Tuesday, May 15, 2012

din putul gandirii- 4



Numai oamenii al caror suflet este de vanzare pot crede ca orice in viata are un pret...
-------------------------------------


Nu stiu daca ar trebui sa consider asta noroc dar am avut pana acum parte de slujbe unde am intrat in contact direct si continuu cu oameni de toate apucaturile si, mai nou, de toate culorile. Daca as face o lista a meseriilor practicate si a locurilor consemnate (mai mult sau mai putin) in cartea mea de munca...as ramane eu insami, cu siguranta, ca la dentist. Odata stiu sigur ca am incercat- n-am reusit insa a-mi aminti tot, oricat de greu ar parea de crezut!


Am lucrat in colective de fabrica; am avut puzderie de colegi si colege cu care am impartit bucata de ceapa si de branza sau ultima tigara. Cateodata insa branza aceea a fost pe bani- poate si tigara. Am intrat in conflicte, am iesit din ele, am invatat sa-mi controlez amabilitatea si sa dozez cu grija increderea acordata celor din jur. Ca dresorul care mangaie salbaticiunea dar sta cu jordia pitita la spate.


Am lucrat in colective de intelectuali, oameni cu pretentii si cu vorbe mestesugite, atent alese si corect impletite gramatical. Am invatat, intre ei, ca ele, cuvintele, au puterea de a face si desface lumi. Tot acolo am inteles ca a fi OM nu se invata din carti. Ca scoala multa poate indestula imagini, dar nu poate imbogati inimi.


Am lucrat si-n colective reduse- unde, cu cat sunt mai putine caractere si mai mult timp liber, cu atat cresc in intensitate dramele personale si orgoliile.




Am inteles, cu timpul,  ca-mi vor intra in viata doua categorii de oameni: primii- cei pe care va trebui sa-i accept asa cum sunt, fara sens in a-i judeca si fara putere in a schimba ceva radical in relatia mea cu ei. Oameni cu care impart acelasi arbore genealogic poate, acelasi loc de munca, aceleasi pasiuni sau aceleasi imprejurimi. A doua categorie este a celor pe care ii primesc in viata mea si-i adapostesc in inima  pentru ceea ce sunt. Oameni cu care nu am nimic de impartit, in fata carora nu trebuie sa-mi pun masti. Oameni pentru care insemn ceva si care ma sprijina in a ramane acel ceva.


Am invatat ca invidia colcaie ca o otrava doar in cei nemultumiti de ei insisi, ca barfa este singura si deplorabila justificare a trecerii timpului pentru cei slabi, ca dragostea impartasita este cel mai placut sentiment de pe fata pamantului, ca ura este singura amenintare reala la adresa speciei umane si ca senzatia de superioritate absoluta apartine doar ignorantilor, acelora care habar nu au ca se afla, inca, pe treapta cea mai de jos a evolutiei. Si-am mai invatat ca departarea apropie cateodata- asta in timp ce relatiile prea stranse pot face rani nevindecabile.


 Am inteles ca atunci cand faci un bine trebuie sa stii asta doar tu si Dumnezeu. Iar dincolo acest fapt trebuie sa asterni iertare si uitare.




Pentru tot bagajul acesta de cunostinte acumulat pana acum Ii multumesc lui Dumnezeu- fara el n-as fi invatat ca viata e prea scurta pentru oamenii frumosi pe dinauntru (ei sunt, automat, frumosi din toate punctele de vedere) si prea lunga pentru cei care vor purta, pentru intreaga lor searbada existenta, un chip de lut. 























Animalele le-am grupat in gradini zoologice- pentru noi am inventat internetul.

Thursday, May 10, 2012

Din putul gandirii-3

As vrea sa cred ca omul este un animal- cateodata frumos. Dar animalele nu sunt ipocrite, nu cunosc vulgaritatea, invidia, dusmania, ciuda, nu pozeaza in ceea ce nu sunt si nu iubesc conditionat. Animalele sunt cele mai apropiate de ideea de Dumnezeu , existenta lor nu are nimic de-a face cu mizeriile noastre cotidiene- si totusi, le ucidem cu setea unei superioritati pe care ne-o asumam aiurea, cei mai multi dintre noi.

Blogroll


counter