Thursday, June 24, 2010

fericirea are forma de "U"

Britanicii şi americanii au făcut de curând un studiu ale cărui rezultate m-au uimit (de ce să nu recunosc?):
Fericirea are formă de "U" (precum potcoavele ce le atârnăm deasupra uşilor, în semn de noroc), momentele maxime de satisfacţie fiind atinse în jurul vârstelor de 20, respectiv 70 de ani- în timp ce căderile puternice ar avea loc în intervalul 40-50. Perioada asta "neagră" este binecunoscuta "criză de la mijlocul vieţii" iar apariţia ei nu are nicio legătură cu sexul, statutul social sau marital al persoanei "crizate"....

Cu alte cuvinte: fie că eşti bogat sau sărac lipit, fie că atârni încă singur pe creanga vieţii sau ai o căsnicie ca la carte, fie că eşti muiere sau bărbat...nu prea ai scăpare, te izbeşti la un moment dat cu străchinuţa dosului de partea cea mai de jos a "potcoavei".
La 40-50 de ani omul se trezeşte ca după un duş rece şi incepe a conştientiza că a ajuns pe undeva pe la jumătatea traseului- şi asta e prima spaimă pe care o are de trecut. Dispariţia unor persoane importante- cum ar fi părinţii sau rudele- conturează şi mai mult iminenţa morţii.
La această jumătate de drum pe care o pomeneam mai sus unii se panichează- la gândul că mai au atâtea şi atâtea de făcut şi că, iată, se strânge aţa- iar alţii pică în depresie tocmai pentru că nu mai întâmpină nicio provocare.
Mai adăugăm şi cireşele de pe tort: părul care încărunţeşte, burdihanul care se blazează, câteva scâţâturi de oase şi aplatizarea relaţiei conjugale...şi gata criza!
Acuma, singurul aspect care încă îmi este neclar e tocmai această revenire, relansare pe orbită, din jurul vârstei de 70 de ani. Care-i sunt mecanismele, ce o declanşează...?
Ieri, de exemplu, am redescoperit-o pe Joan Rivers- care a împlinit cu câteva zile în urmă 77 de ani. Recunoaşte că e un muzeu viu al operaţiilor estetice (marea lor majoritate foarte reuşite, din punctul meu de vedere) şi mai spune că niciodată nu a făcut exerciţii de întreţinere ("sunt evreică, dacă Dumnezeu ar fi vrut ca eu să mă aplec ar fi pus pe jos diamante!"). Cu toate astea se mişcă atât de natural, susţine spectacole unul după altul, este de o vitalitate absolut debordantă. Un perete întreg din casa ei este plin cu cutii...pline, la rândul lor cu cartonaşe pe care sunt scrise glumele spuse de Joan în ultimii 30 de ani. Un perete întreg, acoperit cu zâmbete şi poftă de viaţă...



Privind-o pe Joan Rivers, aşadar, nu mă mai miră chiar atât de mult rezultatele studiului pe care-l pomeneam la început. Se poate, aşadar, să atingi o culme a fericirii şi la 70 de ani. Poate este sub o altă formă, un soi de mulţumirea adâncă, de impăcare cu tine şi cu cei din jur...nu ştiu. Rămâne să descopăr singură toată treaba asta :)

No comments:

Post a Comment

Blogroll


counter