Friday, March 26, 2010

în vremurile pe care le trăim

Ieri m-am uitat- așa cum obișnuiesc de o bună bucată de vreme- la o emisiune înregistrată a unui canal de televiziune romanesc. N-am să spun nici numele emisiunii, nici pe cel al postului respectiv pentru că- una la mînă- nu vreau să le fac publicitate gratuită și- a doua la mînă- sunt irelevante oricum..... (citeste mai mult- click pe titlu)

În respectivă emisiune am descoperit- cu o uimire vecină cu teama- că în Romania zilelor noastre nebune, nebune, nebune....se trăiește încă, în anumite colțuri de țară, după standardele străbunilor mei. Am descoperit o familie: el, ea (40, respectiv 35 de ani) și 4 copii: unul la liceu, o fată în clasa a 6-a și alte două copilițe pe undeva prin jurul primilor ani de școală. Familie amărîtă, ogîrjită de muncă și sufocată de neștiința tuturor lucrurilor știute de noi. Palme bătătorite, frunți netulburate de socotelile ratelor la bancă sau de caiete de contabilități familiale. Un cal, o vacă, două odăi și un veceu de paie în fundul curții mozolite. O copaie cu apă încălzită pe sobă și-un pumn de detergent, afară...Și doi oameni care atît de săraci pe dinafară și atît de avuți pe dinăuntru mi s-au părut..!
Muierea a trebuit să-și facă bagajele și să se lipsească de cei dragi ei pentru o săptămînă- astea au fost condițiile emisiunii. M-a durut cît de tare s-au străduit să aranjeze "pentru filmare" puținul amărît pe care-l agonisiseră.
M-a durut și tigaia în care a prăjit doi pumni de cîrnați pe post de cină- căci au țipat în mine socotelile de trigliceride via colesterol via alte obezități, după cum sunt învățată de vremurile pe care le trăim. Le trăim doar noi- pe ei nu îi atinge timpul. Copilelor le-au pus, peste ouăle prăjite în aceeași tigaie, cîte o lingură plină de ulei...."să fie mîncarea grasă, căci așa le place". Și-au tăiat mămăliga cu o ață, și-au făcut din ea cocoloașe rotunjite în mînă...și au mîncat așa, fără de furculițe sau de alte învenții de-astea, fără să le pese nici de noi, nici de vremurile pe care le trăim...
O uliță plină de noroi și de miros de bălegar vechi, un puț sărman lipsit de cumpăna fîntînii și o sărăcie mai sclipitoare decît însuși diamantul. Toate astea m-au făcut să ma uit cu un ochi plin de milă și cu un altul plin de criticisme direct proporționale cu...vremurile pe care le trăim.
M-a durut însă, mai mult ca orice, clipa despărțirii lor: el, amărîtul cu cîteva clase primare și ea, sărmănuța măritată din primii ani ai pubertății cu el...au plîns. Sincer, cum numai niște oameni atît de simpli o pot face. Din toată inima lor- în care, pe lîngă cei 4 copii, mai găsiseră loc și pentru dragoste. Dragostea pură, adîncă precum brazdele frunților lor, dragostea deznădăjduită a doi oameni care nu s-au mai despărțit, pînă atunci, niciodată. Dragostea aceea care, privind-o, te face să te întrebi ce se va întîmpla, oare, cu celălalt cînd primul dintre ei se va stinge...nu va mai fi...?
M-a cutremurat lecția asta de viață: simplă, dureros de simplă. Mi-am adus aminte de mine...de noi...de dragul meu drag și de cît de modești am fost și cît de simpli...și cît de mulți prieteni am mai avut, și cîți oameni cu care rîdeam sincer ne treceau pragul...
Mi-e dor de anii ăia și mi-e dor de simplitatea vieții- chiar dacă știu sigur că nu mi-ar fi bine dacă m-aș întoarce la ea. E tributul evoluției și al vremurilor pe care le trăim- îmi veți spune.
Eu tot mai cred că e doar o vînare de vînt...



Asculta mai multe audio Muzica

4 comments:

  1. esti o frumoasa, mihaela! nu te-am vazut de cativa ani buni, am mai intrat de cateva ori pe blogul tau insa, niciodata nu ti-am scris. ti-am admirat doar scrierile, priceperea, harul si lista poate continua! iti doresc numai bine tie si familiei tale!

    ReplyDelete
  2. @cristina: te pup si eu si iti multumesc pentru aprecieri si pentru cuvintele frumoase! tot binele din lume si tie si alor tai!

    ReplyDelete
  3. Dupa ani de tacere atatea cuvinte...Iti aud parca si vocea povestind fazele cu bisericile(asta pt. ca am citit totul odata).Referitor la emisiuni de genul celei despre care ai scris-vazute rar si de departe te impresioneaza,dar programele TV romanesti sunt pline de atatea cazuri de acelasi gen ca te saturi de exchibitionarea dragostei,durerii.

    ReplyDelete
  4. 20 de ani, Corinule...20 de ani de cand am parasit amandoua aceeasi banca a unui liceu de provincie...
    Te imbratisez o data in plus!

    ReplyDelete

Blogroll


counter