Thursday, January 14, 2010

sunt un numar

==============================================================
Ieri m-am legitimat, din nou, printr-un număr. În scriptele lumii acesteia sunt o alcătuire de cifre.

Cîteodată ma revolt. Numai cîteodată..... (citeste mai mult- click pe titlu)

De cele mai multe ori mi se pare inutil să dau din mîini împotriva curentului. Mai întotdeauna mă simt mică, brelocizată, standardizată, anonimizată și înduplecată- din cînd în cînd- cu cîte o înghițitură de libertate, și aia atît de controlată încît numai libertate nu mai e. Ca atunci cînd ronțăi M&M-uri cu gîndul la un tort imens de ciocolată.
Cîteodată simt că mă detașez fără voia mea de structura aceasta de carne și oase și că mi-e dat a vedea lucrurile cu alți ochi- nu neapărat a le și înțelege.

Mă uit la bucuria stîrnită de nașterea unui prunc și mă gîndesc că în exact aceeași clipă un suflet s-a stins în alt colț de lume, în țipete de groază sau de disperare- iar între aceste două secvențe de viață îi dau lui, pruncului, un număr de ani în care nimeni, niciodată nu a reușit să facă tot ce și-a dorit. Un număr de ani în care va trebui să se bucure și să sufere, să iubească și să fie mistuit de ură, să clădească și să distrugă, să facă planuri și să fie trîntit la pămînt de eșecuri. Iar la final- cînd se va simți un om împlinit și va dori să se așeze și să-i tihnească- să se stingă, întrebîndu-se de ce nu are timp destul să se bucure..? Poate pentru că în exact aceeași ultimă clipă a lui un altul își primește dreptul la un număr de ani numit viață. Poate chiar el, într-o altă osatură și-ntr-un alt așezămînt.

3 comments:

  1. Apai astia inteleg mai bine numerele decat literatura :))

    ReplyDelete
  2. Nu esti singura care se zbate in gindurile astea. N-o spun pe post de consolare, intrucit trairea/spaima/mirarea e atit de intensa ca face parte din noi, asadar nu ne putem delimita, nu putem ameliora gindindu-ne ca mai sint oameni ale caror ginduri tipa. Nu stiu ce vroiam de fapt sa-ti spun, cu toate astea sint sigura ca ai inteles...

    ReplyDelete
  3. amalia: privindu-i cum dau restul, la casa, ma indoiesc :))

    cuvintre: am inteles...scriind toate acestea te rog sa ma crezi ca m-a dus gandul la postul tau de acum cateva zile, cel in care descriai trairile pe care le ai vis-a-vis de moarte...in special moartea celor dragi.

    ReplyDelete

Blogroll


counter