Monday, May 10, 2010

doi câte doi câte unu'....

Cam pe oriunde mi-am înfipt gheruţele pe internetul ăsta de-a lungul ultimilor 10 ani am stârnit polemici. Am câştigat pe mulţi de partea mea dar am şi stârnit (şi nu pot spune că nu m-am aşteptat la asta) foarte multe antipatii. Cu atât mai bine! N-am intrat niciodată într-o discuţie doar pentru a fi pe placul cuiva sau pentru a pupa dorsale...


La fel s-a întâmplat şi în viaţa de zi cu zi- cu cât numărul celor implicaţi în discuţie a fost mai mare, cu atât şansele de a intra într-o confruntare verbală au crescut de partea mea. Nu pot fi de acord cu toată lumea- şi, ce e mai rău, nu pot să-mi ţin gura închisă sau degetele departe de tastatură în momentul în care simt că cineva trebuie contrazis, că ceva trebuie contracarat. Mai interesant: nici nu vreau să fiu pe placul întregii turme implicată în discuţie. Dar măcar să zgândăr ceva orgolii, să scot la iveală praful aşternut pe neuronii unora...merită!

Cel mai tare mă enervează ipocriziile mascate de ideea de "normalitate"- Doamne, cât de mult urăsc acest cuvânt! Sfaturile celor "normali" către cei ieşiţi din tiparele croite de ei.

Ce e NORMALITATEA?
definiţie: NORMALITÁTE s.f. Stare normală. ♦ (Chim.) Concentrație a unei soluții în comparație cu aceea a unei soluții normale. [Cf. fr. normalité].

Ce este, atunci, NORMALUL?
NORMÁL, -Ă, normali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este așa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obișnuit, firesc, natural. ♦ Spec. Sănătos (din punct de vedere fizic și psihic). 2. Care este conform cu o normă (1). ♦ (Despre mărimi) A cărei valoare este apropiată de valoarea întâlnită cel mai des.– Din fr. normal, lat. normalis, it. normale.

Pe blogul unei fiinţe care-mi este extrem de dragă deşi nu am cunoscut-o personal până acum (şi căreia n-am uitat că îi datorez încă un tablou la care ţin foarte mult) am fost martora şi părtaşa unei discuţii despre părinţii "normali"- ăia doi la număr- versus părinţii singuri. Unul, sau una la număr- după caz.
Care-i mai "normal"? care situaţie trage mai mult în cântarul "normalităţii"?

Desigur, concluzia pare a fi că unde-s doi- puterea creşte.
"Care este așa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obișnuit, firesc, natural."

Pe mine m-a mâncat în dosul izmenelor să-mi dau cu părerea şi să zic că, uneori, un singur părinte poate creşte mai frumos şi mai sănătos un prunc decât doi care, să zicem, nu se mai iubesc. Sau nu s-au iubit niciodată. Sau care au făcut copii doar pentru a fi "normali". Sau care- după câţiva ani de bună convieţuire- ajung să se bălăcărească şi să-şi facă viaţa infern unul altuia.

M-au usturat buricele degetelor să scriu că firescul, obişnuitul şi naturalul pot avea, câteodată (şi din ce în ce mai des în ultimii ani) înfăţişări hâde. Că am cunoscut părinţi care- amândoi la un loc- nu valorau nici cât o ceapă degerată (ar fi trebuit poate să pomenesc de muierea aia care, atunci când o întrebam de ce îşi lasă băieţelul de numai 5 ani să mănânce numai dulciuri şi ciocolată, îmi răspundea cu aburii băuturii în nări :"eh! ce să-i fac, dacă el aşa vrea? unul am, să-l omor acuma?!"...femeie cu facultate şi un bărbat pe măsură...)
Am cunoscut "normalul" ăsta, Slavă Domnului! L-am cunoscut şi cu faţă de beţivan, şi cu apucături de curvă, şi cu tot tacâmul lui acoperit călduţ de legea firescului, a obişnuitului şi a naturalului.

Am cunoscut în schimb şi "anormalul" stârnit de părinţi care au suplinit lipsa celuilalt- din motive mai mult sau mai puţin independente de ei. Am descoperit că nefirescul, neobişnuitul şi nenaturalul pot ciopli prunci frumoşi, bine crescuţi, prunci pe care orice părinte sănătos la cap şi i-ar dori. Uite-aşa, în ciuda tuturor gargarismelor de la colţuri de blocuri!
Nu cred în "NORMALITATE". Mă sugrumă conceptul ăsta. Potrivit lui suntem nişte animale ieftine, nişte dobitoace.

1 comment:

  1. Ar trebui sa scrii o carte, ca pe bune..mama eşti CEA mai tare (din parcare) :D te iubesc mult!

    ReplyDelete

Blogroll


counter