Friday, December 25, 2009

eșecuri la coada cratiței

Anul acesta nu l-am mai ascultat îndeajuns pe Hrușcă- nu mi s-a mai părut a suna ca în alți ani, nu știu de ce. L-am pus să cînte, nu-i vorbă, ne-plătit și impersonal (din întortocheatele mățăraie ale noii tehnologii numită computer) în vreo două-trei rînduri. Fără succes. Poate și pentru că am început a asculta- cu voie sau fără de voie- colinde autohtone încă de la sfîrșitul lui Noiembrie, cîntări care se repetă la posturile de radio americane cu o frecvență care te sperie la un moment dat și chiar te pune serios pe gînduri :"oare nu s-a mai inventat nimic în domeniul ăsta în ultimii 10-20 de ani..??"..... (citeste mai mult- click pe titlu)

...Mi-am făcut, așadar, plinul de cîntări înainte de vreme.
Mai dihai ca în ceilalți ani însă m-am aventurat în bucătărie: am început prin a sufoca în maioneză de casă legume, cărnuri de pui, cărnuri de vită, albușuri și gălbenușuri, miresme și mirodenii, cu o sete de a le dirija pe toate într-o compoziție culinară demnă de-o insignă și de panoul fruntașilor.
Mi-am lăsat imaginația să o ia razna în ce privește aperitivele, m-am conformat la sarmale (cu care nu prea e de glumit), am fentat cărnurile rămase cu o ciorbă de perișoare și am lăsat de capul lor fripturile și cîrnații, într-o debandadă care mi-a umplut ciuveta de vase murdare și capul- de nervi.
La final m-am gîndit eu că merită încercată o cremă de zahăr ars, pe urmă mi-am adus aminte cît de frumos este să tai dintr-un tort de mere (numai că lipsea tortul așa că a trebuit să mă execut) iar astăzi, cînd tot creștinul își îndeasă cu o conștiinciozitate irațională intestinele cu mîncare și beutură, mie mi-a mai sărit un pitic de la mansardă, strigînd cît îl țin bojocii :"clătiteeeeee!!!"...
....Și clătite s-au făcut la mine-n casă, cu sau fără colindele lui Hrușcă anul acesta.
Toate aceste întîmplări de sezon mi-au adus aminte de anii cei trecuți- vreo 10 la număr- cînd, într-o bucătărie de cartier, într-o seară de sfîrșit de săptămînă, a avut loc o explozie de entuziasm- la început- și o fîsîială culinară- la final. Noi eram mai tineri, dragostea era aceeași, priceperea mea într-ale gătitului se afla în faza de minus 10 iar răbdarea lui bărbate-meu- pe undeva pe la plus 20...
Mi-am propus eu atunci să amețesc într-o tigaie tot niște clătite- așa că am urmat ceva sfaturi culese Dumnezeu știe de pe unde, am cumpărat un kil de făină, lapte, ouă- cele trebuitoare într-un cuvînt- și m-am pus pe amestecat. Prima etapă a trecut ușor și m-am încurajat în bărbie că bucătăria nu are cum să fie ea prea complicată...
Cînd a venit însă vremea încinsului de tigaie mi-am dat seama că m-am grăbit grozav în aprecieri- pleașca s-a lipit vîrtos de unealtă și n-a mai fost chip s-o fac să se dea la o parte. Am acceptat primul eșec dar cînd și următoarele au avut aceeași soartă- am cerut ajutor de la bărbat.
Care bărbat s-a uitat cînd cu un ochi, cînd cu un altul la catastrofa în curs de desfășurare, după care a ridicat neputincios din umeri. Tot eu, ambițioasă, am venit cu ideea că n-are cum, monșer, să nu iasă ceva dacă mai modific compoziția pe ici, pe colo...și-anume în părțile esențiale.
Așa că mi-am trimis romînul la non-stopu' din fața blocului după încă un kil de făină, pentru că mi se năzărise mie ideea unor gogoși cum numa' pe la nana Mia mîncasem și cărora le cam duceam dorul...ce putea să fie atît de complicat în a le face??
Făina cea nouă și-a pierdut urma destul de rapid în restul de cocă, o altă tigaie și-a încins încheieturile pe aragaz, noi ne-am privit în ochi cu optimism și am dat drumul în uleiul încins primei tentative de gogoașă- care a și rămas în faza definitivă și irevocabilă de tentativă.
...Nu-i nimic- ne-am zis. Dragostea să fie mare!
Prin cotloanele a două minți destul de debusolate am mai găsit resurse pentru încă o idee: pizza. Aia N-ARE CUM să fie greu de făcut! Aveam un lighean de cocă, puteam hrăni jumătate din vecini. Sau, mă rog: măcar p-ăia pe care aveam ciudă. Ne-am mai socotit noi însă că trebuie să mai învîrtoșăm puțin materia primă- așa că bărbate-meu a mai făcut un drum la non-stop, în căutarea unui alt kil de făină.
Băiatul care vindea la momentul respectiv a rămas ca la dentist: "iarăși, dom'ne? acum ce mai trebuie, tot făină?" -și pentru că răspunsul a venit prompt, afirmativ și detaliat, și-a umplut zîmbetul de un respect incomensurabil: "Dom'ne...jos pălăria! harnică nevastă mai ai: face ea și clătite, și pizza, și gogoși..."
Probabil că barbate-meu a avut, în acele momente, tendința de a fugi- cu tot cu kilu' nevinovat de făină- încotro vede cu ochii...dar s-a îndurat să vină înapoi acasă, poate mînat mai mult de curiozitatea de a afla care sunt limitele idioțeniei mele decît de speranța că îmi voi reveni...
Ligheanul de cocă și-a îmbogățit, așadar, repertoriul- nu-mi amintesc, sincer, ce s-a întîmplat cu exactitate însă știu sigur că nici pizza nu a vrut să ne iasă...sau poate nici n-am mai încercat să o facem.
Cert este că la un moment dat ne-am aflat în fața unui morman amenințător de cocă: 5 kilograme de pulbere albă per total, Dumnezeu știe cît lapte, cîte ouă și cîte idei bune de înțepat cu boldul și de pus în cutiuța cu "bufeuri intelectualiste sau menopauza gîndirii".
Ultimul strop de prostie a venit, desigur, tot din partea mea (cum altfel??): m-am socotit că pot coace niște grisine. Zis și făcut: am umplut cuptorul de bețe răsucite cu podul palmei, m-a ținut entuziasmul cît un cîntec și-un refren, după care m-am plictisit și m-am grăbit să închei ostilitățile din bucătărie, făcînd pace cu un cuptor încins, cu un mixer care mirosea a ars și cu un vînzător terorizat de ideea că-mi mai trebuie făină (ca noaptea-i lunga) iar el a epuizat stocul! Am păstrat cele cîteva grisine- tari precum țambrele- ca pe un trofeu și am aruncat, fără remușcări, restul de cocă.
...Dimineață am avut senzația că bucătăria mă privește urît și că aragazul rînjește la mine- iar găleata de gunoi părea a fi cea mai sătulă, la propriu, de toată povestea: gura ei, larg deschisă, regurgita într-o bogăție inutilă și oarecum înțepătoare la nas ditamai frumusețea de aluat, triplat în dimensiuni!

No comments:

Post a Comment

Blogroll


counter