Friday, February 26, 2010

simplitatea vieții

Undeva, într-un alt capăt al lumii ăsteia- numit Piracanga- există un cuplu de tineri a căror liniște am tulburat-o, fără să plănuiesc asta inițial, în urmă cu cîteva zile. I-am descoperit absolut întîmplător prin iscoada internetului, i-am studiat în mare grabă în primele mele intrări pe blogul lor, i-am invidiat chiar la un moment dat pentru stilul de viață, după care....s-a întîmplat inevitabilul: am pus cîteva întrebări. Ei nu mi-au răspuns încă- m-au luat însă în bătaia puștii cîțiva admiratori..... (citeste mai mult- click pe titlu)

Povestea este simplă: oamenii respectivi au renunțat la tot și la toate, și-au făcut frumușel bagajele și au ales un loc din lumea asta despre care nu știu cum de au aflat ei- și eu nu! Piracanga se numește, Bahia, Brazilia.
Toate bune și frumoase- atît de frumoase însă încît nu pot să înțeleg cum de unii pot vorbi numai și numai despre hamace, ocean, junglă și iarăși hamace...iar alții nu au pe buze decît bill-uri, mortgage, rate la mașină sau bani pentru facultatea copilului..?!
Am colindat și eu, Doamne-Ajută. Am văzut munte, și mare, și ocean și deșert. Junglă-nu.
Peste tot am găsit oameni care trăiesc folosindu-se de bani. Iar banii îi pot obține numai făcînd ceva în schimbul lor. Cel puțin așa funcționează lumea în care mă învîrt eu.
N-am găsit nicăieri un colț de lume unde doar el, timpul, să te hrănească atît spiritual, cît și fizic. Se pare însă că Piracanga, Bahia, Brazilia, face acest lucru.
...Îi felicit. Nu-i înțeleg (nici nu văd la ce mi-ar servi, în final, să fac asta), nu aș alege aceeași cale pentru mine și cu atît mai puțin pentru copila mea- dar îi felicit și mă bucur pentru ei. Și chiar am ajuns să sper că unii ca ei vor descoperi, într-o bună zi, rețeta simplă a vieții fără de griji.


Friday, February 12, 2010

Clientu' nost'- Stăpînu' nost'- partea a II-a

A doua rundă de spălare organizată a creierului mi s-a servit cu puțin timp în urmă, odată cu mutarea și, respectiv, schimbarea locului de muncă (cele 50 de mile străbătute zilnic depășeau cu mult puterea mea de adaptare la mediu...). Entuziasmul de început m-a făcut să cred că dau ceva bun pe altceva mult mai bun- totul pînă cînd s-a ajuns, din nou, la mult trîmbițatul training, mîndria angajatorilor și spaima ălora care incă mai dau semne de folosire rațională a materiei cenușii....... (citeste mai mult- click pe titlu)

De data aceasta ar fi trebuit să ne coacem- noi, mîna de proaspeți angajați- la un foc mai rapid, nu ni s-a alocat decît o amărîtă de zi pentru însușirea neprețuitelor idei, informații, învățăminte.
La catedră, cu o mapă plină de foi, notițe și fițuici, s-a înșurubat o tanti plăcută la port și la vorbă și oarecum alături de noi, cu sufletul măcar, în aceste clipe de o greutate covîrșitoare. Ne-a luat amprentele inteligenței prin cîteva întrebări scurte precum un joc de glezne...avem idealuri?...care sunt acestea?...care este cea mai importantă persoană din viața noastră...?
...Toți cei căsătoriți au răspuns: "copilul"- sau "copiii", după posibilități. Printre ei și eu.
Tanti ne-a zîmbit pentru că, probabil, nu eram prima serie de oi rătăcite. Nu, dragilor, nu copiii sunt cele mai importante persoane din viața voastră- voi înșivă sunteți. N-ați știut-o, n-o înțelegeți- nu-i nimic. Trebuie s-o înghițiți așa, nemestecat. Gura mare!
Cît am gîndit eu sau ceilalți cît de scrîntită la cap este tanti respectivă nu are prea mare însemnătate- cert este că, la finalul unei întregii polologhii, s-a dirijat întreaga turmă către concluzia: suntem cei mai importanți pentru noi înșine pentru că noi trebuie să atingem perfecțiunea, să devenim mulțumiți de propria persoană și, odată cu asta, să mulțumim pe cei din jur...de fapt, nu chiar pe toți, ci doar pe aceia care ne sunt clienți (customers), care ne cumpără marfa, produsele, munca și, implicit- ne plătesc salariile.
Buun...am behăit în unanimitate, ne-am limpezit de bunăvoie o parte din cerebel și am purces la a doua serie de îndobitociri organizate.
Ni s-au servit două ore de filme- cîteva pe dvd, cîteva din generațiile demult apuse, ale casetelor video. Cîteva despre mastodontul care urma să ne ia sub aripile lui, cîteva despre tipurile de foc (A,B,C și D) și- atașat- extinctoarele corespunzătoare...mai apoi ni s-a arătat cum trebuie să funcționeze turma în caz de incendiu, cît de "la pas" trebuie să părăsească cociomeața în flăcări.
Pauză de o țigară sau de un pipi scurt. Apoi revenire în sala de training.
Alte dosare- de data aceasta personalizate, cu întrebări la care ar fi trebuit să răspundem cît de sincer ne țineau ficații. Alte filme, fiecare în parte cu tematica altui departament. Pauze de gîndire, întrebări și răspunsuri. Bifat în dosare, întors foile cu susu'n jos, privit pe tavan și scărpinat cu coada pixului în ureche.
Întrebări la care se ridica mîna, întrebări la care se lăsa privirea în dușumea.
Răspunsuri la care tanti a zîmbit tuturor, răspunsuri la care tot ea a rînjit colții numai unora.
La un moment dat s-a petrecut și inevitabilul: am fost întrebați cît de mult suntem dispuși să ne schimbăm? Am simțit că, pentru binele meu, trebuie să mă camuflez, să simulez că nu exist, că nu m-am inventat încă...și m-am rugat, cu ochii-n dușumele, să nu o pună gaia pe tanti să îmi ceară și mie răspunsul...Îi auzeam pe ceilalți cum behăie, cuminți, într-o aprobare generală, bolnavă: "da, suntem dispuși să ne schimbăm, schimbarea ne face bine"...
...Și s-a ajuns și la mine. Mi-am zis că o viață am (Bubu, tatăl meu, are și-un adaos la asta: "și-o gaură-n dos") și că trebuie să iau atitudine, cu orice preț! Am privit-o pe tanti în ochi și i-am răspuns: "depinde cît de mult și pe ce perioadă trebuie să mă schimb...Mă cam plac așa cum sunt, nu prea aș schimba nimic..."
Logic, spălătoria automată de cerebele s-a scurtcircuitat. Tanti a dat un pic rateu la demolarea personalităților, așa element distructiv nu avusese în plan pe ziua respectivă. A dat la pompă cîteva explicații tardive, că omu' e întotdeauna în căutarea mai binelui, că mai mereu avem ceva de schimbat ca să devenim mai buni, mai productivi, etc, etc, etc...
N-am mai ascultat-o. Nici ea nu m-a mai întrebat nimic, nu a vrut să mai riște preabinele și calmitatea dobitoacelor din jur.
La final ni s-a înmînat cîte o foaie pe care fiecare și-a încopitat și mai apoi semnat declarația de aderare la politica firmei. Clientu' nost'- stăpînu' nost'!
Între timp ni s-au imprimat și plasticat emblemele cu numele fiecăruia.
"Cum vrei să te chemăm? Doina?"- m-au întrebat.
"Oaie"- le-am răspuns în gînd.
...N-au fost primii pe care i-am abandonat și, poate, nu vor fi nici ultimii. Le-am înapoiat toate ustensilele cu care mă înzestraseră- am păstrat numai dosarul plin de aberații, ca pe o probă pentru vremurile care vor veni. Le-am dat pînă și insigna înapoi. Numai timpul meu pierdut în timpul orelor de clăbucire și clătire a cerebelelor nu mi-l poate înapoia nimeni...Ceara mamei lor!

Monday, February 8, 2010

Clientu' nost'- Stăpînu' nost'- partea I

În urmă cu vreo 6 ani am avut- prin bunăvoința unui vecin sîrb care lipea pe oricine, oriunde la acea vreme- ocazia de a mă angaja într-un lanț hotelier de mare răsunet atît aici, cît și în restul lumii. Postul era unul umil- pentru mine, nu știu alții cum sunt...- dar menit să-mi rotunjească buzunarul, măcar pînă îmi găseam ceva mai bun.
M-am prezentat, am completat voinicește o aplicație- despre care nu am înțeles cum poate fi măsluită atît de ușor într-o lume pe care o credeam corectă, diferită de cea din care tocmai aterizasem- și în mai puțin de o săptămînă am fost deja chemată să încep perioada de "training". Concept cu totul nou pentru mine..... (citeste mai mult- click pe titlu)

Cred că grupul de noi angajați se rotunjea pe undeva pe la suma de 20- oameni care urmau să curețe, să întrețină sau să alimenteze mastodontul cu etichetă de hotel. Ne-am întîlnit cu toții acolo unde ni s-a spus, la ora la care ni s-a spus, într-un hol de unde am fost mai apoi culeși, sortați și așezați în grupuri și grămăjoare. Vreme de o săptămînă am fost purtați pe la subsol- unde duduie motoarele respectivei industrii- prin cele 28 de săli de conferință, prin cele 6 săli de bal, am fost urcați cu liftul pînă la un etaj al cărui număr nu mi-l amintesc...știu doar că mi s-a părut stupid de departe de podeaua Pămîntului...iar după fiecare vizită de acest gen am revenit, tot în spirit și organizare de turmă, în măreața sală de festivități special organizată pentru noi.
Ni s-au oferit cafele, ceaiuri fierbinți, ape plate, turte dulci și fructe feliate. Ni s-au dat pauze de ușurare nervoasă. Am fost chiar înarmați cu dosare personalizate, cu pixuri la asorte și cu broșuri la subiect- ce vrei mai mult..?
În fiecare zi cîte un cap luminat a venit să ne prezinte- cu carioci, scheme și sublinieri pe tablă- care este politica firmei și cît de dumnezeiesc trebuie noi să o privim.
"Clientu' nost'- Stăpînu' nost' "- ni se tot spunea nouă, celor 20 și mai bine, poate, de europeni (covîrșitoarea majoritate) sătui de o lozincă răsuflată și luată la sictir în propriile noastre țări...Haide, breee (ne gîndeam și chiar șușoteam între noi, în pauze) chiar așa să fie?
...Și așa a fost! Pe parcursul întregii săptămîni fiecare dintre noi a umplut dosarul cu scheme, citate; am colorat, am ridicat mîna să răspundem la întrebări, am dat teste și ni s-au dat calificative. Bașca documentarele în timpul cărora se stingea lumina-n sală ca la cinematograful "Dacia"!
...Nu-mi mai amintesc mare lucru de atunci- doar că exista o anume teorie a "castravetelui" (Give em the PICKLE) pe care instructorii săltau extaziați și penibili iar noi trebuia, instant, să părem că aderăm la întreaga idioțenie. Ne-au învățat să zîmbim chiar și cînd ne doare și ne-au învățat să ne cerem scuze dacă, cumva, cuiva nu-i place zîmbetul nostru.
========================
Mi-am amintit că am păstrat ce am scris, atunci, în paginile unui forum cu ajutorul căruia am ajuns aici, în America și prin intermediul căruia am cunoscut mulți oameni de calitate- printre ei Amalia. Iată:


"Ma gandeam azi, in putinul timp, liber.. ca ar fi chiar interesant de pornit si o "odisee a muncii de house attendant"... chiar util ...
Am sa trec peste prima zi, cea de ieri, in care vreme de ... 8 ore am avut parte de grafice, notite si o gramada de bla-bla-bla despre ce inseamna si ce presupune acest job. ... a fost o zi in care am stat frumusel jos, am servit la un moment dat si masa gratuita (si ce masaaaaaaa..... ) si ... am fost si platiti pentru asta (ma rog, pe hartie deocamdata, cecurile apar peste exact doua saptamani...)
...ok....
Trecem la ziua a doua:
plecare la ora 7.10 ... cu CTA-ul (adicatelea trenul suspendat) ... tangaj mare, intarziere si mai mare ... panica si tocuri tocite cu spor in fuga catre hotel (avem doar 6 minute inainte de fix si 6 dupa in care putem "ponta" sosirea, si asta presupune sa o facem deja echipati in "tinuta de scandal" ). Ajung la hotel, daram vreo doi insi care imi zambeau pasnic , nu-mi pasa, alerg pe scari, dracui de zor lacatul de la dulapul propriu si personal ... care nu mi se mai deschide ... trag un mother f...r si aleia de la ghiseu care se mocaie o groaza pana imi arunca uniforma ... ma imbrac din mers ... si ... in final, la 8.02 reusesc sa bag blestematia de cartela in aparat ... clanc ! - si gata !
Aterizez in mijlocul sedintei de dimineata in care "seful" isi exprima nemultumirea si face vreo doua angajate sa lacrimeze pe ascuns. ("eee ... nu-i nimic deosebit" - imi spun) ... se termina sedinta, fetele se imprastie precum potarnichile. Seful ramane sa ne incurajeze pe noi, proaspetii veniti (eu, un bosniac, doua bosniace, o congoleza si o americanca de culoare): "zambiti, mai !!!! Unde este spiritul???" ("la dracu' in praznic" - imi zic, si ii arat cu mare chin un canin ...)
Negresa care ne instruieste, un soi de pitecantrop cu buza de jos cat decolteul, cu o peruca de cel mai prost gust ... ne indruga cateva instructiuni de folosire a substantelor de curatat ... Apoi ne da repede un test, sa vada daca s-a si prins ceva de noi. Ca sa nu prelungim situatia penibila, se face ca are de cautat ceva vreun sfert de ora ( timp in care toate raspunsurile au aparut fara probleme, culmea, si toate perfect asemanatoare ...) Baga foile la dosar (caci, am uitat sa precizez, avem 10 zile de pregatire, in acest interval fiecaruia dintre noi I se face un dosar unde, in fiecare zi, este adaugat cate ceva despre modul in care evolueaza respectivul ...) La un moment dat, cu engleza de balta pe care o stiu, nu ma pot abtine si fac o remarca:"cu toate aceste hartii ... in Romania eram presedinte deja" - bosniacii rad pe infundate, una din fete ofteaza intr-o limba tare asemanatoare cu a noastra:"offff ... mama" ...
In fine, soseste momentul in care trebuie sa ni se incredinteze cate o camera sau doua, sa ne vada si in actiune ... Ne indreptam ca oile catre lift, manate de pitecantrop. Inghit in sec cand aflu ca vom urca la etajul 25 ... apoi imi mai revin - ne vom multumi azi doar cu etajul 12 ... "subtire", imi zic). Numai ca dihania de lift nu functioneaza asa cum stiu eu - porneste si dintr-o data, simt stomacul cum se umfla in nari ... apoi, incetul cu incetul, revin la normal ... in cateva secunde ajungem de la parter la etajul 12 ... Insfacam fiecare cate doua-trei recipiente cu substante colorate, avem manusi, carpe, totul este pregatit. Pentru inceput, negresa ne arata "practice" cum se face treaba bine, freaca de zor la o baie pana o vedem cu peruca aproape de varful nasului ... toti cascam deja, ii ia mai bine de o ora si jumatate sa faca treaba asta - iar noi ii tot dam tarcoale, incercand sa vedem totul de aproape ... hmmmmmmmm ...
Pana sa ne apucam de treaba vine ... pauza de masa ... in mers zglobiu ne indreptam catre sala, este momentul pe care fiecare dintre noi, indifferent de rasa si de religie, il asteptam cu sufletul la gura ... Eu-cu negresele dupa mine (m-am lipit de sufletul lor ca marca de scrisoare, ce sa zic ... ) trecem peste amanuntele aferente si ...
Ajungem la treaba propriu-zisa ... eeeeeeee ... aici e aici! Am uitat cum dracu' a pus aia prosoapele in baie, am uitat cum a aranjat revistele, am uitat aproape tot !! Fiecare e pe cont propriu ... si da-i ... si lupta ... Ne mai intalnim doar pe hol, intre doua picaturi de sudoare si o injuratura in limba materna, ca tot nu intelege nimeni ... doua ore pentru doua camere ... Suntem debusolati si facem o socoteala ieftina: cat ar trebui sa stam ca sa terminam norma zilnica de 15 camere???? ... greu de spus ...
Pitecantropul vine in inspectie, cu cheile zornaind ... normal, nimic nu este pus unde trebuie ... aranjeaza treaba din mers si dispare ... iar noi ramanem uitandu-ne unii la altii ... noroc ca s-a facut vremea sa pontam de iesire .... si sa plecam spre casa..
E si maine o zi ... E greu, iti vine sa-ti iei campii si sa o strigi pe mama pana la epuizare. Ma uit la fetzele tuturor fetelor care au coborat din tot hotelul: americance nu vad. Vad mexicance, bosniace, rusoaice, vad fete obosite si cu ochii tristi. Dar,imi place ca, o data iesite pe usa (din dos) a hotelului redevin ele insele, macar pentru cateva ore. Zambesc, rad chiar cu pofta-pentru fiecare dintre ele stie ca tot acest effort va folosi, in final, la ceva ... Sau, macar SPERA ASTA .

--------------------------------------------------------------------
Iata si cea de-a treia zi de "antrenament"....O zi in care am reusit sa ajung devreme la hotel, dar pe care nu stiu cu care picior am inceput-o...sa fie stangul?
Astazi am fost data in grija unei bosniece de vreo 50 si ceva de ani,femeie cu experienta intr-ale dereticatului.Ea mi-a aratat cam cum si in ce fel se face...si mi-a aratat ,nu jucarie ! Fratilor!!!!!! Sa nu beti niciodata apa sau altceva din paharele de la *** Hotel Chicagooooo !!!!!-buretele cu care spala este acelasi si pentru ele,si pentru chiuveta,si pentru cada...si pentru wc....Sa vedeti acolo viteza si "buleala" ce se practica ! Mandra nevoie mare ,bosniaca m-a pus in garda,intr-o engleza de ti se astupa urechile:"eu pot face peste 15 camere pe zi !" ("esti sarita !"-m-am gandit,zambindu-i bovin).In speranta ca aceasta boala nu este molipsitoare...am purces la a o asista... Dumnezeule...zburau pernele prin camera,prosoapele erau imprastiate peste tot,in chiuveta apa fiarta acoperea pahare si filtru de cafea,burete de wc si alte ...acareturi...Ideea este insa una de baza:in urma ei...multzi vede,putzini cunoashte...curatenie luna!
Vreme de 8 ceasuri m-am invartit in caldare,pe langa ea,amintindu-mi ori de cate ori simteam ca o iau razna ,ca sunt platita pentru asta...deocamdata.Pacat ca nu am putut conversa,engleza mea nu seamana deloc cu a ei,mai mult,nici nu se pupa una cu alta.
Ma rog,bine ca am zambit oricum una la alta toata ziua,facandu-ne,pe rand,ca ne intelegem de minune (chiar daca raspunsurile la intrebari nu aveau nici o legatura cu nimic)
Fratilor...nu stiu daca rezist,sincer va spun ! Nu am nici o legatura cu ce se face pe acolo,sau cel putin asa simt deocamdata.Poate voi mai merge si luni.Poate.Desi imi vine sa plang de pe acum si sa zic si eu ca bosniaca de acum o zi :"oooooofffff....mama..."

-----------------------------------------------------------
Pentru Mimi,cu dedicatziune :
-curatenia pe care o faci acasa nu se compara cu cea pe care esti nevoita sa o faci la hotel-si iti voi spune si de ce.Acasa deretici o singura data pe zi,fie in baie,fie in ce camera vrei tu...acolo,deretici de cel putin 15 ori pe zi in acelasi stil de camera si de baie.
Acasa ai la cine zbiera:"maaiiiii !!!!! daca mai prind mizerie imprastiata pe aici va rup urechile !!! ...va fac...va dreg !!!!..."-acolo,chiar daca in toaleta te intampina ceva plutitor trebuie sa zambesti larg,ca si cum acel ceva e un soi de recompensa pentru efortul tau din ziua precedenta...Clientii sunt de o nesimtire crasa,asta am vazut-o cu ochii mei chiar ieri !
Mai mult,inca un lucru care m-a deranjat si mi-a dat de gandit :fratzii mei,femeia aia a intrat ieri in 17 camere .In nici una nu a gasit macar un cent bacsis Asta a fost durerea mea cea mai mare-atat de mare incat am si intrebat-o:"pai,bine-bineee....da' bacsisu'...??? unde e bacsisu'??...ca doar e hotel de VIP-uri si de oameni cu bani...".La care ea a zambit intr-un canin(si ala de tabla...),zicandu-mi:"trec uneori si luni de zile pana pup vreo 2-3 dolari bacsis..."
Munca in hotelul asta nu este deloc asa cum pare..dar...de ce sa ma vait?E o munca...e un ban...nu?
----------------------------------------------------
Ok,dragilor…ziua a 4-a…Inceputa cu migrene si nisip sub pleoape din cauza zapuselii de peste noapte(aer conditionat avem,sa ne traiasca,dar…costa,monser ….ce crezi matale???).Astazi incepem,prin mila divina,la 9 in loc de 8..asa ca am timp si de o cafea si de o sedinta scurta cu familia .Ajung chiar cu bine si la hotel,intru si trec(ca in fiecare zi) de paznic de parca nici nu ar fi plantat acolo…ajung la garderoba unde negresele(“pretenele mele”) ma asteapta zambind cu o dantura supra-dimensionata.Dau sa ma schimb si aflu cu stupoare ca astazi ne putem purta propriile haine,pentru ca avem “orientation”(pentru debusolati ca mine…suna bine chestia asta,ce sa zic…? ).Ne indreptam catre etajul 8 unde,intr-o sala foarte dichisita ne asteapta o tanti cu un teanc de hartii in fata si un ecran cu “diapozitive “ cultural –artistice,in spate.Luam loc degajati ,in jurul a 3 mese rotunde…ba suntem chiar indemnati sa ne servim si cu cafea sau ceai (credeati ca vom refuza asta???-v-ati inselat…. )Si….incepe tanti sa depene…si sa depene…si sa depene…despre cine este si ce inseamna *** Hotels Group,despre cine si cand a inventat chestia asta,despre maretul boss (al carui nume atat de tare m-a interesat incat ,nu stiu sigur daca a intrat pe vreo ureche,dar de iesit…a iesit pe amandoua),despre ce inseamna aia si ailalta… scheme,desene,notite si discutii interactive,in urma carora “istetzii” sunt rasplatiti cu un snicker’s (pe care,apropos,il mananca pe loc, precum infometatii un colt de paine… ).Eu casc de zor si injur in gand momentul in care mi-am ales locul sa sed,pentru ca,deasupra mea,imi fluiera in tzeasta un aer rece venit dintr-un aparat de aer conditionat,desigur…nu poti nici macar inchide un ochi…halal adunatura…
Vremea trece,gura femeii aleia toaca fara incetare,diapozitivele se succed cu viteza sporita…unde mai pui ca-i vine ideea sa ne puna si un film(si nu stiu de ce ,primul gand m-a dus la Titanic…am ras pe infundate…).Incepe sa toace din televizor un alt individ,despre strategia lor de a-si capta clientii…despre fel si fel de bazaconii ,..ce sa va zic?Imi tot pun o intrebare: la ce naiba imi folosesc mie toate tampeniiile astea?? Chiar trebuie sa invat atatea chestii pentru a da cu aspiratorul sau a spala un wc???Zambetul bovin ramane insa intiparit pe figura,ne prefacem toti interesati la maxim.La pauza de masa aproape ne calcam in picioare incercand sa scapam odata dracului din puscaria aia…mancam cu ochii pe ceas si cu gandul,fiecare,in alta parte…ooofff….mama…
Revenim…teoria se schimba,ajungem chiar la un moment cu adevarat hilar,un film cu un boshorog senil care se vrea a fi o lectie de viata-individul ne explica pe pelicula ce inseamna sa-ti dedici viata servirii altor persoane.Cat de inaltator este acest sentiment…bla-bla-blaaa..cu exemple elocvente pentru cei care mai au rabdarea sa il si asculte(fie la ei acolo…).
Diapozitivele vin si ele in ajutorul fosilei,aratand doua figurine: una,in picioare,pare a spune ceva,cealalta,aplecata in unghi drept,parca asteapta sa I se taie gatul…sau sa I se dea un picior in dos..unul este clientul,desigur,celalalt-usor de ghicit..
Fratilor,una peste alta si amandoua ingramadite la un loc:de la 9 dimineata pana la 17.00 am ascultat tot felul de bazaconii,poate unora li se par utile-mie ,nu !! Am facut teoria chibritului cu aroma de bricheta pana la epuizare…iar maine…avem TEST !!!!!!!-asta dupa alte 7 ore de “orientation”.Adevarul este ca sunt foarte ,foarte orientata in acest moment…catre:"ooooffff….mama…!".

--------------------------------------------------------
Cea de-a 5-a,nu….? Si ultima zi de pelegrinare prin locurile mai mult sau mai putin sfinte ale *** Hotel-ului Chicago…
Cu ce sa incep?Totul a fost sublim,dar incantarea a lipsit cu desavarsire.Ne-am adunat din nou pentru a ne strange si a avea de unde pleca in camera dichisita si garnisita cu tot felul de bunatati –menite sa ne faca trecerea spre Iad cat mai usoara…si am purces la a lua din nou notite si a viziona diapozitive si filme cu caracter educativ .Numai ca ,de data asta,putini dintre noi s-au mai abtinut sa cashte sau sa se intinda cu pofta…chiar in fata “doamnei prifisoare”..A inceput o alta parte a teoriei,menita sa ne arate noua ca,indifferent de situatie,clientul nostru este …nostru,ca atitudinea ti-o impui inca de cand calci pragul locului de munca….zambetul trebuie sa ramana infipt intre canini chiar daca (Doamne Fereste !!!!) ai mortul in casa …unde mai pui ca acest zambet afisat la servici trebuie sa mai fie si sincer….Ne-au facut “furnici” in marele mushuroi reprezentat de acest grup hotelier…ne-au facut giste pentru ca trebuie sa “zburam” numai in echipa…ne-au impus teoria castravetelui(da,da !!!…”give them a pickle”-cine nu ma crede sa afle singur care-i treaba cu teoria asta pe care ei o iau atat de in serios )…ne-au predat apoi Marea Teorie a Peshtelui (pe care sa nu ma puna nimeni sa o descriu,sincer,eram atat de scuturata de toate aberatiile prezentate pana atunci incat mi-am permis ca,in timpul respectivei prezentari…sa dorm cu ochii deschisi larg… ).Am facut apoi cunostinta cu sheful de la Security..un nene aratos,ce sa zic …dar cu un borcan de prune in falci …care a mestecat timp de o ora si jumatate teoria lui cu privire la scari,lifturi,persoane si obiecte suspecte,totul garnisit cu o pledoarie a stingatorului de incendiu care m-a emotionat pana la lacrimi…am dat repejor si un test,vis-&-vis de ce ne-a spus el…l-am trecut toti,ca doar ne duce mintea sa copiem…apoi am aflat cu stupoare ca,in acel hotel,daca dai peste unul taiat la o mana (un exemplu),care sangereaza ca un porc…nu ai voie sa te atingi de el…il lasi frumusel sa moara(eventual ii aduci o perna,sa treaca in nefiinta odihnit…),ii zambesti(cred eu…doar e client,la dracu’…merita ceva respect,chiar daca da ochii peste cap…)si dai telefon la nenea cu prune in gura.
Raman socata si banuiesc ca este o gluma-la care mi se raspunde frumusel ca mana de ajutor pe care vrei sa o dai poate sa te coste un proces si cateva mii de dolari…Stiati asta,dragi colegi ‘americani”?Stiati ca aici nu este indicat sa ajuti pe unul cazut la pamant din diverse motive??? Eu azi am aflat-si mi s-a intors stomacul pe dos,sincer…
Deci: vezi mortul pe corridor,ai grija sa treci de el fara sa il atingi cu un deget(sa nu te contaminezi si,la randul tau,sa contaminezi si pretioasa mana de lucru hoteliera …) si nu faci nimic altceva decat sa suni la security,sa dai alarma…halal omenie,ce sa zic???
Vine apoi un alt dinozaur care ne spune doua bancuri rasuflate din care noi trebuie sa tragem concluzii mai mult decat folositoare…radem fortat,de parca in functie de cantitatea de ranjete vom primi la final prajiturele …si ne tot uitam la ceas…
Cam asta s-a intamplat azi…am mai facut un tur al hotelului ,in special prin camerele din dos(cu care trebuie sa ne familiarizam,de !)…si am dat si testul…pe care l-am trecut toti(doar nu degeaba ne antrenam la copiat de atatea zile,cum spuneam…)
Au fost 5 zile…au trecut-sa nu ma intrebati insa ce hotarare am luat,mai ales ca de maine ar trebui sa re-incep curatenia alaturi de Suada(bosniaca cu dintzi de tabla zincata)…
Ce nu pot intelege insa este cum dracu’ pot crede astia ca ne arunca praf in ochi???Imi explici mie,amarata detzinatoare de maturi si ghemotoace de praf,cat de inaltzator este sentimentul ca muncesti la *** Hotel …ce frumos este sa tzipe un oaspete la tine si tu sa stii sa-i zambesti in continuare …si ce bine e sa imbatranesti alaturi de aspiratorul tau si de solutia de spalat wc-uri…nobletze sufleteasca,ce sa zic…numai numarul de 15 camere care te asteapta in fiecare zi sa le deretici iti albeste subit 46373 de fire de par….
Mai oamenilor…eu una mai astept…mai caut…mai incerc-pentru ca am vaga senzatie,dupa astea 5 zile,ca,daca ma prind acolo…greu mai ies…
Nu stiu,s-ar putea sa ma insel.Toata cinstea si palaria jos in fata femeilor de servici din toata lumea asta,pentru ca de-abia acum am inteles cate trebuie sa indure !!!-dar,pe mine…iertati-ma,macar de data asta…si nu ma judecati aspru,dar:
Am trecut ieri prin dreptul unei galerii de arta si,vazand lucrarile expuse…mi-am amintit ca am si eu un vis…pe care,intre doua aspiratoare si un “ooofff…mama…” …nu am cum sa-l realizez…...si inca o precizare: sa credeti voi ca nu au avut pretentia sa ne aratam caninii si la telefon !!! Inca ne-au tinut o adevarata teorie despre zambetul pe care trebuie "sa-l auda " clientul...
Mai oamenilor...una peste alta si amandoua amestecate...eu una NU ma fac turndown attendant,house attendant sau ...mama lu' Stefan Cel mare attendant ...las locul altora,care au rabdare si pot face asta !(bravo lor,tot respectul !)
Cat despre teoria ...cururilor pornite de sub umeri...la solicitarea mai multor 'foiletonishti" pot spune ca avem parte,aici,in America...de toate aberatziile carnale care pot fi inventate de catre bunul Dumnezeu.Partea mai proasta este ca aceste caricaturi umane simt nevoia sa se arate in toata splendoarea,ranind retina care nu e obisnuita cu asa ceva...De obicei, fumeile de culoare, sa le zicem asa (cancerul barbatilor care nu le-au vazut decat in Playboy...)sunt mari...imense...cu dosurile cat doua valize ,de-alea de care ne-am luat noi la venirea aici...picioarele se freaca cu spor,de la genunchi in sus si astfel mersul devine leganat precum puntea Titanicului ...Se "poarta" in pantaloni stramtzi(aoleu,mamaaaaaaa......) si au ghearele lungi si impodobite cu fel si fel de abtibilduri, tinichele si desene cel putin ciudate.Cine a vazut vreodata una ca asta cascand inseamna ca nu se mai sperie de nimic.Si nici rau de intuneric nu mai are..."
(undeva, cîndva, prin 2004)
==============================

Blogroll

counter