Thursday, January 6, 2011

materie umana-6.

Unul din avantajele colectivului extrem de numeros la locul de munca este faptul ca poti intalni tot felul de tipologii de oameni. Gradina zoo este extrem de variata iar exemplarele care-si ranjesc coltii dincolo de gardul ei promit, prin varietatea si complexitatea lor, a nu te plictisi niciodata. In ultimele doua luni de zile pot spune ca am ajuns sa trec dincolo de aparentele grosolane la aproape trei sferturi din cei cu care lucrez- unora am reusit sa le retin si numele (mare minune, in cazul meu!), altora insa le-am uitat cu succes moaca sau chiar existenta, de la o zi la alta.
Ieri am avut de impartit 45 de minute (platite de stat) cu una bucata ofițereasa de cea mai apriga calitate- o tipa cu o infatisare nu atat de dura pe cat de rece. O acritura, per ansamblu, genul de persoana care-si atribuie mai multe calitati decat a inzestrat-o cu adevarat natura. De bucurie ca am de tocat impreuna cu ea cele 3 sferturi de ora de cleveteala si de cascat ochii pe pereti n-am intrebat-o nici macar cum o cheama. Nici ea pe mine, semn ca interesul a fost reciproc si egal. Ce am remarcat insa din primul minut a fost parfumul dulce si greoi precum o spuza gretoasa, cu care isi imbelsugase epoletii. Daca in primul sfert de ceas am rezistat oarecum eroic si fara cracneli la atacul odorului respectiv...pe la implinirea unei jumatati de ora (si in lipsa altui subiect cat de cat decent sau interesant) m-a pus naiba sa mimez o urma de admiratie si sa intreb cu ce s-a imbacsit de dimineata.
Ofitereasa s-a limpezit la fata pe loc, semn ca am atins un punct sensibil (unul dintre foarte putinele pe care, cu siguranta, le detine). 
"Aaaaaa....e un CUTARE si l-am luat de la magazinul CUTARE, e ieftin" ("nu, serios??? n-as zice!"- mi-am balacit eu si urma de demnitate intr-o minciuna cat China)"dar imi place, continua ea, ca acopera mirosul dupa ce vin de la tigara"...
"Nu numai ca-l acopera, dar il si ucide!"- m-am gandit (n-am indraznit sa o spun cu voce tare pentru ca m-ar dovedi doar cu un dos de palma) si mi-am strepezit pe fata un zambet nesincer si chinuit.
Si nici una- nici doua m-am trezit ca scoate din gentoiul propriu si personal o ditamai sticla de lichid rozaliu iar dupa o scurta si mamoasa inventariere vizuala a produsului ma binecuvanteaza cu cateva jeturi generoase de puturosenie. Ea a zambit, ca dupa o fapta caritabila- eu am sangerat in orgoliul propriu, precum un tigru malaezian caruia ii pune cineva parul pe bigudiuri.
M-am intors la post, dupa cele 45 de minute chinuite, cu coada atarnand si cu izul dupa mine. Jur cu mana pe inima ca niciunul din parfumurile de foarte buna calitate pe care le-am experimentat pana acum nu a manifestat aceeasi incapatanare de a-mi ramane pe toale ca posirca rozalie- careia, la naiba! nici macar nu i-am retinut numele, ca sa stiu de ce trebuie sa ma feresc de azi inainte...

2 comments:

Blogroll


counter