Wednesday, September 28, 2011

materie umana-6

Femeile sunt cele mai nesabuite si mai razbunatoare la volan.
Toaletele de dama sunt mai murdare decat cele barbatesti.
Barfa femeilor este mai vulgara si mai subiectiva decat cea a sexului opus.
Femeile se plang, se impotrivesc si reactioneaza mai agresiv decat barbatii atunci cand trebuie sa se supuna unor reguli generale.
"Sexul frumos" este, din punctul meu de vedere, o descriere aberanta.
.......................
Astazi am avut de-a face cu un specimen revoltat din rasa muiereasca: o tipa uscata si la trup si- cu siguranta- si la minte, un fel de starpitura batrana cu talente cremuite si smacuite.
N-am inteles de ce nu i-a placut body scanner-ul si cu atat mai putin n-am priceput de ce n-a optat pentru perchezitie, in defavoarea "satanicului" aparat. Probabil pentru ca prima varianta- credea ea- o umplea de radiatii, iar a doua- ar fi umplut-o de blestemele si de ocara (oprite in barba) ale ofiteresei care ar fi trebuit s-o ia la jumulit.
M-am pomenit, asadar, cu naparlita batrana (avea, in fact, in jurul a vreo 50 de ani dar imi face placere sa o  numesc asa) fata in fata. N-am putut sa-i zambesc, in minutele de asteptare, pentru ca acreala figurii ei mi-a impietrit orice intentie de amabilitate. Nu e nici prima de acest gen- nu va fi nici ultima.
Am inceput sa-i explic sumarele proceduri care vor urma- nimic iesit din comun, nimic care sa figureze drept atentat la pudoare. Am intrebat-o, dupa manual, daca are zone dureroase la atingere sau implanturi medicale...Mi-a raspuns, labartandu-si bratele ca pe niste crengi uscate, intr-o pozitie de abandon total: "Nu ma doare nimic, doar ca sunt la ciclu si trebuie sa fac pipi!". Logic ca in tot timpul asta ochii i-au fluturat peste cap.
"Asta este un lucru pe care cu siguranta nu trebuia sa-l stiu, i-am raspuns! Multumesc insa ca m-ai facut partasa! (am ridicat vocea deajuns cat sa ma fac auzita de multimea care astepta la rand) doar toti pasagerii care vor zbura cu tine in acelasi avion trebuie sa stie ca tie, madam, ti-a venit ciclul si ca trebuie sa faci pipi...NU?!"

Tuesday, September 27, 2011

materie umana-5

Pe Alfredo l-am cunoscut in urma cu mai bine de doi ani- pe undeva prin perioada in care cautam, sortam si alegeam case. A fost primul vecin cu care ne-am imprietenit, pe care l-am iscodit cu privire la calitatea locurilor si a a oamenilor din jur  si caruia, e drept, i-am cerut ajutorul ori de cate ori am avut de mutat ceva mai greu DIN sau IN noul camin.
Pe vremea aceea Alfredo lucra intr-un mediu toxic, intr-un domeniu care si acum mi-e cam strain, din multe puncte de vedere. Stiu doar ca era ceva legat de hale industriale, podele acrilice si alte bazdaganii de genul asta. O meserie care ii cerea, in timp, un abonament la medicul oncolog. Patronul- un italian strans la punga precum gura fara dinti- ii furniza echipamentul de protectie doar in ziua in care se anunta controlul...probabil constient de faptul ca lipsa unor documente legale ii opreste pe multi nevoiasi de la a ridica pretentii sau a pune intrebari incomode.
Il vedeam, adeseori, pe Alfredo trecand spre casa, prin dreptul ferestrei mele- mergea ca si cum l-ar fi apasat o mare responsabilitate, careia nu stia cum sa-i faca fata. Sau poate ca stia, dar nu avea cum. Ne-am imprietenit si mai mult, ne-a povestit si mai multe: cum nu doarme, noaptea, de grija zilei de maine, cum cateodata se abtine el de la mancare pentru a-i pune fetitei (unicul copil) ceva in farfurie...Ne-am gandit ca ii este greu (nevasta, o femeie tanara insa lipsita de orice fel de ambitie, parea a nu-i fi de mare ajutor in toata aceasta zbatere). I-am invelit cu atentia noastra, le-am dat, chiar, cate ceva din putinul care ne prisosea. In vara trecuta spinarea lui Alfredo s-a incovoiat si mai tare: a ramas fara slujba. Aproape in fiecare zi am incercat sa-i abatem calea si sa-i indreptam gandurile dinspre orizonturile cele mai negre. "Lasa, ii spuneam, ca va fi bine". "Da"- ne raspundea, si-i citeam in ochi si-n glas neincrederea.
Am incercat sa-i gasim noi ceva- insa mai sus pomenita lui lipsa de acte ne-a legat de maini si de picioare.
Timpul a trecut, peisajul a ramas oarecum acelasi pentru cateva luni bune: o spinare garbovita si o pereche de ochi blegiti, incercanati, cerand atentie in trecerea prin dreptul ferestrei.
In primavara acestui an unul din nenumaratii cumnati pe care-i are i-a intins mai mult decat o mana de ajutor: i-a facut rost de-o slujba intr-un loc in care chiar si un detinator de drept legal de munca se chinuie sa intre. Alfredo este, mai nou, controlor de calitate! In saptamanile imediat urmatoare magicului eveniment spinarea lui a inceput, ca prin minune, sa se indrepte. Singurul lucru de care s-a plans, in vremea aceea de inceput, a fost faptul ca trebuie sa-si foloseasca capul, nu mainile- lucru cu care nu a fost niciodata obisnuit.
Transformarea a fost continua si nu s-a oprit inca: mai nou, trecerea prin dreptul ferestrei noastre a devenit un fel de sprint voios. Alfredo nu pare a mai avea timp de barfe sau de povesti- este mereu preocupat, pornind din tivul gentii frigorifice si terminand cu tivul de la sosetele-neaparat-Puma. Si, ca o lovitura fatala, pe nasul lui a aparut o pereche de ochelari pe care nu l-am vazut sa-i poarte decat atunci cand se intoarce de la servici. Poate ca sunt rea, dar il banuiesc ca sunt lipsiti de dioptrii...numai, asa, de impresie.

Friday, September 2, 2011

materie umana-4

A. este tipul omului caruia ii ploua tot timpul in casa. Caruia viata i se pare un fel de corvoada zilnica, un soi de silnicie.
A. nu stie sa zambeasca- rareori i se aliniaza dintii in cate un rictus iar multora dintre noi- colegii lui- ni se pare treaba asta mai mult decat dureroasa. Fericirea pare sa-i provoace crampe. Dragostea, pentru A., este o absurda pierdere de vreme. Prietenii sunt fiinte de care Dumnezeu l-a ferit in cei 38 de ani de viata, iar dusmanii sunt etichete atarnate de gatul a tot ce misca in jurul-i.
A. merge repezit, cu capul infipt intre umeri si privirea pironita intr-un punct fix, undeva la un metru-doi de varful pantofilor.Ocoleste orice contact vizual, nu saluta si nici nu-i place sa fie salutat- gestul i se pare, probabil, o intentie nejusificata, criminala,  de a te imprieteni. Una din colege i-a suras intr-o dimineata- un gest reflex, starnit de natura meserie. I-a raspuns, sec: "eu nu iti zambesc, nu am nici un motiv sa o fac!". Lui i s-a strepezit fata, femeii- i s-a acrit intreaga zi...
Zilele libere si le petrece incuiat in casa, alaturi de un motan. In fapt, mi s-a destainuit ca nu are motive sa-si ia libere pentru ca nu are ce face cu ele. Nu are unde merge, nu are cu cine sau de ce merge. "Slava Domnului"- mi-a zis intr-o zi- "ca nu sunt casatorit si nu duc grija familiei!". I-am raspuns ca eu ii multumesc Celui de Sus ca mi-a dat bucuria unui camin. M-a privit ca pe un paianjen- l-am privit ca pe un gandac.

Blogroll


counter