Friday, July 17, 2009

Mare ți-i bazinu', Doamne!

Piscina- de fapt, bazinul de înot- la care semnăm condica cu atâta perseverență în (aproape) fiecare zi (in funcție de nivelul și intensitatea puiului de lene pe care-l avem la activ)- este un loc numai bun de observație și analiză a speciei umane. Începând chiar cu alcătuirea sa anatomică- pentru că, invariabil și deloc ușor de ocolit, ne întâmpină zilnic un show de zile mari la dușurile destinate sexului așa- zis "frumos"- dacă-i așa, îmi închipui ce presupune celălalt sex, mai puțin estetic prin definiție........ (citeste mai mult- click pe titlu)


Cum spuneam, invariabil și deloc ușor de ocolit este cuibarul de trupuri goale îmbuibate de jeturile fierbinți de apă și mai mult descoperite decât invers de câte o perdeluță minimalistică de plastic alb- care mai mult joacă cucu-bau cu goliciunea decât s-o protejeze de indecență...
Ce doare însă cel mai mult- în cazul meu- este diferența dintre ce mă așteptam să găsesc într-un loc cât de cât cu tentă "sportistă" și ceea ce este, de fapt; mi-am închipuit trupuri perfect sculptate, bicepși frumos arcuiți și pulpe nervoase...N-a fost să fie, monșer! Am găsit, în schimb, tot felul de exponate numa' bune de înfipt cu bolduri în panoul "așa-NU".

Prima apariție exotică a fost a unei băbuțe care- fie la ea, acolo- bâjbâia, oarbă fiind, după o perdea de duș ca să-și acopere goliciunea (și, Doamne, urâtă-i bătrânețea, mai ales când cel care-o poartă nici n-o vede, ca să știe cât de mult are de ascuns din ea!!). Atăt a orbecăit încât s-a agățat, temeinic, de perdeaua mea. Și atât de tare m-a înspăimântat apropierea-i încât în ziua respectivă am trișat voluntar, intrând în bazin fără a-l onora cu clăbuceala de dinainte...
M-am întrebat ce Dumnezeu caută femeia aia acolo, când orbecăiala-i neajutorată ar fi cerut (clar în mintea mea) cel puțin un însoțitor și vreo doi- trei salvamari (eu tot așa le zic, chiar dacă e impropriu) care să se învârtă permanent în juru-i..?! Am aflat la vreo două zile distanță, când am văzut-o cum se târâie de-a lungul bazinului, agățată de barele de delimitare a culoarelor...Terapie s-o numi, aducere aminte, sau poate disperare la mirosul morții...
Exponatele celelalte sunt mai tinere (oarecum) și, implicit, mai ușor de privit.
99% însă dintre ele mă umilesc fără urmă de regret și fără prea mari eforturi: dacă pe uscat sunt precum țestoasele opărite, cu fleicile atârnânde și cu piele-n plus de le-ar ajunge de câte un costum de scafandru...în apă n-am timp să le număr bătăile de aripă. N-am văzut și nu-mi explic atâta vivacitate- trec pe lângă mine într-un ritm perfect, aproape masculin, cu ochelari și căști, cu stânga-dreapta-stânga-respir...și din nou stânga-dreapta-stânga-expir...-sau cum s-o face, că eu stilul ăsta nu îl am în repertoriu, s-avem rezon.
Rămân și eu agățată de mal- pe la vreo 8 feet adâncime, ca să nu dau de bănuit prea mult- într-o bicicletă dezorganizată dar cu pretenție de mișcare de derută...
Și aștept momentul când fleicile vor obosi- Doamne-Ajută!- și vor ieși la mal, ca să știu exact când NU trebuie să-mi intoxic retina la dușuri.

Monday, July 13, 2009

din mahalaua vieții- 24

Se apropie luna lui August și coconul domnesc- alias Frankie, fiu de "pătron"- va împlini un an de viață. Mi-e tare drag copiluțul, îl știu dinainte de a se naște chiar- de pe vremea când era doar un gând care-i ridica puținul păr în cap lui taică-său...Frankie merge acum în picioare, cască extaziat gura la artificii, intră în apa lacului Michigan fără nici o teamă (iertată să-mi fie gramatica, încă nu am îngurgitat noile reguli de genul "nicio"!). ..... (citeste mai mult- click pe titlu)
În mod constant, șăfu' mă alimentează cu fotografii recente și detalii privind activitățile micuțului...- dacă nu aș fi trecut prin asta n-aș fi înțeles niciodată de unde atâta sete de a povesti și de unde atâta incapacitate de a pricepe că pe alții, practic, nu prea îi interesează respectivele istorioare...În fine!
Mi-e drag Frankie și mă bucur că a reușit să facă din Șăf ceea ce mai mult de 40 de ani de viață n-au făcut, până la el.



Ce mă încântă însă la maxim este faptul că Frankie seamănă la culme cu bunica din partea mamei- estoniancă. Pe femeie am cunoscut-o acum un an, la câteva săptămâni de la venirea pe lume a copilului- ne-a împins, de curiozitate turistică, o vizită la firmă și ne-a studiat ca pe niște insecte, pe fiecare în parte- amănunțit și științific. Eu i-am mirosit a european de la o poștă, cred, pentru că am fost singura binecuvântată cu un zâmbet. Colegă-mea nu i-a inspirat încredere pentru că afișa prea multe hectare de piele tatuată- așa că a trecut peste subiect fără remușcări. Mai nasol a fost când a ajuns la partea lucrativă- cea a băieților- și a dat cu cohii de A., băiatul de culoare. Atunci am avut senzația că-i sar pupilele- iar încercările-i neinspirate de a-și ascunde stupefacția n-au avut nici un rezultat. Mi-a fost milă de bietul om și, după plecarea ei, am încercat să-l fac să se simtă din nou "de-al nostru"...
Mi-a fost milă şi de ea şi am înţeles-o perfect- femeia lăsase acasă o curte plină de orătănii şi o grădină care trebuia udată de vecini...de unde să ştie ea că, pe planeta asta, unii se bronzează mai mult decât ceilalţi..??

Blogroll


counter