Monday, November 5, 2012

trecere de vreme

Daca as gasi explicatii logice sau cel putin multumitoare in "criza de la 40 de ani"- atunci i-as pune in carca toate nemultumirile si refularile care se involbureaza in mine. Dar nu cred ca ea poarta vina, ar fi prea simplu- in plus, sabloanele nu ma caracterizeaza.


Nu inteleg cum de se intampla sa expiram ca trupuri atata vreme cat sufletul refuza sa ne imbatraneasca. Nu caut raspunsuri, stiu ca ele nu exista- iar incercarile altora de a-mi lamuri nelamuritul ori imi smulg un zambet, ori ma scot din sarite. So, back off.
Au trecut 20 de ani de la terminarea liceului; ma uit la fostii mei colegi, in fotografii ingalbenite de trecerea asta nemiloasa a anilor, cu aceeasi curiozitate cu care se uita si ei la mine. Mai plini, mai carunti, mai ridati, mai parinti responsabili decat au fost cei care i-au facut in urma cu patruzeci de ani, mai una, mai alta. Ai zice ca s-au schimbat, ca m-am schimbat, ca bla-bla-bla-ul asta cu maturizarea este singura certitudine, singura evidenţă. Fals.  Azi am ascultat Bon Jovi-ul anilor cu tremurici de pubertate si m-a miscat in exact aceeasi masura. Numai ca mi-am permis mai putin, constransa de realitatea varstei, sa ma manifest- in fapt, deloc. N-am voie sa-mi mai placa vizibil ceea ce mi-a placut in urma cu douazeci de ani, mi-e interzisa patima acelor vremuri- trebuie sa fac loc tinerimii, trebuie sa-mi ajustez rolul in functie de hainele personajului in pielea caruia sunt, trebuie sa ma feresc de ridicol. Un rid in plus egal o noua constrangere. O incheietura care scartaie, un dinte care trebuie scos-  o noua limita atasata exteriorizarii. "Nu mai ai 20 de ani, nu-ti mai sta bine". Nu ca n-ai mai simti la fel, nu ca sufletul ti-a ramas pictat in aceleasi culori (poate doar ceva nuante sa difere)- ci ca nu-ti sta bine. Ca nu corespunzi. Ca trebuie sa-ti platesti propriul proces de imbatranire, de expirare, cu varf si indesat (ca si cum ar fi o dorinta, nu o neputinţă). Am fata care maine-poimaine termina liceul- iar eu ma simt, de foarte multe ori, in aceeasi barca cu ea, tragand de aceleasi vasle, in aceeasi directie. De multe ori gandul ma biciuie: "daca as avea cu douazeci de ani mai putin as face asta si ailalta". Nu am. Am cu douazeci de ani mai mult decat merita sufletul meu si ma tem ca voi continua sa expir numai ca ambalaj.


2 comments:

  1. Happy New Year!!!
    See you soon, in 2013!
    ♥♥♥ Hugs ♥♥♥
    Leo

    ReplyDelete

counter

Blogroll