mai puțin rectală unei amărâte de scări de bloc. Dintr-un amărât de cartier. Dintr-un amărât de județ, n-are importanță care.
Respectiva locație adăpostește, se pare, pe prima purtătoare de virus porcin din România- devenită, fără să vrea mușchiul ei de rezident american, vedetă peste noapte. Medicii, spune Domnișoara Salivă ținându-se zdravăn de microfon, declară că femeia, soțul și copiii adiacenți (de-abia întorși din Statele Unite) pot sta totuși liniștiți acasă. Se pot trata așa cum toți răpciugoșii și gripații o fac, 7 zile cu medicamente sau o săptămână- fără. Sau invers...Cum vor, numai să n-aleagă.
Și-atunci care-i baiul?- mă întreb.
Baiul este că scara de bloc este revoltată, monșer. Cum adică să vii cu microbu' porcovan și să pui vecinii în pericol? Ce face tanti Tanța, de la 2, sau Costică de la 4...??
Începând de astăzi- zice un sâsâit cu foncție pe mai departe- România se află pe lista țărilor cu virusul H1N1, cunoscut în cartier sub porecla de Porcinu'. O zice cu atâta mândrie de parcă anunță că am intrat și noi, în sfârșit, în rând cu lumea.


Virusul- continuă vocea aceea gravă, de fundal tv, care mă scoate pe mine din minți (mă gândesc că pe individul care o produce îl vor pune să citească lista deținuților de la poarta iadului, pe lumea cealaltă)- a venit tocmai de la New York!
Neeemaipomenit! Păi să-i dăm vreo două lingurițe din el și lu' văru' Marcel, că și-a dorit, săracu', să vază locul respectiv de când mumă-sa l-o făcut!
...Apar apoi pe ecran câteva aripi de avion filmate cu tentă macabră- ca și cum, mai noi, carele mortuare sunt prevăzute cu zburătăcitoare....
Și de aici circul se amplifică. Apar reporterii "cu greutate", apare tragedia de fundal, zgomotele de scenă și tot calabalâcul. Se reface- ca și în cazul criminalilor căutați de Interpol- tot traseul: avion, aterizare, lista sosirilor de la Henri Coandă, se arată cu deș'tu terminalul care i-a scuipat pe cei 4 membri ai familiei, apoi săgeata cu semnul "Ieșire" desenat pe ea...ușile automate, soarele de afară, mașina propriului tată ("nuuu-zice reporterul- nu au folosit autobuzul"), și apoi pornirea către casa proprie și personală.
Timpul s-a oprit în loc, vântul nu mai adie, rufele puse la uscat nu se mai clatină pe sârmă...
Porcovanu' cu eticheta H1N1 a intrat în scara blocului. S-a cuibărit în patul muierii respective și așteaptă momentul prielnic să tabere pe tanti Tanța de la 2 și pe Costică de la 4.

Și, cu toate astea, specialiștii garantează că femeia nu prezintă un risc și nu mai poate îmbolnăvi și pe alții. N-am auzit nimic spunându-se despre copii, soț sau neamuri cu care s-a strâns cu siguranță în brațe la sosire. Or fi imuni la "infecția" americănească, mai știi?! În plus, femeia n-a murit- poate numai de ciudă, că trebuie să își consume 7 zile din vacanța deloc ieftină în pat, cu pastile și frecții.
Și totuși, s-a făcut o știre de vreo 10 minute- care mie mi s-au părut triple- s-a isterizat cu succes o țară întreagă și și-au mai uns barba cu ceva bănuți cei din televiziune.
Următorul la aparat!

Friday, May 8, 2009

Astăzi, în preumblarea mea zilnică pe cărările internetului, am ajuns să mă rătăcesc precum un copil în hățișurile unei păduri.
Am pornit din ograda Amalliei- căreia îi tot dau târcoale de câteva zile în așteptarea unor reale poveștiri de acasă- și am ajuns să citesc o delicioasă poveste despre America a unei românce inteligente și cu un mare simț al umorului. ..... (citeste mai mult- click pe titlu)
De acolo, printr-un singur click, am ajuns pe blogul "un homme qui dort" unde am citit câteva rânduri despre colecția de rubin cu Audrey Hepburn pe care autoarea și-a cadorisit-o singură, de Crăciun...Am trecut mai departe prin ograda unui arhitect ("emerologheion"), i-am admirat din mers ultimele schițe, i-am remarcat și talentul la scris, după care am ajuns la memoriile unui geamantan rupt aliniate în blogul "inczeklara"...și de acolo mai departe, în paginile "jurnalului domnului Inginer"...Am ajuns, la un moment dat, într-o "dulce mahala" unde cineva scrie despre un cap de lume/pasul patru/Histria. Nu m-am oprit, am mers mai departe- următorul blog ales la întâmplare a fost al lui Adrian Ciubotaru (nu-l cunosc, nu mă cunoaște, i-am citit câteva titluri de postări după care am apăsat accelerația. M-a întâmpinat "mintea de ceai" a lui Iren și mi-a plăcut descrierea dată de ea: "acesta nu e un blog, e momentul meu de liniște". O invidiez, blogul meu are de toate, numai liniște-nu!
Au urmat, după cum m-a purtat inspirația click-ului: "lactobarul", "raulnecesar", "proze de dupa-amiaza"...și m-am oprit. Nu că n-aș mai fi avut de unde alege, dar a fost de-ajuns.
Mi-am dat seama cât de întortocheate și de împrăștiate sunt căile internetului. Cât de departe poți ajunge și cât de ușor în curtea/ gândurile/ simțirile unor oameni total necunoscuți. După cum, la fel de bine, am remarcat zilele trecute câți îmi calcă mie pragul virtual- ca și în viață, unora le spun "bun venit", pe alții îi scot afară pe ușă și îmi intră înapoi pe geam.
Mi-am mai dat seama, în plus, de câtă nevoie de comunicare există în lumea aceasta (și mă refer la cei care scriu în mod frecvent în blogurile lor) și de câtă singurătate (și aici îi categorisesc pe cei care și-au făcut un obicei din a citi doar ce "produc" alții).
Această evoluție a internetului nu face decât să mă bucure- dacă în urmă cu câțiva ani comunicarea virtuală se reducea la odăi închipuite, "mess"-engerii și ochiuri de curcă (alias webcam) prin care ne zgâiam unii la alții (plus câteva forumuri, în general păstorite de cine nu trebuie, că așa-i în viață), astăzi microbul blogulismului pune stăpânire pe din ce în ce mai mulți. Oamenilor începe să le placă să scrie. Să citească.
Și mai mult, să fie citiți.

Blogroll


counter