Saturday, September 3, 2016

materie umana-17

Intru in toaleta publica din aeroport cu aceeasi strangere de inima cu care as bea apa din cana de tabla atarnata de coada fantanii, la tara. Mi-am format deja un ritual: trag, din mers, de o bucata de hartie care scoate limba la mine din aparatul de sters pe maini, o impaturesc regulamentar si ma ajut de ea atunci cand deschid/ inchid & incui usa. Aleg intotdeauna toaleta cu numarul 10, este singura a carei usa se inchide complet si este printre putinele dotate tot timpul cu tot ce iti trebuie (poate si pentru ca este mai mult de mers pana la ea, se afla in capat). Vantur o mana in dreptul ochiului pentru tras apa si o alta in dreptul celui de schimbat plasticul de unica folosinta de pe capac. De fapt, pe asta din urma il schimb de doua ori, ca sa fiu sigura. Apoi il imbrobodesc in hartie igienica- niciodata nu poti fi sigur, nu?! Toate fazele operatiunii asteia imi iau, asadar, cateva minute bune insa nu as trece, feri-m-ar Sfantul, peste niciuna dintre ele, nici in ruptul capului!
In timp ce imi construiesc meticulos cuibarul aud tacanit nervos de tocuri. Posesoarea lor se opreste undeva prin apropiere, simt din plin zgaltaitul usii la inchidere. Poarta o convorbire intensa la telefon, aud clar cum este vorba despre o "catea" care a zis asta si a facut ailalta...Dupa bubuiala usii, fara sa vreau, ma gandesc cat de greu ii va veni sa isi amenajeze spatiul de ouat numai cu o mana libera sau, eventual, cu amandoua- dar cu capul lipit de umar, ca sa nu-si scape pretiosul mobil, nu? Nu am timp nici macar sa-mi duc gandul pana la capat si aud (cu toate ca vorbeste al naibii de tare) o cascada eliberatoare de parca s-ar fi tras apa, nu altceva. La urma, un partz mic, un fosnet de hartie si gata! Convorbirea telefonica nu a avut nimic de suferit, tocurile tacane la fel de nervoase indepartandu-se, nu aud nici apa in chiuvete, nici hartie de stars pe maini fosnind, numai ecoul partzului mai pluteste in aer.



Ma spal pe maini aplecata deasupra chiuvetei, numarand in minte cele 30 de secunde: 20 pentru frecatul mainilor cu sapun, 10 pentru clatit. Asa spune in manual, asa m-a instruit si fiica-mea- asa fac. Incerc sa scutur mai apoi aripile fara a stropi imprejur. Care imprejur consta (remarc cu coada ochiului) doar intr-o varzaraie de matasuri colorate, atat de varzarite incat nu ma pot abtine sa ma zgaiesc de-a binelea. O indianca batrana si troscaind de miros de curry isi tine, cu o mana, foile fustei impestritate deasupra orizontului iar cu cealalta culege apa in causul palmei si-si spala, de-a-npicioarelea, obiectul rusinii (la unele muieri, la ea, evident, nefiind cazul). La cativa centimetri de urat mirositoarea masa de verze  colorate, plina de stropi proveniti de la operatiunea descrisa mai sus, se afla masa pe care unele (nefericite) mame isi intind copilasii pentru a-i schimba de scutece inainte, dupa sau intre zboruri. Indianca a terminat, fustele au revenit la verticala, bratarile ii zdrangane pe mainile eliberate de truda. Maini pe care, evident, nu si le mai spala ci doar le scutura in aer cu satisfactia gainii care tocmai s-a ridicat de pe cuibar lasand in urma nu un ou, ci doar un gainat. 



No comments:

Post a Comment

Blogroll

counter