Thursday, October 28, 2010

tineretea nu are dreptul la liniste

Urăsc dimineţile în trafic- ele îmi zăngăne în stomac teama că nu voi ajunge acolo unde trebuie atunci când trebuie, iar pentru mine punctualitatea este o chestiune vitală. 
Şi mai mult urăsc serile (mai ales pe cele din anotimpurile reci, cele care sfidează cu  întunericul lor grăbit) în trafic- ele îmi bubuie în măruntaie nervozitatea amestecată cu durerea că nu ajung lângă cei dragi mie atunci când încă mai am destul timp să mă bucur de ei. Iar pentru mine aceşti "ei" înseamnă totul.
Îmi sprijin tâmpla dreaptă de geamul usturător de rece, cu o mână agăţată cârlig de volan şi cu privirea rătăcind. În semi-întunericul drumului cârdurile de maşini s-au înşirat precum mărgelele pe o aţă imaginară, lungă, lungă...Din loc în loc, din depărtare ne rânjesc nemiloase semafoare pe care ştim că nu le vom prinde curând. Şi ele par a şti asta, viteza cu care taie şirul de mărgelelor descreşte, invers proporţional cu nivelul iritării noastre.
Mi-e dor de linişte şi mi-e frică de ea. 
Liniştea aici se dobândeşte în timp şi cu greu. Câteodată ea are pretenţii de lux.
Tinereţea nu 
are dreptul la linişte.

No comments:

Post a Comment

Blogroll


counter