Wednesday, July 4, 2012

life is a b***

Pe Pâş-Pâş, primul meu sef de la actualul loc de munca, l-am cunoscut in urma cu vreo doi ani, la doar cateva luni distanta de la trecerea in lumea celor lipsiti de griji a adevaratului Pâş-Pâş- cel care mi-a fost nas si-n curtea caruia mi-am petrecut o foarte buna parte din copilarie mancand caise, calarind pomi sau dresand gaini. Pe amandoi i-a inzestrat Dumnezeu cu un par des si alb ca neaua- si poate de aceea am facut aceasta asociere, plus trecerea de supranume de la unul la altul. Intre mine si acest prim sef al meu s-a creat, din prima clipa in care am fost pusa sub umbrela-i protectoare, o legatura pe care nici nu stiu cum as putea categorisi-o: sef-subaltern, prieten- prieten sau parinte-copil...? Oricare din cele 3 variante s-ar potrivi, niciuna insa, luata separat, nu ar face o caracterizare completa.
Cand dragul meu Bubu s-a stins imi amintesc ca eram la munca si ca, pe langa strangerile in brate ale colegilor si privirile pline de compasiune ale celor care aflasera deja, Pâş-Pâş incerca, cu ochii umezi, sa-mi planteze in suflet samanta convingerii ca tatal meu se afla intr-un loc mult mai bun si ca de acolo, de undeva de sus, el va veghea asupra mea pana in ziua in care ne va fi dat sa ne intalnim din nou. Dintre toti cei cu care am lucrat de atunci si pana in ziua de azi el este singurul care NU A UITAT.
.......................
Intamplarea face ca el sa-mi fie sef si acum, pentru cateva ore pe zi doar- de ajuns timp insa ca sa ne cercetam ce mai facem, ce mai e nou sau ce ne framanta. Remarcand faptul ca ieri a lipsit, astazi, in pauza de masa, l-am intrebat jovial de ce chiuleste. Ma asteptam la o gluma, dupa cum m-a obisnuit in ultimii doi ani- ceva insa din ochii si din chipul lui mi-a sters automat zambetul de pe buze. Ce s-a intamplat?- l-am iscodit, avand deja in inima cuiul banuielii ca e ceva foarte serios la mijloc.
S-a asezat. A oftat. L-am privit in ochi si am zarit aceleasi umbre de lacrimi pe care le avea si cand imi povestea despre mine, despre Bubu si despre lumea cea buna si dreapta de DINCOLO. Si-am stiut ce cuvinte ii vor iesi din gura dinainte de a le rosti. Restul au fost doar amanunte dureroase: tumori, chimioterapie, ultime intalniri cu cei dragi de departe, pregatiri pentru trecerea catre o lume pe care toti o stim mai buna dar de care, in final, toti incercam sa fugim, sa ne pitim...



Astazi sunt trista. De cate ori voi veni acasa si-i voi avea in gand- pe dragul meu Bubu, pe vechiul Pâş-Pâş sau pe actualul Pâş-Pâş- voi fi la fel. De fiecare data cand voi da ochii cu cel din urma insa voi incerca sa transform tristetea in zambet cald. Life is a Bitch.

Blogroll


counter