Thursday, June 24, 2010

fericirea are forma de "U"

Britanicii şi americanii au făcut de curând un studiu ale cărui rezultate m-au uimit (de ce să nu recunosc?):
Fericirea are formă de "U" (precum potcoavele ce le atârnăm deasupra uşilor, în semn de noroc), momentele maxime de satisfacţie fiind atinse în jurul vârstelor de 20, respectiv 70 de ani- în timp ce căderile puternice ar avea loc în intervalul 40-50. Perioada asta "neagră" este binecunoscuta "criză de la mijlocul vieţii" iar apariţia ei nu are nicio legătură cu sexul, statutul social sau marital al persoanei "crizate"....

Cu alte cuvinte: fie că eşti bogat sau sărac lipit, fie că atârni încă singur pe creanga vieţii sau ai o căsnicie ca la carte, fie că eşti muiere sau bărbat...nu prea ai scăpare, te izbeşti la un moment dat cu străchinuţa dosului de partea cea mai de jos a "potcoavei".
La 40-50 de ani omul se trezeşte ca după un duş rece şi incepe a conştientiza că a ajuns pe undeva pe la jumătatea traseului- şi asta e prima spaimă pe care o are de trecut. Dispariţia unor persoane importante- cum ar fi părinţii sau rudele- conturează şi mai mult iminenţa morţii.
La această jumătate de drum pe care o pomeneam mai sus unii se panichează- la gândul că mai au atâtea şi atâtea de făcut şi că, iată, se strânge aţa- iar alţii pică în depresie tocmai pentru că nu mai întâmpină nicio provocare.
Mai adăugăm şi cireşele de pe tort: părul care încărunţeşte, burdihanul care se blazează, câteva scâţâturi de oase şi aplatizarea relaţiei conjugale...şi gata criza!
Acuma, singurul aspect care încă îmi este neclar e tocmai această revenire, relansare pe orbită, din jurul vârstei de 70 de ani. Care-i sunt mecanismele, ce o declanşează...?
Ieri, de exemplu, am redescoperit-o pe Joan Rivers- care a împlinit cu câteva zile în urmă 77 de ani. Recunoaşte că e un muzeu viu al operaţiilor estetice (marea lor majoritate foarte reuşite, din punctul meu de vedere) şi mai spune că niciodată nu a făcut exerciţii de întreţinere ("sunt evreică, dacă Dumnezeu ar fi vrut ca eu să mă aplec ar fi pus pe jos diamante!"). Cu toate astea se mişcă atât de natural, susţine spectacole unul după altul, este de o vitalitate absolut debordantă. Un perete întreg din casa ei este plin cu cutii...pline, la rândul lor cu cartonaşe pe care sunt scrise glumele spuse de Joan în ultimii 30 de ani. Un perete întreg, acoperit cu zâmbete şi poftă de viaţă...



Privind-o pe Joan Rivers, aşadar, nu mă mai miră chiar atât de mult rezultatele studiului pe care-l pomeneam la început. Se poate, aşadar, să atingi o culme a fericirii şi la 70 de ani. Poate este sub o altă formă, un soi de mulţumirea adâncă, de impăcare cu tine şi cu cei din jur...nu ştiu. Rămâne să descopăr singură toată treaba asta :)

Monday, June 14, 2010

materie umana-3.

Ada este o femeie în jurul a treizeci şi ceva de ani. Născută în Mexic, ajunsă în State Dumnezeu ştie prin ce împrejurări şi cu cât timp în urmă şi pironită- datorită unei ironii a sorţii pe care nu poate să mi-o explice prea bine şi prea pe înţelesul meu- într-un nemilos cărucior cu rotile. Engleza ei nu seamănă cu a mea şi orice încercare de prelungire a unui dialog amical este epuizată în primele 5-10 minute.....

"Mi laic dis" ori "mi laic dat"- sunt în general schiţele autobiografiei Adei iar "Iu go to parti?"- este forma prin care ea apreciază modul în care mă îmbrac. Sau poate că nu-l apreciază, vrea doar să-mi dea de înţeles că dau prea multă atenţie detaliilor nesemnificative (pentru ea).
Ada are 3 sau 4 copii. Sau poate că mai mulţi, în jurul căruciorului ei cu rotile este o veşnică vânzoleală de trupuri mici şi neastâmpărate. Unii pot fi ai ei, alţii adunaţi de prin vecini- nu contează, zarvă să fie! În fapt, toate familiile de mexicani pe care le cunosc îşi numără urmaşii de la 2-3 în sus. Am avut la un moment dat un coleg care, la 25 de ani, avea deja 4 copii (lucru care începuse să-l înspăimânte chiar şi pe el).
În mod firesc, una din întrebările de început pe care Ada mi le-a pus a fost câţi plozi am fost în stare să scot din mine până la matusalemica vârstă la care am ajuns..? Am trăit sau nu degeaba, aşadar..?
Dacă răspundeam "10" aş fi stârnit respect- aşa, cu un simplu "1" n-am smuls decât milă din partea ei.
"Îţi place să te uiţi la televizor?"- m-a întrebat mai departe, sticlind un canin.
"Da"- am behăit ca o oaie nevinovată.
"...De-aia!"- a concluzionat ea retrăgându-se în universul în care nu există decât două variante clare: ori fabrici copii, ori pierzi vremea cu ochii holbaţi în ecranul tv-ului.
------------------------------------------------------------------------

Saturday, June 12, 2010

materie umana-2.

La ceremonia de depunere a jurământului de credinţă către patria adoptivă, in urma cu cateva zile, nu am facut parte dintre cei invitati- am jucat doar rolul de însoţitor şi de pozar amator. Ştiam deja, din propria-mi experienta, ce aveau să spună ofiţeresele de serviciu, câte filmuleţe ne vor vedea ochii şi m-am trezit chiar că lălăi câteva strofe din "I'm proud to be an american"...

Mă aşteptam să dau acolo peste cel puţin unul cu aceleaşi origini ca ale mele- la o cantitate de 100-150 de oameni de toate naţionalităţile este practic imposibil să nu găseşti şi un român. Şi dacă chiar se întâmplă să nu fie- atunci poţi pune ochii pe orice naţie asemănătoare, cel puţin din punct de vedere fizic: bosniac, sârb, polac, etc, etc, şi-ţi poţi potoli instant setea de conaţionali.
Mă aşteptam, deci- şi la nici 5 minute după ce mi-am ocupat locul în sala de aşteptare am auzit prin preajmă primele cuvinte în limba maternă :"hai să căutăm un loc mai în faţă, poate intrăm mai repede".
"Drum bun!"- le-am zis în gând şi mi-am văzut liniştită de treabă. M-am gândit că e prea mică posibilitatea de a mă înşuruba cu respectivii lângă mine în sala de ceremonii...
..Proastă socoteală! M-am trezit că-mi strâng genunchii ca să-i fac loc unui individ micuţ de statură, ferchezuit şi cu o umbră de cioc intelectualist pe bărbie.
" Haide, tăticule, intră aici!"- îşi îmbrânci el fiul către scaunele rămase libere chiar lângă mine. "Schiuzmi"- zise din grabă.
"Da' poftiţi, intraţi!"- i-am răspuns.
"Aaaa..! români..?"- zâmbi într-un colţ şi nu avui timp destul să-mi dau seama dacă a fost o manifestare de bucurie spontană sau de surpriză neplăcută.
("nu, ruşi sub acoperire"- mi-a trecut să încerc o glumă, însă neştiind cât ţine respectivul la tăvăleală m-am abţinut).
"Da, români"
"De unde sunteţi?"- începu.
"Din Buzău"
"Noi suntem din Bârlad"
"Aha"
"...La jumătatea distanţei"
("care distanţă?"- mă furnică o întrebare internă)
"Cum a fost procesul? a durat mult?"- continuă tipul.
"Care proces?"
"De obţinere a cetăţeniei"
"Scurt şi firesc"
"Aha. Nici la noi nu a durat, ne-a încetinit însă la dovezile adresei"
("Neinteresant")
"V-aţi scos paşaport?"
"Da"
"Cât a durat?"
"O săptămână"
"Şi la mine la fel"
...
"Mergeţi în România în fiecare an?"
"Fata pleacă mâine"
"Cu cât aţi găsit bilet?"
"1100"
"Ieftin! de unde?"
"De la agenţia X"
"Scumpi! eu nu iau de la ei"
"Păi n-aţi zis că l-am luat ieftin?"
"Eu iau de la Y"- continuă emfatic şi plin de bucurie că e cu un cot desupra mea.
"Eu iau de pe internet, numai că pentru un minor neacompaniat e dificil să fac asta"
"Şi eu iau de pe internet!"- se repezi cu ciocul înainte.
...
"Dv. nu plecaţi?"
"Anul ăsta nu pot"
"Eu am fost în fiecare an. Până acum am lucrat pentru alţii, acum lucrez pentru mine"
("Cui îi pasă??"- ţipară în mine ultimele rămăşiţe de răbdare)
"I-aţi făcut paşaport fetiţei?"
"Nu încă"
"Păi de ce? Eu i-am făcut la al meu"
"Foarte bine. Eu nu mă grăbesc"
...
"Aici aţi depus şi dv. jurământul?"
"Da"
"Eu am depus în altă parte. A fost mai bine organizat acolo"
("Evident!")
"Acum îi ridică în picioare?"
"Da, sunt strigate numele ţărilor de origine"
"La mine a fost simplu, ne-a aşezat doar pe un rând. Şi n-a durat atât"

..........
În cele câteva ore petrecute acolo am aflat- după cum m-am aşteptat şi am fost obişnuită- că totul în viaţa asta a fost mai simplu, mai bine organizat şi mai cu moţ de partea lui decât de a mea. Că ştie mai multe, că face mai nefăcute decât toţi la un loc şi că în jurul lui se află înfăşurat ombilicul Pamântului. Probabil că şi cel al întregului Univers. Şi ce-o mai fi dincolo de el.

Blogroll

counter