Friday, March 12, 2010

orizonturi de hartie

Eu nu inteleg cum rationalistii au ajuns, netam-nesam, oameni "rai".
S-o luam ca atare: dau un ban, fac vanzare unui ziar care se intituleaza "Adevarul". Ma astept- ca orice om de buna credinta, sa mi se serveasca in paginile acestei publicatii numai si numai...adevar ( de fapt nu ma astept, e doar teorie). Il devorez cu o sete mai mare decat cea pe care mi-o stimuleaza oricare alt ziar: trec de paginile cu morti, raniti, sinucigasi, trec si de cele cu legi care parca sunt date in ciuda statutului meu de cetatean cuminte...ajung la bancuri si viata mondena, ma minunez cum banii pot polei cele mai imputite haznale ale lumii si, intr-un final...ajung la o poveste trimisa dintr-un balon roz..... (citeste mai mult- click pe titlu)

Balon roz...? -ma intreb. Intr-o lume din ce in ce mai cacanie...? Ia sa bag un ochi.
Aflu, eu- amaratul infundat in lumea gri a cotidianului- ca se poate trai bine si fara griji pe lumea asta. Ca un hamac atarnat la malu' oceanului si un bananier spanzurat deasupra colibei sunt realitati palpabile, nu pastile de noapte buna servite de filme gen "Laguna Albastra"...
Ridic o spranceana, trag jaluzeaua (ca sa nu mai intre lumina zilei peste mine si sa pot visa cu ochii deschisi), sun un prieten si ii zic ca exista speranta si pentru muritorul de rand ca noi, ca raiul este aici, la doi pasi si ca prosti si orbi am fost de nu l-am vazut pana acuma..!
Balonul roz se umfla in gatlejul meu povestindu-i prietenului ce am descoperit...prietenul, la randul lui, umfla caimacul sunand alti prieteni...si, uite-asa, incepem sa ne impachetam virtual ce ne trebuie pentru a lasa in urma lumea dezlantuita si a ne alatura "adevarului" prezentat, in paginile lui, de respectiva publicatie.
Ca veni vorba de impachetat- cred ca aici ne-am impiedicat cu totii, aici ne-a adormit pasarica ciripitoare din mansarda invadata de rozmarin...Sa impachetam- zice fiecare- dar ce? In balonul roz nu ne trebuie mai nimic de imbracat, gasim ceva verdeata sa ne acopere goliciunea. Putem renunta si la incaltari, nu ne-am asorta cu jungla in adidasi sau pantofi cu toc. Apoi, am vazut noi prin pozele de-acolo ca nici asternuturi nu trebuie, ca doar poti sa-ti atarni lenea intr-un hamac pana se plictisesc mustele sa-ti dea tarcoale. Am citit chiar ca bebeii cresc fara scutece, usurandu-se pe tine- si tuturor li se pare ceva normal asta. Chiar si noua- la naiba, pana mai acum 20 de ani cresteau copiii fara pampersi si nici hartie igienica nu prea se gasea...
E OK, ne zicem, ce-a mai ramas...? Aparat foto, ceva tehnica?-nicidecum, in rai nu se intra cu priza in buzunar. Un ceas, ca sa nu ne iesim din mana cu trezitul de dimineata..? la ce bun, in balonul roz nu exista job-uri, nu exista economie de piata, nu exista sefi sau subordonati.

Ne stergem sudoarea framantarilor intelectualiste si ne bucuram ca, de fapt, pentru a pleca spre balonul roz ne trebuie doar o traista de rafie, si aia jumate' umpluta cu vant.
Incep insa sa apara si ceva intrebari- unul din prieteni vrea sa stie ce se intampla in cazul in care da vreo boala tropicala peste el..? altul cerceteaza unde isi va inscrie copilul la scoala (plodul e dotat cu inteligenta si n-ar vrea sa-l vada pe drumuri, oricat de "roze" ar fi ele)...Nu-i nimic, gasim raspuns!- ne imburicam si cumparam in draci editiile viitoare ale adevarului cotidian, cautand febril un pai de care sa ne agatam in valtoarea care ne-a cuprins.

Castelul de carti de joc se ridica cu repeziciune, ne visam deja pe plaja, scaldandu-ne plozii in apa curgatoare de la ora 4...uitam de sefi idioti, de politai corupti si de vecini sinucigasi. Uitam de droguri, de cutremure si de razboaie. Ne visam alergand desculti si fara grija zilei de maine sau a celei de poimaine, aidoma personajelor promovate de respectivul cotidian.
Unul din prieteni insa ramane insistent in rationamentele sale: bai, din ce o sa traim acolo? din frunze? din leganat in hamace? (l-o fi facut muma-sa contabil, prea vrea sa le calculeze pe toate!)
Ii raspund ca din munca campului si-mi dau seama, in exact acelasi moment, de ce gogorita mi-a iesit din gura: nici bunica-mea, Dumnezeu s-o Ierte, n-a putut sa traiasca numai din asa ceva. Tot a avut, acolo, o pensie mica de CAP-ista...plus ca pe perioada de foamete numai in pielea ei n-as fi vrut sa fiu, mai ales cu un plod atarnat de fuste!
In incercarea de a gasi un raspuns incingem spiritele din spuma cea roz. Noi nu vrem decat sa stim decat cat costa intrarea in Paradis: stim, din experienta noastra si a amaratilor de dinaintea noastra, ca oriunde te-ar duce soarta in lumea asta iti trebuie niste bani- de bilet, de cazare, de mancare, de etc...Sa fie Paradisul gratuit si sa aiba el portile deschise pentru tot narodul...?
Intrebam pe cei deja intrati acolo si aflam-dupa multiple insistente si dupa ce toata lumea aplaudaca termina de aruncat cu pietre- ca, in fapt, ei sunt sustinuti financiar tocmai de ziarul pe care-l cumparam ca orbetii...acela care ne spune adevarul, nu...? Care adevar? Daca eu sau prietenul meu cel carcotas alegem acelasi Paradis se vor gasi sponsori si pentru noi? Este asta un adevar?
....Cine a vazut filmul "The Truman Show" stie despre ce vorbesc. Jim Carrey palpeaza, la un moment dat, un orizont de hartie. Cam asa si cu noi.
Imi pare sincer rau ca adevarul nu este altul. Ca e tot unul din hartie. As fi vrut sa cred in minuni- si sunt cateva in care chiar cred, dar de o cu totul alta natura.
Stiu ca mass media romaneasca trece printr-o criza de subiecte- dar chiar sa ajungi sa servesti drept "adevar" un scenariu..?
Cu ochii la hamace si la cocotieri strepeziti de soare uita romanul de foame..? uita ca are rate la banca? uita ca la prima ora a diminetii ii zbarnaie ceasul si ca trebuie s-o ia de la capat..? Se pare ca da.
Una peste alta insa, trebuie sa ii felicit din inima pe tinerii care au gasit solutia ingenioasa a iesirii din criza: chiar ii cred destepti si chiar nu-i cred cand spun ca acolo vor ramane pana la pensie (tocmai pentru ca sunt destepti!). Au gasit o oaza de liniste si de frumos si isi cresc copilul- in primii lui ani de viata- intr-un mediu in care toti am visa sa o putem face: cine ar zice "nu" unui hamac, unei lipse de scutece si unui imbaiat la rau la fix ora 4..?! e vreunul atat de ipocrit?
Ii felicit si le doresc tinerilor acestora destepti si frumosi, cu toata sinceritatea mea, multa sanatate si tot binele din lume.
Aplaudacilor le doresc un somn linistit si durabil. Chiar daca se mai nasc si monstri din el, din cand in cand.
Mass mediei ii doresc sa nu mai fie capabila, la un moment dat, sa se joace cu mintile oamenilor. Asta nu se va intampla insa niciodata, stiu.
Mie imi doresc sa ajung ca ei, ca romanii lipsiti de griji din Piracanga: sa fiu sponsorizata sa-mi traiesc viata acolo unde si mai ales cum mi-o doresc.
Si acum noapte buna tuturor: maine este zi de munca pentru mine.

1 comment:

  1. Ai dreptate ...e pacat ca uni vind vise si parerea strict personala , pentru o Romanie epuizata (moral , psihic si de ce nu financiar ) este la fel de periculos ca vinzarea de marijuana !

    ReplyDelete

Blogroll


counter