Monday, November 5, 2012

trecere de vreme

Daca as gasi explicatii logice sau cel putin multumitoare in "criza de la 40 de ani"- atunci i-as pune in carca toate nemultumirile si refularile care se involbureaza in mine. Dar nu cred ca ea poarta vina, ar fi prea simplu- in plus, sabloanele nu ma caracterizeaza.


Nu inteleg cum de se intampla sa expiram ca trupuri atata vreme cat sufletul refuza sa ne imbatraneasca. Nu caut raspunsuri, stiu ca ele nu exista- iar incercarile altora de a-mi lamuri nelamuritul ori imi smulg un zambet, ori ma scot din sarite. So, back off.
Au trecut 20 de ani de la terminarea liceului; ma uit la fostii mei colegi, in fotografii ingalbenite de trecerea asta nemiloasa a anilor, cu aceeasi curiozitate cu care se uita si ei la mine. Mai plini, mai carunti, mai ridati, mai parinti responsabili decat au fost cei care i-au facut in urma cu patruzeci de ani, mai una, mai alta. Ai zice ca s-au schimbat, ca m-am schimbat, ca bla-bla-bla-ul asta cu maturizarea este singura certitudine, singura evidenţă. Fals.  Azi am ascultat Bon Jovi-ul anilor cu tremurici de pubertate si m-a miscat in exact aceeasi masura. Numai ca mi-am permis mai putin, constransa de realitatea varstei, sa ma manifest- in fapt, deloc. N-am voie sa-mi mai placa vizibil ceea ce mi-a placut in urma cu douazeci de ani, mi-e interzisa patima acelor vremuri- trebuie sa fac loc tinerimii, trebuie sa-mi ajustez rolul in functie de hainele personajului in pielea caruia sunt, trebuie sa ma feresc de ridicol. Un rid in plus egal o noua constrangere. O incheietura care scartaie, un dinte care trebuie scos-  o noua limita atasata exteriorizarii. "Nu mai ai 20 de ani, nu-ti mai sta bine". Nu ca n-ai mai simti la fel, nu ca sufletul ti-a ramas pictat in aceleasi culori (poate doar ceva nuante sa difere)- ci ca nu-ti sta bine. Ca nu corespunzi. Ca trebuie sa-ti platesti propriul proces de imbatranire, de expirare, cu varf si indesat (ca si cum ar fi o dorinta, nu o neputinţă). Am fata care maine-poimaine termina liceul- iar eu ma simt, de foarte multe ori, in aceeasi barca cu ea, tragand de aceleasi vasle, in aceeasi directie. De multe ori gandul ma biciuie: "daca as avea cu douazeci de ani mai putin as face asta si ailalta". Nu am. Am cu douazeci de ani mai mult decat merita sufletul meu si ma tem ca voi continua sa expir numai ca ambalaj.


Friday, November 2, 2012

shopping? no thank you, I'll pass...

          Seara linistita, jilava, de toamna. Dupa ce imi las fata in pragul scolii de soferi decid ca mai e ceva vreme de spanzurat si ca-mi pot permite sa casc gura -si o parte din buzunar- intr-o partida scurta de shopping. Sport pe care-l urasc cu pasiune, dealtfel. Ma opresc intr-un soi magazin universal de unde poti cumpara toate cele necesare cotidianului, de la guma de mestecat si sutiene pana la anvelope sau chiar gloante- dupa preferinte si/ sau nivel al starii de anxietate.
           De cate ori merg la cumparaturi ma simt mai tuta decat tutele cu care ma amestec- pentru ca ele, cel putin, au experienta si rabdare. Stiu exact de unde, cand si de ce sa cumpere- eu una ma irosesc incurcand raioane si preturi si mai degraba sfarsesc in fata rafturilor cu accesorii de masina decat a celor cu smacuri de obraji sau tinichele. Adevarul este ca imi plac mai mult masinile decat femeile. Dar, ma rog! e chestie de gusturi...
           
Ma opresc in dreptul raionului cu ustensile de bucatarie- nu pentru ca mi-ar face cu ochiul prea mult arta culinara, ci pentru ca e cel mai aproape de usa pe care am intrat. O grasa cu vreo trei godacei roind in juru-i gafaie aplecata peste tigaile de teflon. La vreo 3 rafturi mai incolo, printre aspiratoare, o adolescenta vorbeste galagios la mobil. Numai eu par pierduta in spatiu si timp. Arunc in cos o trusa de ornat prajiturile- pentru ca e ieftina si pentru ca "nu se stie niciodata". De fapt, se cam stie: toate lucrurile cumparate pe acest principiu ajung, in final, sa fie reciclate intr-un garage-sale...Ma invart pe calcaie intre lumanari parfumate, deschid vreo doua felicitari care canta, cercetez o reclama a unei creme anti-rid-miracol...yeah, right!
Decid ca nu pacalesc pe nimeni, shopping-ul imi repugna oricate eforturi as face. Scurm in geanta dupa portofel, caut cu privirea o casa- una licareste modest intr-un capat indepartat de magazin, o alta e chiar aici, langa mine. Sunt singurul customer si scurtarea asta a suferintei nu poate decat sa ma bucure. La butoanele casei de marcat se afla o pensionara cu degetele rasucite de artrita reumatoida. Aude greu, trebuie sa-i repet fiecare frantura de conversatie : "Da, este singurul lucru pe care-l cumpar. Da, platesc cu cardul personal. Nu, nu vreau cash back". Am rabdare, cu batranii intotdeauna. Imi impacheteaza, cu crengile degetelor putin tremurand, cutia pe care mi-am spanzurat banii.
 Asta e tot?
 Stii ceva?- ii zambesc...Cred ca trebuie sa fac cale intoarsa ca sa ma uit si de un portofel, daca tot sunt aici. Pot lua sacosa cu ce am cumparat cu mine?
 Bineinteles, draga mea!!
 Ma priveste oarecum mirata. Ce vrei- ii raspund in gand- m-am nascut si am crescut in alt colt de lume.
Ma izbesc din nou de grasa cu trei plozi (o fi de-a casei), depasesc un cuplu de mexicani care par la fel de rataciti ca mine. Ajung printre genti si alte articole de atarnat pe umar; dezvirginez vreo 5 portofele, caut pe cel care cuprinde cei mai putini bani si cele mai multe carduri si care striga cel mai putin "pierde-ma". Ma declar multumita, fac cale-ntoarsa catre casa. Catre aceeasi casa la butoanele careia canta aceeasi pensionara. La nici doi pasi de ea ma trezesc ca o increngatura ciudata de picioare imi taie calea. O filipineza, la vreo 35-40 de ani, taraind dupa ea un cos de neam-prost, plin ochi. Plus pe fiica-sa, cam de varsta fetei mele- personaj neinsemnat, dar atasat situatiei. Privesc la cosul imens, intru intr-o panica usoara, schitez o tuse de astmatic amator- doar-doar s-o simti si m-o lasa, dupa cum dicteaza bunul simt, sa-i trec eu inainte, doar am un simplu portofel de achitat (si nu e nici macar plin, la naiba!). Scoabea insa ma ignora vizibil si incepe a decarta mormanul de toale pe banda rulanta. La capatul celalalt batrana incepe a le culege cu crengile uscate ale degetelor, intr-o calmitate si o lipsa de graba care imi face pielea ca de gaina. Se schimba amabilitati.
Hello! Ce faci? Ai gasit tot ce cautai? totul OK?
Da, multumesc, totul este in regula!
Simt ca mi se injecteaza ochii, parul pe ceafa sta bat. Ma mananca pielea, mi se zbate pleoapa. O devorez pe cracanata din talpa pantofilor pana-n matreata din varful capului. E o tuta careia natura i-a dat numai jumatate de drept de vot, o paranteza pe tocuri, o lipsa de profil care-mi da fiori.
Batrana desface fiecare pantalon, fiecare bluza- le scutura, le scaneaza, le impatureste meticulos la loc. Mormanul de pe banda rulanta creste, in loc sa scada- apar sutiene, pantaloni, ceasuri de 5 dolari bucata, fel de fel de chilipiruri, o intreaga recuzita. Ma scurg din picioare, dau ochii peste cap catre mexicanul asezat la coada in urma mea- si el are numai o pereche de cizme de platit. In comparatie cu mine insa pare impacat cu soarta. Sa las portofelul, sa il arunc ofuscata pe un raft?- nicidecum, e ca si cum m-as declara invinsa. Raman. Oftez. Oftez iarasi.
Fata cracanatei priveste numai intr-o parte, simtind probabil mirosul de sange in aer. N-am nimic cu ea, eu pe aschimodie am pata pusa. Imi intind spinarea, imi parai incheieturile- de parca astept sa dea cineva startul unei partide de paruiala. Stiu insa ca, in afara de evidente antipatii, nimic nu se poate concretiza intr-o tara ca asta.
Injur de mama (ei), injur de sfinti (tot ai ei), fac trimiteri directe la cine a fabricat-o asa mica si stramba si plina de nesimtire. Totul in gand, in maruntul buzelor si-n ochi.
La final ma iau la palme, tot in gand, ca nu ma invat odata minte sa stau departe de femei si de lumea shopping-ului.
...................................................................
A doua zi, in pauza de masa de la munca, primesc un mesaj pe telefon: "mama, ce ai facut?? fata aia de ieri, din magazin, este prietena mea, M...Mi-a zis ca a stiut ca tu esti mama pentru ca semanam...Mi-a povestit cat de nervoasa erai. Ce le-ai facut??"


         
         


Blogroll

counter