Saturday, June 12, 2010

materie umana-2.

La ceremonia de depunere a jurământului de credinţă către patria adoptivă, in urma cu cateva zile, nu am facut parte dintre cei invitati- am jucat doar rolul de însoţitor şi de pozar amator. Ştiam deja, din propria-mi experienta, ce aveau să spună ofiţeresele de serviciu, câte filmuleţe ne vor vedea ochii şi m-am trezit chiar că lălăi câteva strofe din "I'm proud to be an american"...

Mă aşteptam să dau acolo peste cel puţin unul cu aceleaşi origini ca ale mele- la o cantitate de 100-150 de oameni de toate naţionalităţile este practic imposibil să nu găseşti şi un român. Şi dacă chiar se întâmplă să nu fie- atunci poţi pune ochii pe orice naţie asemănătoare, cel puţin din punct de vedere fizic: bosniac, sârb, polac, etc, etc, şi-ţi poţi potoli instant setea de conaţionali.
Mă aşteptam, deci- şi la nici 5 minute după ce mi-am ocupat locul în sala de aşteptare am auzit prin preajmă primele cuvinte în limba maternă :"hai să căutăm un loc mai în faţă, poate intrăm mai repede".
"Drum bun!"- le-am zis în gând şi mi-am văzut liniştită de treabă. M-am gândit că e prea mică posibilitatea de a mă înşuruba cu respectivii lângă mine în sala de ceremonii...
..Proastă socoteală! M-am trezit că-mi strâng genunchii ca să-i fac loc unui individ micuţ de statură, ferchezuit şi cu o umbră de cioc intelectualist pe bărbie.
" Haide, tăticule, intră aici!"- îşi îmbrânci el fiul către scaunele rămase libere chiar lângă mine. "Schiuzmi"- zise din grabă.
"Da' poftiţi, intraţi!"- i-am răspuns.
"Aaaa..! români..?"- zâmbi într-un colţ şi nu avui timp destul să-mi dau seama dacă a fost o manifestare de bucurie spontană sau de surpriză neplăcută.
("nu, ruşi sub acoperire"- mi-a trecut să încerc o glumă, însă neştiind cât ţine respectivul la tăvăleală m-am abţinut).
"Da, români"
"De unde sunteţi?"- începu.
"Din Buzău"
"Noi suntem din Bârlad"
"Aha"
"...La jumătatea distanţei"
("care distanţă?"- mă furnică o întrebare internă)
"Cum a fost procesul? a durat mult?"- continuă tipul.
"Care proces?"
"De obţinere a cetăţeniei"
"Scurt şi firesc"
"Aha. Nici la noi nu a durat, ne-a încetinit însă la dovezile adresei"
("Neinteresant")
"V-aţi scos paşaport?"
"Da"
"Cât a durat?"
"O săptămână"
"Şi la mine la fel"
...
"Mergeţi în România în fiecare an?"
"Fata pleacă mâine"
"Cu cât aţi găsit bilet?"
"1100"
"Ieftin! de unde?"
"De la agenţia X"
"Scumpi! eu nu iau de la ei"
"Păi n-aţi zis că l-am luat ieftin?"
"Eu iau de la Y"- continuă emfatic şi plin de bucurie că e cu un cot desupra mea.
"Eu iau de pe internet, numai că pentru un minor neacompaniat e dificil să fac asta"
"Şi eu iau de pe internet!"- se repezi cu ciocul înainte.
...
"Dv. nu plecaţi?"
"Anul ăsta nu pot"
"Eu am fost în fiecare an. Până acum am lucrat pentru alţii, acum lucrez pentru mine"
("Cui îi pasă??"- ţipară în mine ultimele rămăşiţe de răbdare)
"I-aţi făcut paşaport fetiţei?"
"Nu încă"
"Păi de ce? Eu i-am făcut la al meu"
"Foarte bine. Eu nu mă grăbesc"
...
"Aici aţi depus şi dv. jurământul?"
"Da"
"Eu am depus în altă parte. A fost mai bine organizat acolo"
("Evident!")
"Acum îi ridică în picioare?"
"Da, sunt strigate numele ţărilor de origine"
"La mine a fost simplu, ne-a aşezat doar pe un rând. Şi n-a durat atât"

..........
În cele câteva ore petrecute acolo am aflat- după cum m-am aşteptat şi am fost obişnuită- că totul în viaţa asta a fost mai simplu, mai bine organizat şi mai cu moţ de partea lui decât de a mea. Că ştie mai multe, că face mai nefăcute decât toţi la un loc şi că în jurul lui se află înfăşurat ombilicul Pamântului. Probabil că şi cel al întregului Univers. Şi ce-o mai fi dincolo de el.

No comments:

Post a Comment

Blogroll


counter