Friday, May 8, 2009

Astăzi, în preumblarea mea zilnică pe cărările internetului, am ajuns să mă rătăcesc precum un copil în hățișurile unei păduri.
Am pornit din ograda Amalliei- căreia îi tot dau târcoale de câteva zile în așteptarea unor reale poveștiri de acasă- și am ajuns să citesc o delicioasă poveste despre America a unei românce inteligente și cu un mare simț al umorului. ..... (citeste mai mult- click pe titlu)
De acolo, printr-un singur click, am ajuns pe blogul "un homme qui dort" unde am citit câteva rânduri despre colecția de rubin cu Audrey Hepburn pe care autoarea și-a cadorisit-o singură, de Crăciun...Am trecut mai departe prin ograda unui arhitect ("emerologheion"), i-am admirat din mers ultimele schițe, i-am remarcat și talentul la scris, după care am ajuns la memoriile unui geamantan rupt aliniate în blogul "inczeklara"...și de acolo mai departe, în paginile "jurnalului domnului Inginer"...Am ajuns, la un moment dat, într-o "dulce mahala" unde cineva scrie despre un cap de lume/pasul patru/Histria. Nu m-am oprit, am mers mai departe- următorul blog ales la întâmplare a fost al lui Adrian Ciubotaru (nu-l cunosc, nu mă cunoaște, i-am citit câteva titluri de postări după care am apăsat accelerația. M-a întâmpinat "mintea de ceai" a lui Iren și mi-a plăcut descrierea dată de ea: "acesta nu e un blog, e momentul meu de liniște". O invidiez, blogul meu are de toate, numai liniște-nu!
Au urmat, după cum m-a purtat inspirația click-ului: "lactobarul", "raulnecesar", "proze de dupa-amiaza"...și m-am oprit. Nu că n-aș mai fi avut de unde alege, dar a fost de-ajuns.
Mi-am dat seama cât de întortocheate și de împrăștiate sunt căile internetului. Cât de departe poți ajunge și cât de ușor în curtea/ gândurile/ simțirile unor oameni total necunoscuți. După cum, la fel de bine, am remarcat zilele trecute câți îmi calcă mie pragul virtual- ca și în viață, unora le spun "bun venit", pe alții îi scot afară pe ușă și îmi intră înapoi pe geam.
Mi-am mai dat seama, în plus, de câtă nevoie de comunicare există în lumea aceasta (și mă refer la cei care scriu în mod frecvent în blogurile lor) și de câtă singurătate (și aici îi categorisesc pe cei care și-au făcut un obicei din a citi doar ce "produc" alții).
Această evoluție a internetului nu face decât să mă bucure- dacă în urmă cu câțiva ani comunicarea virtuală se reducea la odăi închipuite, "mess"-engerii și ochiuri de curcă (alias webcam) prin care ne zgâiam unii la alții (plus câteva forumuri, în general păstorite de cine nu trebuie, că așa-i în viață), astăzi microbul blogulismului pune stăpânire pe din ce în ce mai mulți. Oamenilor începe să le placă să scrie. Să citească.
Și mai mult, să fie citiți.

2 comments:

  1. Off topic postului ...
    picturile sunt deosebite, cele din galeria 1 sunt favoritele mele ... dar cel mai mult m-a impresionat felul cum ai surprins Marea Neagra.

    ReplyDelete
  2. Iti multumesc!

    ReplyDelete

Blogroll


counter