Sunday, October 11, 2009

Amintirile copilăriei mele-2

Undeva, afară, pe grînarul bunicilor stătea atîrnat un dulap de lemn. Mi-l amintesc perfect- după cum, la fel de bine îmi amintesc de cămara din care bunica scotea la iveală laptele bătut sau brînza de capră. Îmi spusese mie mama că respectivul patruped este un fel de vaca săracului şi că nu e o mare cinste să-l creşti pe lîngă casă...dar mie mi-erau dragi toate orătăniile din ograda copilăriei mele şi caprele o dată în plus- mi se părea, de multe ori, că ascund în spatele pupilelor mari şi nepăsătoare secrete cutremurător de mari şi taine care ne-ar schimba cursul vieţii........ (citeste mai mult- click pe titlu)
Poate că erau doar capre proaste şi de iarbă mestecătoare- însă le-am alimentat multă vreme misterioasele priviri cu frunze de salcîm şi bucăţi de pîine şterpelită.
Dulapul acela al bunicului mi-a stîrnit însă mai multe întrebări decît toate tainele de animal rumegător existente vreodată; în el scormoneau doar mîinile aspre ca lemnul ale bătrînului, niciodată mîini de femeie.
Mă întrebam, cercetînd cu ochii cît cepele, ce poate ascunde el? Ştiam că-i o taină bărbătească, dar mă întrebam care e aceea..? Mi-am imaginat chiar la un moment dat că îndărătul uşiţelor de lemn coşcovit zace puşca cu care bunicul iese în faţa celor care vor să îi prăduiască moşia. Mi-am făcut zeci de scheme în mintea mea mică şi îndărătnică de copil- şi am ştiut că va veni momentul cel mare în care (rămasă singură acasă) voi putea scormoni după adevăr...
Înaintea momentului însă s-a ivit verişoara mea Tania- cu 3 ani mai mare decăt mine şi cu pretenţia clară de a-mi fi, datorită vîrstei, superioară în tot şi-n toate. Mă face să rîd acum- mă făcea să plîng de ciudă pe-atunci.
Ziua cea mare a fost aceea în care bunicii ne-au lăsat singure acasă, noi şi orătăniile, şi ei şi-au agăţat sapele de spinare. Sau poate or fi fost secere sau coase- nu ştiu.
Au plecat şi noi am rămas să ne prăpădim ziua între restricţii "Să nu faceţi asta", "Să nu vă atingeţi de asta") şi semne de întrebare ("Oare ce o fi asta?", "Oare pentru ce o fi asta?").
...Şi-a venit şi vremea despuierii de secrete pentru micul dulăpior de lemn. L-am deschis fără prea mari  remuşcări- doar cu ochii la poartă şi cu urechea la sunetele uliţei. Înăuntru ne priveau, aliniate, pachete de tutun "Mărăşeşti" şi cîteva chibrituri...-totală dezamăgire şi profundă desumflare pentru scenariile mele de dinainte...
Drept răzbunare am decis că trebuie să fumăm şi noi, copilele de oraş cu mintea crudă, precum bunicul- că nu poate fi prea grea o aşa îndeletnicire ...

....
În ziua aceea o taină a copilăriei ne-a legat mai mult decît orice pe mine şi pe verişoara cu 3 ani mai mare, pentru totdeauna.
Cu mînuţele tremurînde am şterpelit două ţigări puturoase şi-un chibrit; am alergat adînc în porumbul mult mai înalt decît noi, ne-am aşezat cu grijă pe pămîntul rece şi- după cum studiasem mişcările fireşti ale bunicului- am scăpărat un băţ şi l-am apropiat de puturoşeniile albe. Tania n-a ştiut prea bine ce să facă- eu am simţit însă cum mi se umple gura şi cum îmi taie respiraţia un fum lăptos. Nu-mi aduc aminte prea bine ce a urmat- ştiu doar că ne-am bucurat amandouă că nu sunt bunicii acasă şi că putem tuşi în voie.
Am umplut dealurile din jur de zgomote- iar verişoară-mea a avut grijă să mă înghiontească, scoţîndu-mi ochii că am îndemnat-o la un lucru atît de rău.

...N-am mai atins de atunci dulapul bunicului. Tania nu m-a mai ascultat niciodată. Eu am jurat că nu voi fuma cînd mă voi face mare- şi nu m-am ascultat.
Bunicul s-a stins odată cu ţigările Mărăşeşti. Şi-odată cu el s-a prăpădit şi dulapul....

Blogroll

counter