Thursday, January 28, 2010

istorioare și tutun

Pe "mistăr Mensu" și pe nevasta lui- Suada- ar fi trebuit să-i cunosc în urmă cu vreo 3-4 luni. În vremea aceea bărbate-meu s-a înființat, din senin, cu o invitație la cină așa, în scurtul a nici două ore:
"TREBUIE să mergem, femeia gătește nu știu ce în seara asta, special pentru noi!".
De la imperativul TREBUIE am ajuns, în mod treptat și insistent, la "s-ar putea", mai apoi la "nu prea cred" și am încheiat- bazîndu-mă pe n'șpe mii de motive, care mai de care mai aberant- cu "eu nu merg, du-te singur!"..... (citeste mai mult- click pe titlu)
 Mi s-a părut mie ciudat de prietenească această invitație și mi-am adus aminte că m-am mai fript eu aici, în America, de mi-au sărit capacele acum 4 ani...tot dintr-o subită și adîncă prietenie. Cum să te apuci (m-am întrebat în barbă) să cutremuri întreaga bucătărie așa, dintr-o dată, pentru niște oarecare..? este imposibil, trebuie să fie la mijloc ori vreo damblageală- ori niște interese ascunse...
M-am socotit însă prost.
Cu vreo două săptămîni în urmă n-am mai putut zice "NU"- invitația nu a mai fost la cină, doar la o cafea inofensivă. În plus, o obligație apărută din senin m-a oprit de la a mai scorni alte n'șpe mii de aberante motive- așa că am purces la a-l cunoaște pe "mistăr Mensu" și pe a lui Suada.
Prima care ne-a întîmpinat în ușă a fost însă Mala- o pitbulliță grasă cît o pernă care, în ciuda înfățișării agresive, nu știe să muște- doar să se joace. Nu m-am atașat în viața mea atît de repede și de profund de un cîine așa cum s-a întîmplat cu Mala iar principala mea ocupație (de la înființare și pînă la plecarea acasă) a fost s-o pălmuiesc frenetic pe dosul ăla bogat și roșcovan. Calmă- tot ca o pernă- ea m-a suportat fără să tresare măcarMensu și Suada au schimbat, în ultimii 10 ani, 4 țări și mai multe case. Nu de bogați, nici de plăcere- de nevoie. S-au născut și au viețuit în Sarajevo, au prins primii ani de război de-acolo, după care- cu doi copii după ei- au ajuns, refugiați, în Germania și mai apoi în Franța. Unul din cei doi băieți și-a pierdut un picior jucîndu-se printre grenade și vîjîieli de gloanțe...
Din Franța au trecut oceanul și s-au stabilit în State- de unde nu sunt siguri dacă mai vor să plece sau nu.
Imediat ce ne-au instalat în fața măsuței de cafea (plină-ochi și de alte bunătăți care tot nu conteneau să apară) eu am continuat să îi pălmuiesc dosul gras al Malei iar ei au purces la a mă lumina în ceea ce privește Bosnia, Serbia, Germania,Iugoslavia, războiul, Sarajevo...
...
Niciodată n-am fost bună la istorie- n-am învățat-o, n-o știu și- oricine orice ar zice- NU MĂ INTERESEAZĂ. Am eu teoriile mele, motivele mele și lenea mea pe care nu le discut aici.
Deci, niciodată n-am știut care e diferența dintre subiectele atacate de Mensu și Suada- și au bombardat, vere, pe ambele fronturi: cînd ea îmi ținea teorie mie și el lui bărbate-meu, cînd în zig-zag, cînd în paralel. Mala- cu dosul deja violet de la palmele mele- ne asista de pe covor, molfăind frenetic la o adunătură de cîrpe. Și, exact cînd credeam că mai multă înghesuială nu se poate- s-a putut! Au apărut...țigărileNu zic că nu am fumat în trecut. Nu zic nici de cînd m-am lăsat de fumat- pentru că nu mai țin minte, n-am făcut dintr-asta un motiv de laudă. Dar de-abia acum, de cînd nu mai umblu cu paiu'n gură, îmi dau seama cît de dezgustător obicei am avut.
S-au amestecat, așadar, amintirile despre Sarajevo cu straturile de fum alburiu și cu iuțeala tutunului- care pînă ne-am ridicat să plecăm ne-a intrat pînă-n măduva izmenelor, căci s-au ars multe mahoarce și s-au spus multe istorii. Ultimul zgîrci din elasticul de la sutien mi-a mirosit a țigară. Părul mi-a mirosit a țigară. Palma cu care am înroșit dosul Malei mi-a mirosit a țigară. Mala întreagă părea că este o țigară uriașă, roșcovană.
Mi-s dragi Mensu și Suada- n-am scăpat în seara aceea și ne-au pus la masă: au golit frigiderul, au sfîrîit fripturi, au vorbit- e drept, cam mult și cam tare- dar nu fără limite sau fără înțelesuri. Mai prost a fost că mie nu mi s-a lipit nimic de căpățînă și că în bucățica aia de creier ce-o am la purtător se vîntură mai degrabă imagini de pitbullițe grase, cu fundu' mare, decît istorii cu Serbia, Bosnia sau Republica Moldova...
Plus că acum m-am convins: fumatul pute!

No comments:

Post a Comment

Blogroll


counter